Despre spiritul unui loc, despre acel element definitoriu ce conferă personalitate și caracter unic unui tărâm este dificil de discutat în abstract, și cu atât mai mult de descris corespunzător în doar câteva cuvinte. Desigur, poți împărtăși din farmecul, din strălucirea, din atmosfera specială descoperită undeva-cândva, dar nu poți pretinde interlocutorului să te înțeleagă pe deplin, să simtă aproape tot ce tu ai perceput și priceput, câtă vreme nu a fost de față și nu a sălășluit pe același tăpșan, cum la fel de greu este să descifrezi „zeitgeistul”, acel spirit al unei epoci, dacă nu ai trăit și tu efectiv în ea.
Sunt locuri în sine – poate și îndelungata istorie le ajută – care sunt la înălțime, la propriu și la figurat, și îmi exprim toată cinstea, prețuirea, respectul și recunoștința la adresa celor care reușesc să țină trează (și de strajă!), pe tot parcursul anului, Cabana Curmătura. Fiind amplasată la o altitudine de 1470 m, pe versantul estic al masivului Piatra Craiului și la aproximativ două ore de mers cu picioarele apostolilor (adică per pedes), de la drumul mare, bine pietruit ce pleacă din Zărnești și se îndreaptă, costiș și-n cotituri, spre două sate veritabile de munte: Măgura și Peștera, această cabană solitară din Carpați rămâne un reper montan popular, fiind înscrisă definitiv (și pe bună dreptate!) în galeria selectă, alături de Podragu, Negoiu, Bâlea, Omu, Mălăiești, Caraiman, Postăvaru, Gura Diham, Vârful Ciucaș…
Dar pentru a ți se dezvălui subtilul „Spiritus loci” este lipsă mare de răbdare, de acomodare, de împrietenire, de revenire… Numai arareori și doar în temeiul unui noroc orb (sau batăr chior) îți este dat să-l surprinzi din prima, căci nu e suficient să te afli acolo o singură dată și doar pentru două-trei zile ca să-l poți desluși. Iar eu, pe la Cabana Curmătura am trecut și în alte rânduri, întâia dată pe timp de vară, când am plecat de la Plaiul Foii și am traversat culmea albă de calcar, pentru ca-n iarna anului trecut, în drumeția hibernală păstrată-n suflet ca etalon: Turnu-Vârful Ascuțit, despre care deja am povestit, să rămân acolo chiar de mas, cu prietenii mei. Desigur, cabana nu asigură nivelul de confort pretins de pretențioși (printre care mă număr și eu pe un anume aspect), dar încăperile puse la dispoziție pentru sfânta hodină, de după trudă, cu paturile sale lipite (și într-una dintre ele chiar suprapuse), precum și sala de mese unde se poate servi ceva cald și aproape instant: o cafea, un ceai, o omletă, o ciorbă, un fel principal și tradiționala plăcintă cu mere purtătoare de răvaș, oferă puținul care pare mai mult decât destul pentru munțomani (Mountain man), indiferent că pun accentul pe escaladă (Mountaineer) ori doar pe drumeție: Avid Hiker sau Mountain lover-enthusiast.
Întâmplător, în cabană, peste noapte, doar două grupuri: unul reprezentând Bucureștiul, celălalt, Bistrița.
În ianuarie anul trecut, deși am stat două nopți la cabană, magia acestui loc de legendă nu s-a arătat, de prin ungherul în care sta pesemne ațipită. Iar pe atunci, nu știam – și nici nu bănuiam – că pentru a o face să sară iute-n picioare era necesară prezența unui iubitor de prieteni vechi și, deopotrivă, dornic de oameni noi și de voie bună, care să stârnească duhul locului cu acordurile unei chitare mânuită dibaci de Cătălin și cu puzderia amintirilor, adunate într-o viață de mers pe munte și trăită la cote și intensități inimaginabile, răsfirate cu generozitate.
Cu David Neacșu, La Cabana Curmătura.
Și cum numai omul sfințește locul și stârnește sufletul lui, alăturat fotografiilor, realizate la cabană și de pe cărările ce duc la Curmătura, am așezat câteva fragmente literare ce pun în lumină părtășia, aia bună și folositoare, zămislită la înălțime.
Fântâna lui Botorog
„În toată această expediție, echipa a fost punctul forte. Pentru mine, zilele petrecute cu ei au fost adevărate revelații. Am putut să văd ce înseamnă profesionalismul și caracterul unor alpiniști adevărați. N-am întâlnit nici un pic de orgoliu aici. Pe munte, unde tu și ceilalți luptați în primul rând pentru supraviețuire, orgoliul e o prostie. Un alpinist bun, e un alpinist în viață.” – David Neacșu, Cartea Înălțimilor – Povestea unei vieți de explorator, Editura Humanitas, București, 2023
Poiana Zănoaga
„Dar în toată mizeria și lupta asta aproape subumană, care se duce la umbra Everestului, se întâmplă și ceva profund frumos: prieteniile dintre oameni. Descopăr că suntem foarte diferiți, fiecare cu visurile lui, cu ambiția, antipatiile și simpatiile lui, cu felul lui de a fi, cu alte gusturi, de la mâncare la orele de somn din noapte. Fiecare cu capacitatea lui de a avea răbdare, de a înțelege mediul în care se află, constrângerile și miracolele lui. Dar în încleștarea asta, tot mai ascuțită pe măsură ce trec zilele și se împuținează resursele și rezistența noastră la efort și stres, descopăr oameni frumoși.” – David Neacșu, Cartea Înălțimilor – Povestea unei vieți de explorator, Editura Humanitas, București, 2023
„Toți suntem diferiți, dar avem ceva în comun: pasiunea pentru munte. (…) Nimeni nu se sustrage de la vreo sarcină și nimeni nu se erijează în lider. Toți suntem egali. Toți îndurăm, în egală măsură, foamea, frigul, frica si dorul de bine. Sunt în joc viața și onoarea noastră.” – David Neacșu, Cartea Înălțimilor – Povestea unei vieți de explorator, Editura Humanitas, București, 2023
„În jurul nostru, totul ne este potrivnic! Și frigul, și muntele, și pustiul care ne înconjoară. Doar echipa e un element de confort, e singurul punct de sprijin. Alpiniștii cu care mă însoțesc sunt oameni experimentați și cu un caracter admirabil. Pentru mine reprezintă un exemplu de conduită pe munte, n-am mai întâlnit așa ceva. Știu, ține de cultură, sau cine știe de ce, dar așa ar trebui să ajungem cu toții, la acest nivel. Acești alpiniști îți dau încrederea de care ai nevoie să mergi mai departe. Nu doar pe munte, ci și în viață.” – David Neacșu, Cartea Înălțimilor – Povestea unei vieți de explorator, Editura Humanitas, București, 2023
Prăpăstiile Zărneștilor
„După o vreme, vom primi cu toții de la Patricio Crausaz următorul mail: „Călătoria noastră pe Vinson a fost, într-adevăr, o experiență unică în viață. Cine și-ar putea dori mai mult de la niște colegi de echipă? Cunoscători, experimentați, în formă fizică, dar, mai presus de toate, generoși, deschiși la minte și grijulii. Facem o echipă grozavă! Sper că ne vom vedea din nou în vreo altă expediție spre munții acestei lumi. Aveți grijă de voi.” – David Neacșu, Cartea Înălțimilor – Povestea unei vieți de explorator, Editura Humanitas, București, 2023
„Drum bun, timp bun, grup bun”, Your Highnesses!