Viorel „cel voinic (cu înțelesul de viteaz, de îndrăzneț !!!) și merele de aur”

Iar când s-a înfățișat Tatăl ca să vadă, nici nu i-a venit să creadă: merele erau toate în pomul încredințat și surâdeau voioase-n soare de atenta-i îngrijire, iar în livada minunată, ca prin farmec, peste noapte, El făcuse să răsară un rând întreg de pomi cu mere aurite „și mai și”, iar pe deasupra, și-un pom „din cel mai cel…”, unul de-a dreptul extravagant, încărcat cu mere domnești, de diamant. Și toți se minunau…

„Căci el însuși spusese că un proroc nu este prețuit în patria sa” – Biblia, Evanghelia după Ioan, 4 : 44

Așa cum și … Citește mai departe

Nu mai vreau eroi, de război !

Joi, printre ploi, am urcat în Grui, la liturghie. În Gruiul Călimanilor unde, prin grija și sârguința maicilor de la Mănăstirea Piatra-Fântânele și prin prezența Episcopului-vicar Benedict Bistrițeanul, de Sărbătoarea Înălțării Domnului s-a slujit din nou la înălțime – la propriu și la figurat – lângă altarul alpin ridicat peste groapa-comună a celor șaizeci de martiri militari, din timpul primului război mondial, rămași, poate anume, fără de nume și care-și petrec acolo, sus, printre nori, veșnicia.

Nu a fost pentru întâia dată când mi-a fost dat să particip la o rugăciune rostită-n munte, preotul năsăudean Crin-Triandafil Theodorescu (și un statornic … Citește mai departe

Nu ești CEPARI a fi

Cu un titlu ce parafrazează o cunoscută poezie, aparținând lui Ion Minulescu și care statuează încă din debut: „nu sunt ce par a fi, nu sunt nimic din ce aș fi vrut să fiu…”, o să-mi încep și eu periplul local și literar arătând că nu știa dimineața cumpătat însorită de luna mai unde mă vor conduce picioarele (iar o bună bucată de drum și roțile mașinii) în acea zi, ce demarase în chip obișnuit, intenția declarată, la plecare, fiind aceea de a ajunge în Rezervația „La sărătură” (de pe raza satului Blăjenii de Jos), mânat de dorința … Citește mai departe

De nota zece, cu steluță

De fapt, cu steluțe mii, aurii-argintii, de „Narcissus STELLAris”, ce nu sunt nicidecum căzătoare, ci urcătoare, înălțându-se tainic „din piatră seacă”, în înălțimile Masivului Saca, din Munții Rodnei (se zice că e altitudinea carpatină cea mai mare la care s-au cățărat) și o fac, în alb imaculat, pentru a pecetlui renașterea anuală alpină, fără a conta, în fond, câtuși de puțin, dacă au fost sădite, la începuturile lumii, de însuși Dumnezeu ori cultivate, în cadrul unui experiment – cum am auzit, la un moment dat, din gura satului – de către juristul și biologul Florian Porcius (de loc din Rodna), … Citește mai departe

Printre chipuri de hrisov

În zori, la Brașov.

Și eram ferm convins că voi fi singur în preumblarea „multpreamatinală” dar, imediat ce am trecut strada, înspre Biserica Neagră și mi-am întors capul către clădirea în care eram cazați, cu surprindere am remarcat patru santinele ce mă țintuiau tăcute, cu priviri de dincolo de timp, proprii ființelor pe dinaintea cărora s-au perindat, repetat, nenumărate și cam toate se doreau nemaivăzute și nemaiauzite.

Martorii curgerii implacabile a anilor, ironizând parcă meteahna „băgătorilor de samă”: ochii scurși în drum și coatele sprijinite pe pervaz, să nu care cumva să le scape câte ceva.

Prin ochi, omul vede … Citește mai departe