Cu ani în urmă, colegi fiind la judecătorie, statornicisem obiceiul de a servi împreună cafeaua de dimineață. Nu știu cât au contat aceste reuniuni matinale pentru unitatea colectivului și constituirea unei echipe de succes, dar cert este că, într-o atmosferă destinsă, se discuta amical despre diverse întâmplări petrecute acasă, în oraș sau în sala de judecată, ori pe marginea dosarelor nou înregistrate, mai ales a celor identice sau similare, ca obiect, și care impuneau realizarea unei practici judiciare unitare.
În împrejurările mai sus descrise, un coleg judecător a stârnit veselia colectivului cu o plângere contravențională, înregistrată la o judecătorie din județul Suceava, concepută fie de petent cu rol de răzbunare, fie de vreun cunoscut șugubăț al acestuia, într-o tentă misogină, argumentația așezată la temelia demersului judiciar, fiind însă una inedită, mai rar întâlnită, motiv pentru care o voi reda aproape fidel, înlăturând bineînțeles datele și numele menționate în actul de sesizare a instanței de judecată.
„În fapt, am intrat în incinta dispensarului, unde am locuit (la etaj) cu soția mea până la despărțirea în fapt de aceasta. Soția mea este medic și am avut domiciliul conjugal în acest imobil, până m-a alungat pe motivul că nu mai fac față cerințelor căsniciei.
Înainte de a mă căsători am aflat de la diferite persoane că viitoarea mea soție este bolnavă de o boală numită nimfomanie, despre care nu știam în ce constă. După căsătorie am aflat, dar deja era prea târziu și nu am putut scăpa decât cu fuga.
După ce soția mea a promovat acțiunea de divorț, m-am întors să-mi iau hainele și alte bunuri personale rămase în domiciliul conjugal. Intrând în locuința noastră mi-am surprins soția (de care nu sunt încă divorțat) tratându-și intens boala cu un bărbat din comuna învecinată. Știind din propria mea experiență ce soartă îl așteaptă pe bietul om, nu m-am putut stăpâni și am încercat să-l mângâi în semn de profundă compasiune. El nu a înțeles intenția mea pașnică, a crezut că vreau să-l atac și m-a împroșcat cu spray iritant între ochi. Sprayul fiind iritant, m-am iritat din cale afară și i-am aplicat câteva palme soției mele.
Am făcut acest lucru și la îndemnul asistentelor care strigau: „Arde-o domn Fane, că pe o rază de 100 km pătrați n-a lăsat nici un bărbat și pentru noi”! Sunt un om pașnic, dar reacția mea a fost influențată de emoțiile puternice cauzate de situația în care mi-am găsit soția și de îndemnurile mobilizatoare ale asistentelor.
Soția a chemat poliția locală care a întocmit procesul-verbal menționat și m-a amendat cu 500 lei pe motivul că aș fi provocat scandal. Tot poliția m-a sfătuit să plec și să revin mai târziu, când se va termina tratamentul. Deși eram sceptic că tratamentul se poate termina într-o singură zi, am revenit pe la ora 12,00 la domiciliul conjugal, unde iar am nimerit într-un moment nepotrivit. Cei doi, supărați că i-am întrerupt, iar m-au atacat. Eu iar m-am iritat și iar i-am aplicat o corecție soției. Aceasta iar a chemat poliția și poliția iar m-a amendat, de această dată cu o sumă mai mică – numai 300 lei.
Consider că nu sunt vinovat și că am avut cea mai firească reacție, pe care o are un bărbat din România care își surprinde nevasta cu alt bărbat în pat. Nu sunt englez să spun: „Scuzați, revin mai târziu”, fiindcă riscam să stau dezbrăcat toată iarna.
Am înțeles că soțul unei doamne l-a împușcat mortal pe bărbatul cu care a surprins-o, iar justiția l-a exonerat de răspundere pe motiv că a acționat sub impulsul unei puternice emoții produse de situația creată. Eu nu am avut de unde să fac rost de o pușcă pentru a scăpa de pedeapsă. Atunci de ce să fiu amendat?
Consider că sunt întrunite 3 elemente care, conform art. 11 din OG nr.2/2001 înlătură caracterul contravențional al faptei:
– legitima apărare (am fost atacat cu spray iritant, pumni și picioare);
– starea de necesitate (era absolut necesar ca femeia asta să primească o corecție);
– constrângerea morală (tradițiile românești m-au constrâns să-mi apăr onoarea, deși eu nu urmăream așa ceva);
În ce privește scandalul, tot tradițiile românești au consacrat faptul că, la români, apărarea onoarei nu se poate face fără strigături.
Față de cele de mai sus vă rog să-mi admiteți plângerea și să anulați procesul-verbal contestat. În subsidiar, solicit înlocuirea amenzii cu avertisment, sancțiune care cred că mi se potrivește mai bine, fiindcă dacă eram avertizat la timp, nu mă însuram și nu ajungeam să fiu amendat”.