Trăind la înălțime

Ce deziderat ! Nu de stat, ci de luat, de luat în altitudine și-n seamă, ca ținută, ca aspirații…, urcușul cerând însă răbdare, iar înălțimile smerenie. Și cu cât urcă omul mai sus, cu atât învață, mai temeinic, că a trăi la înălțime înseamnă să aibă sufletul mai înalt decât împrejurările și să-și păstreze demnitatea chiar și atunci când viața îl împinge-n jos.

Și deși mi se pare o misiune aproape imposibilă să deslușești ce înseamnă dorul de înalt ori ce pune în plus vederea de sus și perspectiva largă, limpede a înălțimilor, cuiva dedat să viețuiască ca-n pampas, cu … Citește mai departe

Bogorodița

Prin Domnia Sa avem în cer o inimă de mamă – mama fiind singura ființă de pe pământ capabilă să simtă bucuria cea mai înaltă și durerea cea mai adâncă, pentru pruncul purtat în pântecele ei.

În limba natală (aramaica) au chemat-o Mariam, în ebraică s-a făcut cunoscută ca Miryam, în latină a devenit Mater Dei (Maica lui Dumnezeu), grecii i-au zis Theotokos (Născătoare de Dumnezeu), iar catolicii îi spun și astăzi Notre-Dame : des Victoires (a Victoriei), des Graces (a Harurilor), de la Paix (a Păcii)…, sau Santa Maria: Maggiore (cea Mare), del Fiore (a florilor)…, ori Madonna : … Citește mai departe

Cu capul în nori, cu picioarele pe pământ

Cu certitudine e lucru mare, ca neurochirurg, să cotrobăi prin capul cuiva, dar îmi pare un lucru și mai însemnat să-ți duci traiul – cel de toate zilele – cu capul în nori și mereu cu picioarele pe pământ, ca pilot de linie, în timp ce soarta zecilor de pasageri e toată în mâna și-n mintea ta.

Și totuși, se prea poate să înveți a decanta esențele existenței, abia atunci când privești adesea din înălțimile cerului, de unde moșia ne răsare în fața ochilor ca un petecuț oarecare, de unde casa, scumpa noastră casă se profilează ca o biată pată, … Citește mai departe

Măreția unei clipe, în liniștea nordului de țară

Rare, ce-i drept, și aproape toate pe vârf de munte și la mare intensitate trăite, dar au fost clipe în viața mea când am simțit limpede, chiar izbitor, că sufletul mi s-a încărcat de duh, s-a desprins parcă de trup și s-a înălțat ușor în văzduh, iar după momentul de grație, petrecut în chip tainic, de fiecare dată am rămas o vreme mut, cu brațele încrucișate și plimbându-mi roată privirile, cuprins de tot felul de sentimente și de gânduri pe care nu le-am putut defini atunci și pe care nu le pot descrie prea bine nici acum, ca să pot … Citește mai departe

Muntele de (im)pietate

Muntele de pietate (sau casa de lombard cum mai era cunoscut) a fost fondat în epoca medievală ca o entitate semi-filantropică, cu scop umanitar, ce acorda credite pe durată scurtă (de regulă, pe timp de trei luni), la dobânzile cele mai mici, persoanelor aflate într-un moment de mare criză, dar care se jenau să apeleze la mila publică, în schimbul amanetării unor bunuri de uz personal. Prima Monte de Pieta a fost înființată în Perugia, în anul 1462 (la cinci de la înscăunarea lui Stefan cel Mare, d-aia țin minte exact), scopul declarat fiind acela de a contracara cămătăria, motiv … Citește mai departe