Talantul și Tăntălăul

Un critic literar abil identifică, într-o proză sau într-o poezie, cu mult mai multe semnificații și subînțelesuri decât a avut în vedere, în procesul creației, autorul operei respective, la fel procedând (adică brodând) și interpreții textelor biblice, fiecare tălmaci (de profesie ori doar de ocazie) oferind o cu totul altă deslușire, în raport de punctul de perspectivă întrebuințat, de percepțiile personale acumulate în timp și legate de înțelegerea unui anume act ori fapt analizat.

Pornind de la această premisă și fără a-mi ascunde „calitatea” de diletant în tălmăcirea pildelor ce servesc ca obiect de imitație sau inspirație, înțeleg să formulez … Citește mai departe

Co(lecția) de munte: In pietra alpestra e dura

Muntele e un dascăl destoinic și devotat, lecțiile predate doritorilor – și amatorilor – fiind la certă înălțime.

Și e limpede că numai muntele ne poate preda altitudinea, ce înseamnă ierarhia, ce presupune înfruntarea înălțimilor, ce pericole pândesc pe parcursul ascensiunii: desprinderea de realitatea solidă a stâncilor, sporirea nejustificată a stimei de sine, trufia exagerată…, marele câștig educativ al drumeției la munte fiind starea de smerenie, de supușenie sincer recunoscută ori chiar de umilință, înaintea măreției fără de seamăn întâlnită-n cale.

Muntele ne prezintă și simplitatea: în port, în bucate curate, în sensibilitate…, peisajele primitive înfățișând, sugestiv, starea originară, de … Citește mai departe

Anastasis

„La fel ca a te naște întâia oară, nu este nimic surprinzător să renaști; totul în natură este înviere.” – Voltaire

Oricât s-au străduit oamenii, adunându-se cu sutele de mii pe un petic de loc, să sluțească pământul pe care s-au grămădit, oricât l-au acoperit cu pietre, să nu mai crească nimic pe el, oricât au smuls fiece fir de iarbă răsărit, oricât l-au afumat cu cărbuni și cu petrol, oricât au retezat toți copacii și au izgonit toate jivinele și păsările, primăvara era primăvară chiar și în oraș. Soarele încălzea, iarba, revenind la viață, creștea și înverzea oriunde Citește mai departe

Pe Calea Crucii Cobășelului

În condițiile în care nu ne cunoaștem, îndeajuns de bine, nici pe noi, și cu atât mai puțin nu bănuim de ce suntem în stare într-o situație limită, n-am cum să nu remarc ce doză mare de adevăr conține cunoscutul preambul „de creangă”, sens în care apelez pios la el și zic: „Nu știu alții cum sunt, dar eu” iau aminte la fiecare potrivire întâmplătoare, chiar dacă se dovedește o simplă coincidență, căutând să extrag toate semnificațiile, așa cum s-au petrecut lucrurile și în primăvara – și implicit Postul Mare – din acest an când, după ce am urmat crucea … Citește mai departe

Duminica Tuturor Florilor

În Duminica Floriilor, cum altfel, decât despre flori.

Căci ele vestesc intrarea în lume a învierii.

Și tot ele, așezate-n vază, pe masă; purtate, cu drag, pe braț; puse ștrengărește-n păr…, ne-au fost (și ne sunt), la bine și la rău, alături mereu.

Dar Doamne, ce tărâm bogat au reușit țăranii români să facă din Grădina Maicii Domnului ! Floarea de colț au prețuit-o, cu sfințenie, ca pe „Floarea Doamnei Noastre”, caprifoiul l-au alintat „Mâna Maicii Domnului”, cerceii doamnei, în fapt, tot pe la sat, reprezenta „Inima Maicii Domnului”, floarea de ceară purta porecla de „Lacrima Maicii Domnului”. Și volbura … Citește mai departe