Locșorul cu liniște

Acum, când pe rol e luna feeriei și a freneziei cumpărăturilor, când liniștea a murit subit, aglomerația infernală din oraș, ce ne obligă să stăm (și să adăstăm) bară-n bară și bot în bot (de robot), mi-a readus în minte un liman de liniște – singurul izvor al stării de biniște.

Filozoful Baruch Spinoza spunea că există o categorie de oameni ce se lasă tulburați în multe chipuri de cauze externe și care nu ajung niciodată la adevărata liniște sufletească, care trăiesc aproape neștiutori de sine, de Dumnezeu și de lucruri, încetând a suferi abia atunci când încetează a mai … Citește mai departe

Înfruntând „călindarul”

Pe filele trecutului, obișnuim să ne uităm ca mâța-n calendar, uitând câte și mai câte s-au perindat înaintea sosirii noastre pe pământ, iar la fiecare sfârșit de an, cu toții ne dorim să primim divinul dar de a mai face o tură completă de calendar, deși după ce purcedem pe noul drum – în spirală – ne rătăcim și ne irosim iarăși prin hățișul mărunțișurilor de prisos și fără folos.

Dincolo de măreția edificiului, Biserica Evanghelică din Bistrița constituie un veritabil simbol al statorniciei, al supraviețuirii, al speranței… Oare de câte ori i-a dat binețe dimineața devreme, astrul după care
Citește mai departe

Liniștea de după…

La mănăstirea din Dobric (sat aparținând de Căianu-Mic), incognito m-am deplasat pentru întâia dată, mânat de dorința de a-mi forma o părere pertinentă și nemijlocită despre cauzele zavistiei interconfesionale, ce izvorâse fulgerător din nimicul orgoliilor și care s-a rostogolit din aproape-n aproape și până-n cele mai dezgustătoare depărtări pe fondul „sindromului Cain-Abel”, în care fiecare împricinat pretinde că sigur este în grațiile părintelui și că doar el singur îi cunoaște cerințele și preferințele, uitând cât de mult iubește Tatăl pacea dintre copiii săi și câte poteci duc tainic spre „poiana ascunsă” – denumire întâlnită și în Munții Piatra-Craiului – a … Citește mai departe

Pe ATHOS…, din PORThos…, cu Aramis…

Vine o vreme când conștientizezi că îți ești dator să plinești visele cele vechi, împinse pe mai târziu de chestiunile cotidiene, și când simți că dacă continui să persiști în prorogare, riști ca ele să nu mai fie…

În scurta drumeție spirituală, de doar trei zile și trei nopți pe Monte Santo, am plecat cu feribotul din Ouranoupoli sau Uranupolis (orașul cerului, în traducere liberă), după ce, pentru obținerea vizei athonite (diamonitirionul), în zorii zilei și în fața Reprezentanței Muntelui Athos, am stat la o coadă tipic românească (nu-i de mirare: peste 90% dintre pelerini sunt români), începută cuminte pe … Citește mai departe

Legământ, între cer și pământ

Un petecuț de paradis.

O spun răspicat, din start: Meteora e cel mai frumos loc de pe pământ.

Magie și mister.

Și tot de la început mai spun: oricât de meșterite ar fi cuvintele folosite tot par prea sărace – și aparatul de fotografiat la fel de neputincios în materie de exprimare – pentru a reda anvergura miracolului de Trikala, în trecut Principatul Pindului, locuit de aromâni. Cele 0 mie de stânci ce se înălță din Câmpia Tessaliei și cei peste o mie de ani de trai monahal dus pe creștetul ori în pântecul acestor pietre, îndumnezeite de atâta rugă … Citește mai departe