Doamne, în chip tainic, îmi chemi sufletul în înălțimile munților, / Ca să mă cumineci din văz(duhul) tău cel sfânt, / Iar în tăcerile adânci, de stâncă, să aud, în clar, glasul tău, / Și ce minunat ar fi, dacă numai în tării alpestre aș trăi, / Stăpân pe vremurile albe, pe vrerile albastre.
Slavă ție, Dumnezeule, făcător al munților, / Înspre care tind, cu privirea țintuită-n cer și inima în rugăciune, / Până simt că-mi ești alături, / Că-mi înveți sufletul să fie liber, / Să se îndestuleze din pacea ta, / Și să descopere perspectiva, umilința, avântul, uimirea, abnegația, satisfacția…
Rogu-te Doamne, / Oblește poteca de sub tălpile mele, / Curăță-mi gândul de multele mele deșertăciuni, / Și dă-mi voie să mă cuibăresc în poala luminii ce nu apune nicicând, / Devenind, dintr-un pumn de lut, o lacrimă de lumină divină, / Atât de aproape de ce am fost predestinat să fiu.
Mulțumescu-ți Doamne, pentru fiecare munte cucerit, / Călăuzit de tine și urcând încet spre inima mea, / Iar cu fiecare pas făcut, / În care sălășluiește întreit: un dar primit, o bucurie trăită și un gând lăsat în urmă, / Mă simt tot mai plin de tine, / Căci pe culmile înalte stă, mândră, o catedrală, / Cum niciodată oamenii nu vor putea ridica.
Doamne Dumnezeule, îndură-te și fă din inima mea un munte curat, / Lasă-mi sufletul să înainteze cu aripile larg deschise, / Lărgește-l că să cuprindă înțelesuri noi și ascute-mi mintea ca să priceapă, / Că urcând munții vieții mele, / Îmi duc sufletul acasă, / Fiindcă nu este vis de paradis, mai sfânt pe pământ, decât vârful pe care te aștept.
Încercarea de psalm este însoțită de câteva fotografii realizate în drumeția, la pas de plimbare, de sâmbăta trecută, făcută pe Culmea Șetrefului, către Vf. Fântânele, când mi-a încolțit în minte acest gând. *
URCAȚI…, ȘI VĂ MINUNAȚI !