Atunci l-am condamnat la moarte

Și am făcut-o din scurt, în chip sumar și într-un simulacru de proces, viciat de neacordarea unor minime garanții judiciare, grevat de grave carențe procedurale și încheiat cu pronunțarea unei sentințe contrară realității, justiția pământeană ratând astfel șansa unică ce i-a fost oferită de a înfăptui, la sorocul stabilit, misiunea divină de a dărui dreptate Fiului Omului și, totodată, Fiului lui Dumnezeu.

Aflându-ne în miezul Postului Mare și fără a aborda nici un aspect de ordin istoric sau teologic (și cu atât mai puțin de a încerca să cântăresc cota de contribuție a romanilor și a evreilor la crucificarea, pe … Citește mai departe

Actual, și de manual

Cu mențiunea, de-nceput, că cele câteva cugetări de astăzi, despre dificultatea înfăptuirii imparțiale a actului de justiție, s-au ivit din rândurile unui roman de referință scris de Liviu Rebreanu, în anul 1940, voi păși mai departe, pe tastatură, și voi spune că „Amândoi” este mai mult – și cu totul altfel conceput – decât un simplu roman polițist, nu este doar istoria dezlegării enigmei unei duble crime, ingenios înfățișată de Liviu Rebreanu, ci și un inedit (par)curs de procedură penală, și un veritabil ghid de deontologie profesională a magistraților, ce poate fi tălmăcit, de jos și pe dos, … Citește mai departe

Cumplită e învinuirea conștiinței

Ca o umbră credincioasă îl urmează conștiința pe om, suflându-i în ceafă și mormăind a nemulțumire: „ e cam puțin…”; „nu ți-ai înfrânat limba ascuțită!; „ai dat-o iară de gard, pângărind steagul ca prostul”. Ce face omul ? Ba scotocește după circumstanțe care să-i atenueze responsabilitatea: „am fost provocat intenționat”, „eram obosit și nu m-am gândit”…, ba invocă ceasul rău sau precedentul: „și alții au dat-o-n bară”, ori chiar încearcă să-și amăgească conștiința cu argumentul că nu-i chiar așa de grav precum pare la prima privire.

Conștiința e temelie, făclie, oglindă, busolă, călăuză și îndreptar.

Pentru orice om obișnuit, sâcâitoare … Citește mai departe

Rostuiri

Mi se pare un gest de nerecunoștință, față de creator, ori de câte ori sufletul e sărăcit de bucuria de a trăi și nu mai caută și construiește, pe parcursul traiului său cotidian, felurite prilejuri de îndestulare, de împlinire, de împodobire…, una dintre rețete fiind și adoptarea unui stil de viață disociat, căci dacă obișnuim să clădim, din lucrurile de făcut, o grămadă ținută în neorânduială și să facem câte ceva în fiecare zi – aiurea, alandala și amestecat (câte un pic din toate câte ne închipuim că trebuie neapărat) – intervine inevitabil, în timp, o senzație de greață, de … Citește mai departe

Un caz de martiraj al dorinței de justiție

Dintr-o ipotetică listă cu lecturi obligatorii a unui magistrat n-ar trebui să lipsească cărțile de beletristică ce conțin cugetări importante despre drept și dreptate, și care cântăresc mai mult decât zece manuale de drept, fiind de domeniul evidenței că înfăptuirea actului de justiție necesită nu doar dobândirea unui set strict de date tehnice și tehnologice – doctrinare, procedurale și jurisprudențiale -, ci și înălțarea pe cerul conștiinței a unor galaxii de principii certe, constante, călăuzitoare…

Și cum capodopera de căpătâi a scriitorului Octavian Paler: Viața pe un peron, reprezintă o carte de informații și de instrucțiuni de întrebuințare a vieții, … Citește mai departe