Despre spiritul unui loc, despre acel element definitoriu ce conferă personalitate și caracter unic unui tărâm este dificil de discutat în abstract, și cu atât mai mult de descris corespunzător în doar câteva cuvinte. Desigur, poți împărtăși din farmecul, din strălucirea, din atmosfera specială descoperită undeva-cândva, dar nu poți pretinde interlocutorului să te înțeleagă pe deplin, să simtă aproape tot ce tu ai perceput și priceput, câtă vreme nu a fost de față și nu a sălășluit pe același tăpșan, cum la fel de greu este să descifrezi „zeitgeistul”, acel spirit al unei epoci, dacă nu ai trăit și tu … Citește mai departe
ÎnCÂNTARE
Mă cam bate gândul să-ncep cu un blestem: „Mira-s-ar lumea de capul tău!” (afurisenie de care am luat act, în anii copilăriei, de la „lelea Irină a lu Mama Mortii”), dar nu prea mă-ncumet s-o fac câtă vreme nu se mai poate dispune: „La loc comanda!”, iar duhul său seducător să reintre, ascultător, în lampa întunecată a istoriei și, mai ales, când văd cum ne-nchinăm la compozițiile muzicale generate de AI, ca la sfintele moaște, cum ne entuziasmăm la înșiruirile de imagini idilice, însoțite de câteva cuvinte înțelepte, doar pentru a provoca emoție și a putea astfel aduna milioane … Citește mai departe
Mascare și discriminare
„Viața noastră nu e oare un camuflaj al morții? Vai și-amar de acela care nu vede decât masca. Vai și-amar de acela care nu vede decât ce se-ascunde în spatele măștii. A vedea cu adevărat înseamnă să cuprinzi, dintr-o privire, în același timp masca îmbietoare și chipul respingător ascuns în spatele ei. Și să armonizezi în sinea ta, să plăsmuiești o nouă sinteză, necunoscută naturii, și să cânți cu iscusință, ca la un flaut dublu: viața și moartea.” – Nikos Kazantzakis, Jurnal de călătorie: Japonia și China, Editura Humanitas, 2018
„După atâția ani câți au trecut, patima mea … Citește mai departe
Dincolo de CâșLEGI
Nu despre LEGI țin „să vă vorbesc”, prin prezenta scriitură, ci doar să subliniez răstimpul existențial esențial, cel situat dincolo de câșLEGI. Iar despre Lăsatul Secului și despre liniștea dumnezeiască ce se lăsa peste satul de odinioară mi-a reamintit, fără a folosi vreo vorbă, anotimpul aflat, acum, la apus, fiindcă pe vremea bătrânilor de altădată, odată ce se punea cruce peste zilele de dulce, nu mai răzbătea cântec în crâșmă, și nici de horă în dugeană, iar oalele de gătit, la fiecare început de Păresimi, se frecau temeinic cu cenușă, pentru a fi eliberate de spurcăciunea grăsimilor, de necurăție. Și … Citește mai departe
Se ridică cortina, te inundă lumina
Cortina (chiar și a ceții) e o poartă tainică către lumea străină, un hotar neclar între lumină și întuneric, între trecut și viitor, între cunoscut și necunoscut, între descoperit și nedescoperit…
Când bat discret (sfios și-ncet!) la porțile cerului (adevărata ÎNALTA și SUBLIMA POARTĂ), îmi înfrâng teama de necunoscut, mă las călăuzit de curiozitate și cercetez atent. Da, s-ar putea spune și așa: ca un bou la poarta nouă, adică profund impresionat, cu real interes, cu vădită uimire, cu nesfârșită admirație…, căci priveliștile ce se mi se deschid din punctele de panoramă, de belvedere sau, și mai sugestiv, de Miramar … Citește mai departe