Viața, la a doua citire

Privind retrospectiv, constat că arareori am reușit din prima pe calea devenirii, pe calea deslușirii…

Când am vizionat, pentru întâia dată, filmul Zorba Grecul, regizat de Michel Cacoyannis în anul 1964, cu Anthony Quinn magistral, în rol principal, m-a frapat (și mi-a luat fața minții) contrastul dintre rațiune și simțire, dintre un om liber, descățat de ancora cu atașamente și cel înconjurat de convențional, de formalism și călăuzit preponderent de etichete.

Abia mai târziu, când am citit cartea Alexis Zorba, publicată de Nikos Kazantzakis în anul 1946, mi s-a relevat și altceva, poate mult mai important în ecuația vieții, faptul … Citește mai departe

(P)omenirea

Mâine sunt Moșii de Florii, zi însemnată, bine luminată, în care sufletele celor adormiți sunt aproape de cei vii, iar rugăciunea și milostenia urcă ușor și nevăzut la ei, pe calea (p)omeniei, adică a pomenii și a pomenirii. Prin urmare, e bine primit și se pune, sigur la fapte bune, și un parastas pentru cei apropiați (săvârșit de către cei ce cred și își dau de rând); și un praznic ori strecurarea unui bănuț într-o palmă întinsă; și o plecare pioasă a genunchiului în cimitir, lângă o candelă aprinsă; și un pomelnic, rostit încet, în gând, cu rudele, vecinii, colegii … Citește mai departe

Buna venire

Bunavestire s-a săvârșit, Duhul Sfânt s-a pogorât, din nou, pe pământ!

Dealul cu primule din Sânmărghita (Cluj) ne trage de mânecă: Opriți și priviți!

Și minunate sunt (pre)facerile sale, de întrupare. Poate tocmai de aceea, bătrânii satelor obișnuiau să spună: „La Blagoveștenie, țarina mirosește!”

Să ieșim, cu toții, pe câmp, la larg, să „mninosim” parfumul de verdeață încolțită, să contemplăm luncile smălțate de flori tinere și surâzătoare, să ascultăm, fără grabă, trilurile (re)învierii.

Și Depresiunea colinară Cușma-Dorolea (Bistrița), frumos împodobită cu omătuțe, cu luște ne îndeamnă: Poposiți și simțiți!

„În văzduh tremura și se scălda în lumină cristalul argintiu … Citește mai departe

Înălțimile Noastre !

Întrebare: Oare care sunt înălțimile de (a)tins într-o viață de om?

Și o încercare de răspuns: Nu știm precis, în absența unei foi de parcurs!

Plecând de la această premisă, orișicare cugetare mi se pare permisă primprejurul acestei chestiuni existențiale (esențiale!!!), cu reale perspective morale, intelectuale, spirituale, emoționale, sociale…, și consider că printre optmiarii de urcat ai omului s-ar număra Muntele Iubirii, pe post de Întâistătător, căci piscul inimii curate și al dragostei necondiționată, neporționată și asupra tuturor semenilor revărsată, se înalță până la cer și este aproape imposibil de cucerit, mulți dintre noi rătăcind, la nesfârșit, pe la … Citește mai departe

La înălțime

Despre spiritul unui loc, despre acel element definitoriu ce conferă personalitate și caracter unic unui tărâm este dificil de discutat în abstract, și cu atât mai mult de descris corespunzător în doar câteva cuvinte. Desigur, poți împărtăși din farmecul, din strălucirea, din atmosfera specială descoperită undeva-cândva, dar nu poți pretinde interlocutorului să te înțeleagă pe deplin, să simtă aproape tot ce tu ai perceput și priceput, câtă vreme nu a fost de față și nu a sălășluit pe același tăpșan, cum la fel de greu este să descifrezi „zeitgeistul”, acel spirit al unei epoci, dacă nu ai trăit și tu … Citește mai departe