„Nu știu alții cum sunt”, dar noi, când sunăm adunarea pe grupul de WhatsApp „Bistrița Montan”, redevenim copiii de altădată, când așteptam entuziasmați să plecăm în tabăra școlară de vară. Ca atare, cuprinși de frenezia reîntâlnirii, nu mai avem pic de stare și răbdare.
Muntele nu înseamnă numai tăceri încrustate în lemn și piatră, nu înseamnă numai provocare, luare în altitudine și depășirea de limite în soare și sudoare, ci și camaraderie clădită „cu bocancul” și rucsacul în spate, lângă focul cu ceaun și cântece.
Nu avem aceeași profesie și nici același temperament, dar tovărășia zămislită în aerul tare al înălțimilor este mai bogată și mai aromată ca un vin vechi, având în ea ceva sacru, fiind mai presus de obișnuitul amestec de afinitate, altruism, devotament, prețuire, respect, încredere, înțelegere … pe care îl presupune orice prietenie adevărată.
Cred că iubirea de munte și noianul amintirilor adunate în cele două decenii petrecute împreună pe potecile tăcute de munte au pietrificat prietenia noastră, au făcut-o solidă și statornică precum o stâncă, la care tânjim ca la un licăr de lumină aflat departe de larma lumii.
Despre Custura Sărății auzisem de câțiva ani, că este una dintre cele mai dificile și spectaculoase porțiuni de creastă din țara noastră. În toamna aceasta am reușit să o parcurgem la un final frumos de săptămână, urmând traseul Cabana Negoiu – Vf. Șerbota – Custura Sărății -Vf. Negoiu – Strunga Doamnei – Tarnița Călțunului – Strunga Ciobanului – Piatra Prânzului – Cabana Negoiu. A fost cu mult peste așteptări, fotografiile realizate, din păcate, fiind prea sărace pentru a exprima măreția acestui colț zimțat de munte.
Tot înainte, spre înălțimi.