Desaga e deosebită, fiind o dovadă a iscusinței țăranului român. E o simplă traistă formată din două părți, care se poartă pe umăr sau pe șa, dar care prin aspectul său de cumpănă, de balanță, asigură o echilibrare a poverii purtate.
Cu o astfel de desagă intrăm fiecare pe poarta vieții veșnice și ne ducem în fața Domnului. În partea din față purtăm lucrurile bune făcute și valorile dobândite : milostenie, smerenie, dragoste, dreptate…, iar în partea din spate cărăm fărădelegile, patimile, slăbiciunile, metehnele, prilejurile ratate de a face fapte bune. Când va deșărta desaga în fața tronului marelui judecător, la picioarele omului bun vor răsări cu siguranță două grămăjoare, căci nimeni nu este fără de greșeală, dar omul rău va avea înaintea sa doar o singură movilă. De departe, încă de pe cale, după mersul poticnit și înclinația trupului împovărat, oricine își poate da seama dacă în desagă predomină viciile sau virtuțile.
A fi judecător înseamnă a te pune în locul celui care s-a înfățișat înaintea ta, pentru a-și primi iertarea ori osânda, și numai dacă sunt deslușite pe deplin circumstanțele concrete ale comiterii unei anume fapte, dreptatea poate fi drămuită și înfăptuită. Când se trage linie și se face socoteala finală, nu cred să aibă mai mare trecere în fața lui Dumnezeu, omul care a stat deoparte și n-a făcut nimic, din nepăsare ori teama de a nu greși, față de celălalt, care s-a implicat activ, a salvat, a ajutat, a sprijinit, dar la un moment dat, a greșit, cu voie sau din nevoie.
Mitropolitul Nicolae Bălan s-a născut la data de 27.04.1882, în localitatea bistrițeană Blăjenii de Sus (Șintereag), în familia preotului ortodox Vasile Bălan, a urmat cursurile școlii primare în satul natal, liceul la Năsăud, iar apoi Facultatea de teologie din cadrul Universității din Cernăuți. În anul 1905, după obținerea titlului de doctor în teologie, a fost numit profesor la Institutul Teologic din Sibiu, unde timp de 15 ani a desfășurat o bogată activitate didactică și publicistică.
În anul 1920 a fost ales Mitropolit al Ardealului și membru de onoare al Academiei Române. A fost un monah maiestuos, prețuit de popor, ieșind în evidență cu înfățișarea impunătoare, mintea profundă și voința neclintită; un ierarh vizionar, care a sprijinit acordarea de burse teologilor pentru a studia în străinătate, contribuind astfel decisiv la formarea unei pleiade de adevărați apostoli și profesori erudiți; un cărturar rafinat și un mitropolit cu o bogată activitate cultural-educativă, fiind tipărite sub îndrumarea sa peste peste 300 de lucrări de către Tipografia Eparhială din Sibiu, în cei 35 de ani de vrednică păstorire.
Dintre meritele ce revin marelui mitropolit amintim următoarele : în noiembrie 1918 a fost trimis de Consiliul Național Român al Transilvaniei la Iași, cu misiunea de a interveni pe lângă membrii Guvernului României în vederea realizării unității naționale; în august 1940 a protestat vehement împotriva Dictatului de la Viena, pronunțându-se ferm în vederea reîntregirii teritoriale naționale, iar mai apoi, în decembrie 1940, s-a opus planului de reformare a bisericii propus de conducătorii legionari; a militat energic pentru revocarea hotărârii de deportare a evreilor din Ardealul de Sud în lagărele naziste din Polonia; a reconstruit ctitoria domnitorului Constantin Brancoveanu: Mănăstirea de la Sâmbăta de Sus; l-a remarcat, sprijinit, ajutat și promovat pe unul dintre marii ierarhi români ai secolului XX-lea : Dumitru Stăniloaie, protestând față de imixtiunea politicului în schimbarea acestuia din funcția de rector a Universității Teologice din Sibiu. Edificatoare sunt cuvintele rostite de Dumitru Stăniloaie la adresa mitropolitului : „ Providența dumnezeiască a dat neamului nostru… pe omul cel mai potrivit, pe singurul care era în măsură să răspundă acestui imperativ…”
În perioada tulbure, ce i-a fost rânduită a-i face față în calitate de mitropolit : 1920-1955 (de departe cea mai complicată din istoria românilor), Nicolae Bălan a fost și un mare ecumenist, visând neîncetat pentru realizarea a încă unei unități, respectiv a celor două biserici creștine surori. În multe din luările sale publice de cuvânt și la toate congresele și conferințele ecumenice internaționale la care a participat, a îndemnat în permanență la apropiere și bună-înțelegere, ca prim pas în realizarea marelui deziderat. Silința depusă în această privință a fost una lăudabilă, căci a stărui în unitatea creștinătății ar trebui să însuflețească și să călăuzească pe orice mare prelat ortodox și catolic. După desființarea abuzivă a uniților însă, demersurile și discursurile sale anterioare au fost răstălmăcite, fiind acuzat că ar fi contribuit la înfăptuirea acestei samavolnicii – aspect neadevărat, raportat la atitudinea sa demnă și dreaptă, plină de devotament, de care a dat dovadă.
Nicolae Bălan a trecut la cele veșnice în data de 06.08.1955, la reședința mitropolitană din Sibiu, fiind înmormântat la ctitoria sa: Mănăstirea Brâncoveanu din localitatea Sâmbăta de Sus, situată la poalele Munților Făgăraș.