Sunt încredințat că muntele formează caractere, lustruiește spirite și disciplinează minți, dăruindu-le deopotrivă minuțiozitate și acuratețe. Dintotdeauna l-am considerat un dascăl grozav, ce nu predă de la catedră (în clasa cu pereți de piatră!), ci pe cărări cotite, unde fiecare pas făcut reprezintă o prelegere de neprețuit pentru oricine îl urcă cu inima deschisă și copleșit de uimire, fiecare urcuș fiind o lecție și fiecare coborâre o dovadă că am mai învățat câte ceva, nu doar despre virtute, ci și despre vârtute, nu doar despre tărie și verticalitate, ci și despre pregătire, despre consecvență, despre răbdare, despre cumpătare, despre curaj … Citește mai departe
Category: Drumeții montane
Mută munții
O zicală cu rădăcini biblice ne spune că putem muta și munții dacă credința atinge rotundul mărunt al boabei de muștar, dar asta înseamnă să credem în noi și mai ales în puterea noastră de a înfăptui, de a face posibil ceea ce părea, inițial, aproape imposibil, de a realiza nu neapărat lucruri uimitoare, ieșite din comun din perspectivă pământească, ci deosebite și care presupun dorință nestrămutată, abnegație și tăria de a îndura trecerea timpului până la atingerea obiectivului, lucrând puțin câte puțin, cărând neîncetat pietre mici.
Pe calea vieții, este limpede că AMBIȚIA ne dă direcția și motivația, ne … Citește mai departe
Erewhonul Parângului
De o drumeție făcută-n Parâng mi-a amintit o carte citită recent: Erewhon (sau Dincolo de munți), ce explorează ideea inteligenței artificiale (profeție ce merită, cu prisosință, o postare separată) și care a fost publicată, pentru întâia dată, în anul 1872, de către Samuel Butler, un precursor al celebrilor prozatori Aldous Huxley și George Orwell.
Și dacă autorul a plecat, cu gândul, înspre un tărâm montan imaginar, plasat cel mai probabil în Noua Zeelandă și unde totul părea absurd sau cel puțin altfel față de ținutul natal, și noi am purces spre înălțimile Parângului de la Cabana Valea Seacă, mai întâi … Citește mai departe
Înălțimile Noastre !
Întrebare: Oare care sunt înălțimile de (a)tins într-o viață de om?
Și o încercare de răspuns: Nu știm precis, în absența unei foi de parcurs!
Plecând de la această premisă, orișicare cugetare mi se pare permisă primprejurul acestei chestiuni existențiale (esențiale!!!), cu reale perspective morale, intelectuale, spirituale, emoționale, sociale…, și consider că printre optmiarii de urcat ai omului s-ar număra Muntele Iubirii, pe post de Întâistătător, căci piscul inimii curate și al dragostei necondiționată, neporționată și asupra tuturor semenilor revărsată, se înalță până la cer și este aproape imposibil de cucerit, mulți dintre noi rătăcind, la nesfârșit, pe la … Citește mai departe
Până la capăt
După cum bine se știe, în prima parte de drumeție se urcă, se (ab)urcă, ca și-o curcă (beată!!!), pe două-trei cărări (sau printre poteci), căci beția vieții, ce doar la debut atinge nivelul de preaplin, este dată, din plin, de elan, de entuziasm, de sentimentul că orice-i posibil și aproape totul permis (sau acceptat), erorile fiind preponderent retractabile și, mai ales, scuzabile, puse pe seama euforiei, a lipsei de acomodare, a ceții matinale… Dincolo însă, de crucea amiezii, de granița mulțumirii de sine dată de dorința împlinită, și numai dacă se conștientizează că nu mai e nimic de dovedit, zarea … Citește mai departe