Muntele poate fi privit nu doar din perspectivă pitorească, ci și printr-o prismă pragmatică, căci acolo sus, în înălțimile tămâiate de cer, ne putem face provizii de sănătate, culegând plantele medicinale răsărite din flora spontană, ce ne aşteaptă cuminţi să le recoltăm la timpul potrivit (când au putere tămăduitoare maximă) pentru a pregăti alifii, uleiuri sau tincturi ori pur şi simplu pentru a le usca, pentru binefăcătoarele ceaiuri de iarnă.
Sunt daruri magice pe care muntele mărinimos ni le oferă gratuit. E suficient să le cunoaștem și să le căutăm pentru a beneficia de puterea miraculoasă a plantelor medicinale. Pentru diminuarea stresului o cale sigură este o baie în flori de fân şi ulei aromat de plante. Totodată, este bine de ştiut că mierea de munte este singurul aliment natural ce conţine toate vitaminele şi mineralele existente în natură.
Tot cu familia putem culege minunatele fructe de pădure. Murele, zmeura, frăguţele, măceşele, coarnele, afinele, merişoarele şi scoruşele stimulează imunitatea prin conţinutul bogat de vitamina A, E şi C pe care aceste fructe frumos colorate, în roşu sau negru, îl conţin. Globurile albastre ale ienupărului sunt de fapt fructe oleaginoase comestibile ce au în compoziţie grăsimi sănătoase. Aluna de pom (de tufă, cum spun someşenii) conţine o mare cantitate de substanţe nutritive, fiind un energizant de excepţie. Bobiţele roşioare ale păducelului reglează tensiunea arterială iar cele gălbioare ale cătinei, sunt vitalizante. Florile de soc (din al cărei flori se prepară o apreciată băutură răcoritoare) sunt un remediu redutabil pentru dezintoxicare, iar muguraşii de brad fac minuni în bolile respiratorii.
De asemenea, din primăvară până în toamnă, în urma ploilor abundente şi călduţe, din pâsla de miceliu dezvoltată în primul strat de pământ, aflat sub frunzele uscate, răsar mai întâi mici noduri de culoare albă (ca nişte negi), tari, care cu timpul cresc, dând naştere la corpuri fructifere. În pădurile noastre ies la iveală cantităţi considerabile de ciuperci comestibile : hribi (mănătărci), gălbiori (urechiuşe), râşcove (pâinea pădurii), vineţele (hulubiţe), ghebe (opintici), cresta cocoşului (rămurele) sau iuţari (bureţi lăptoşi), ce sunt sărace în grăsimi şi bogate în substanţe hrănitoare : albumine, zaharuri, vitamine şi substanţe minerale, constituind astfel un aliment complex, uşor asimilabil de organismul uman.
Având în vedere coloritul ademenitor al unor ciuperci otrăvitoare (violet, roşu, portocaliu, galben), dar mai ales asemănările existente între o serie de bureţi comestibili şi alţii ce par a fi la fel, pentru neinițiați, dar care conţin otrăvuri redutabile ca amantina sau foloidina – ce nu dispar prin fierbere şi care dau crampe stomacale, transpiraţii puternice, frisoane, sufocări repetate ori chiar stări de delir când otrava a ajuns în sânge şi când practic orice măsură de salvare este adeseori zadarnică – recomand cu toată convingerea culegerea ciupercilor numai sub supravegherea unui cunoscător.
Ca măsuri de prevenire a intoxicaţiilor este de preferat să se folosească numai ciupercile recunoscute drept bune de mâncat, înainte de pregătire să fie ţinute în apă cu oţet, iar apa în care au fiert să fie aruncată – în acest mod o parte considerabilă din toxine fiind definitiv îndepărtate.
E păcat ca „Mama Natura” să dea atâtea flori și fructe, iar noi să nu le luăm în seamă. Pe timpuri, erau la tot pasul centre specializate de recoltare a ciupercilor și fructelor de pădure, școlile aveau un plan de culegere a plantelor medicinale, iar în târnațele caselor din Țara Năsăudului, se practica la scară largă uscarea hribilor şi înşirarea lor pe aţă, sub formă de ghirlande.
Se spune că omul mulțumit, fie el și sărac, este fericit, așa cum omul nemulțumit, chiar putred de bogat fiind, este profund nefericit. Important este să extragem farmec și utilitate din lucruri simple și clipe mărunte, petrecute la munte.