Liviu Rebreanu

Cumplită e învinuirea conștiinței

Ca o umbră credincioasă îl urmează conștiința pe om, suflându-i în ceafă și mormăind a nemulțumire: „ e cam puțin…”; „nu ți-ai înfrânat limba ascuțită!; „ai dat-o iară de gard, pângărind steagul ca prostul”. Ce face omul ? Ba scotocește după circumstanțe care să-i atenueze responsabilitatea: „am fost provocat intenționat”, „eram obosit și nu m-am gândit”…, ba invocă ceasul rău sau precedentul: „și alții au dat-o-n bară”, ori chiar încearcă să-și amăgească conștiința cu argumentul că nu-i chiar așa de grav precum pare la prima privire.

Conștiința e temelie, făclie, oglindă, busolă, călăuză și îndreptar.

Pentru orice om obișnuit, sâcâitoare … Citește mai departe

EL și EA

Adam și Eva întruchipează temelia arborelui genealogic al omenirii.

Adam a fost modelat dintr-un bulgăre de lut, însuflețit, iar femeia, dintr-o coastă a partenerului ce i-a fost hărăzit. Este incert dacă au fost botezați la „naștere” (creație) ori și-au atribuit unul altuia cuvântul de chemare. Numele de Adam provine de la țărâna din care a fost făcut și în care s-a întors (în ebraică, adama însemnând pământ), iar numele de Eva de la faptul că femeia este mama celor vii (în ebraică, hava având semnificația de „cea vie”).

„El și ea” au fost primii pământeni care au călcat hotarul dintre … Citește mai departe

Cu ani în urmă, într-o discuție amicală cu un domn avocat, foarte credincios, acesta mi-a spus cu seninătate și sinceritate că toate câte sunt pe lumea aceasta au un rost și un sens anume, dificil de tălmăcit, făcând referire apoi la o istorioară despre o mamă care îl implora fierbinte pe Dumnezeu să-i scape copilul bolnav din ghearele morții, și că înduioșat de lacrimile și rugămințile repetate, acesta i-ar fi zis mamei că-i va schimba soarta copilului, dar că singură va regreta această deturnare a destinului, ceea ce în final s-a și întâmplat, copilul devenind la maturitate un alcoolic, ce … Citește mai departe