Cuvântul porneală l-am auzit, întâia dată, la păcurarii din Munții Rodnei, ei folosindu-l pentru a semnifica mânarea turmei de oi, preț de două-trei ceasuri, după mulsul de ojină (seară), spre un petec de pășune bogată situat pe o față de munte, anume păstrată, aproape de mutare, cum îi zic ciobanii la adăpostul lor, la stână și la târla de lângă. Ca atare, deși nu pare și chiar dacă are o vădită obârșie popular-păstorească, nu prea cred că este, pe acest pământ, vreun alt cuvânt care să adune mai bine la un loc toate nuanțele care ilustrează ardoarea, avântul, elanul, entuziasmul, … Citește mai departe
Visătorul
După subiectul de flower-power, cu reale perspective personale, anterior abordat, dar nu pentru a promova un spirit extrem de aventură și nici cu scopul de a face apologia filosofiei ușuratice de viață, comprimată la statutul de traistă-n băț și o floare prinsă-n păr, în încercarea de a deveni liber ca pasărea cerului; înțeleg astăzi să schimb registrul tematic și să mă ocup de o chestiune serioasă și mai mult decât sensibilă, de un caz de trecere sub tăcere, sau doar de referire în treacăt la subsolul intitulat „Și alții…”, și implicit la o speță clasică de crasă discriminare.
Și să … Citește mai departe
Peregrin
De curând, la un așa-zis bal mascat (în fapt, o petrecere restrânsă, între prieteni foarte buni), m-am costumat, în chip aproape natural, ca un țigan de odinioară, iar mai apoi, ca un simplu vagabond. Spun natural, sau mai degrabă intuitiv, pentru că nu a fost vorba de alegeri temeinic chibzuite, ci hotărând imediat, la sugestia soției (citindu-mi poate în subconștient!), dar cu mențiunea că ambele versiuni de înfățișare, având la temelie elementul comun de „traistă-n băț”, mi s-au potrivit, dovadă fiind spusele celorlalți participanți: că mi-am intrat bine în fiecare rol.
Nu știu cât m-a influențat, în copilărie, obiceiul împământenit … Citește mai departe
Bat-o doba beutură!
Vorba cuiva, mai umblat și mai înțelept ca mine: „Io numa zic: Citiți, priviți, auziți…, dar nu judecați”!
Dacă aș începe prin a vă reaminti că în Vama Bucovinei, la confluența râurilor Moldova și Moldovița, este amplasat, la loc de mare cinste, un bulgăre uriaș de piatră, cu străjeri moldoveni, ce consacră prima atestare documentară și că, alături, veșnicesc și două cruci de piatră închinate martirilor din cele două războaie mondiale, acelor care au sfârșit sfârtecați de schije, în câmp deschis și fără un muc de lumânare la căpătâi, poate veți spune că oamenii locului sunt de toată lauda pentru … Citește mai departe
În toată puterea cuvântului
Judecătorului, i se cere cuvântul. Ca atare, din perspectivă pur procedurală, el dă cuvântul, curmă – sau limitează în timp – cuvântul ori acordă ultimul cuvânt, înainte de căderea legii, de rostirea dreptului. Totodată, prins permanent – între părțile litigante și la mijlocul chestiunilor viu disputate – într-un schimb de cuvinte, cântărește fiecare cuvânt, fără a crede, vreodată, pe cuvânt. Asta pentru că în sala de judecată, fiecare împricinat are un anume cuvânt de spus și căută să învedereze și să probeze o (în)călcare de cuvânt, o nesocotire a făgăduielii date, frumos exprimate de cerința: cuvântul dat nu se ia … Citește mai departe