O grădină de om

E limpede, ca lumina zilei de luni, că nu ne știm prezenta cum ar trebui, că nu ne știm promova ca mândră țară ce suntem, ca tărâm binecuvântat cu o mie și una de daruri, dovadă fiind și faptul că habar n-avem – mare parte dintre noi – că Valea Prahovei e sfântă și din altă perspectivă: la poalele Bucegilor, în Sinaia, în capătul de sus al străzii Pustnicului și nu departe de casa de vacanță a lui Nicolae Iorga se află chilia în care a trăit ani îndelungați (și tot aici a și murit în decembrie 1989) părintele Arsenie … Citește mai departe

Unde soarele răsare de două ori

Iarna, la Ilva, cum în fața casei nu am decât șoseaua, râul, ștrecul și pădurea – cocoțată pe două dealuri abrupte, de-un pârâu în două rupte – soarele iese, cu destulă întârziere, din dosul Dealului Ponce (unde se află buncărul cu șapte intrări), dispare, la ceva vreme, după coama dealului din stânga casei și răsare, din nou, deasupra icului făcut de Pârâul Șculii.

Și tot acolo, dar pe Podereiul Ilvei, fost-am, la mama – și la tata – acasă, patru copii, adică doi băieți și două fete, asta fiind și ordinea, aleatorie sau nu, în care barza ne-a azvârlit în … Citește mai departe

În BORGOTIH(n)A

Fiecare dintre noi are nevoie de un loc în care să-și afle tihna. (…) Locul tihnit al sufletului meu e o minunată grădină în care prezența ta e vie” – Khalil Gibran

În tihnă, prin preajma Crăciunului, m-a zămislit maica mea. Și să mai știți, dragilor, căci tu Doamne știi cel mai bine căci ai chemat-o deja la tine, un albastru infinit se revărsa din privirea ei caldă. Atât de albastră și atât de caldă îi era privirea încât atunci când îmi înalț capul către cerul senin am impresia că văd veghind și ochii Domnicăi – prenumele pe care … Citește mai departe

Doar în doi, la Puzdrele, singurele…

Numai noi doi, adică eu și Andrei, într-o drumeție inițiatică, muntele având marele merit de a apropia oamenii și de a-i determina să se descopere, dilatând timpul și revărsându-l în discuții despre trăiri pe tărâmuri ce te impresionează adânc și de care sufletul îți rămâne strâns lipit prin bogatul rod al aducerilor-aminte.

Și țin să spun că nu o dată mi s-a întâmplat ca în minte să-mi încolțească un gând – lăsat neprelucrat -, sau să-mi înflorească o stare de spirit – pe lângă care am trecut în grabă -, pentru ca mai târziu să le aflu și la alții … Citește mai departe

Un loc de vis-a-paradis

Pentru om, ca veșnic – și vajnic – călător, mi se pare normală și necesară curiozitatea care-l îndeamnă să vrea, să vadă, să descopere, să cunoască, să înțeleagă… De la această premisă pornesc și astăzi când prezint succint un traseu de toată ziua, sau altfel spus: de orice vreme și pentru orice mărime de ghete, pe care l-am îndrăgit de la prima întâlnire, pe care l-am făcut, nu o dată, chiar și de unul singur (fiind vorba de un loc sigur, aflat la îndemână) și pe care-l percep ca pe un refugiu potrivit pentru una bucată zi lungă, caniculară de … Citește mai departe