Category: Drumeții montane

Atunci CÂND, pe cărare călCÂND

De zi-ntâi a lui Undrea, am suit, din nou, în munți. În Giumalău – „Moghila lu Dumnezău”, cum i-a spus, cu ani în urmă, un bătrân de prin Rusca, când i-am răspuns că înspre el mă duc, singur-cuc.

De astă dată am urcat din cătunul de sus al Pojorâtei, și nu doar eu cu mine, ca odinioară, într-o zi prelungă de vară, ci pe timp de iarnă, alături de prieteni dragi și de doamnele noastre minunate, punctul de plecare pe traseu fiind Șaua Fundul Colbului. Potrivirea toponimică rurală mi se pare genială: din fundul prafului am purces, căci din lut … Citește mai departe

Poftește în lumea de basme – Morarul Bucegilor

„Câte focuri, câte lumânări și câte văpăițe n-au ars, și toate s-au stins, și multe se vor aprinde ca să se stingă iarăși, numai tu, poveste, nu te vei stinge decât cu cel din urmă om…, și numai acela va ști bine că lumea asta a fost o lungă și aceeași poveste”, spunea cândva Barbu Ștefănescu Delavrancea, iar Ion Pop Reteganul puncta și mai abitir: „multe s-au mai întâmplat în lumea asta mare și câteodată auzim povestindu-se câte o întâmplare de ne vine mai a n-o crede. Și totuși trebuie să credem mult din cele ce auzim; … Citește mai departe

La Pieptul Pintii

Așa cum înspre apus, deși îl simte tot mai aproape, iar dacă pune mâna pâlnie la ochi chiar întrezărește, la orizont, clipa în care își va lua sufletul și-l va duce spășit acasă, în veșnicia raiului, omul nu prea dă nicidecum semne că i-a fost destul, dorind nu doar mai mult, ci și aia, și cealaltă, ci și acolo, și pe dincolo…, fără a cerceta – și fără a-și trage două șuturi undeva – nenumăratele ocazii favorabile irosite ori sine die reportate, de ar merita declarate definitiv moarte, cam tot așa dă ghes în ființa omului și vremea frumoasă de … Citește mai departe

O grădină de om

E limpede, ca lumina zilei de luni, că nu ne știm prezenta cum ar trebui, că nu ne știm promova ca mândră țară ce suntem, ca tărâm binecuvântat cu o mie și una de daruri, dovadă fiind și faptul că habar n-avem – mare parte dintre noi – că Valea Prahovei e sfântă și din altă perspectivă: la poalele Bucegilor, în Sinaia, în capătul de sus al străzii Pustnicului și nu departe de casa de vacanță a lui Nicolae Iorga se află chilia în care a trăit ani îndelungați (și tot aici a și murit în decembrie 1989) părintele Arsenie … Citește mai departe

Unde soarele răsare de două ori

Iarna, la Ilva, cum în fața casei nu am decât șoseaua, râul, ștrecul și pădurea – cocoțată pe două dealuri abrupte, de-un pârâu în două rupte – soarele iese, cu destulă întârziere, din dosul Dealului Ponce (unde se află buncărul cu șapte intrări), dispare, la ceva vreme, după coama dealului din stânga casei și răsare, din nou, deasupra icului făcut de Pârâul Șculii.

Și tot acolo, dar pe Podereiul Ilvei, fost-am, la mama – și la tata – acasă, patru copii, adică doi băieți și două fete, asta fiind și ordinea, aleatorie sau nu, în care barza ne-a azvârlit în … Citește mai departe