









Fie ca primăvara să aducă pacea pe pământ!… Citește mai departe

„Dragi frați și surori, în aceste zile am fost răvășiți de ceva tragic, de război. De mai multe ori ne-am rugat ca să nu se meargă pe această cale. Și nu încetăm să vorbim, mai mult, îl implorăm pe Dumnezeu cu o mai mare intensitate. (…) Cine face război uită omenia, nu pornește de la oameni, nu se uită la viața concretă a persoanelor, dar pune în fața a toate interese de parte și de putere. Își pune încrederea în logica diabolică și perversă a armelor, care este cea mai îndepărtată de voința lui Dumnezeu. Se îndepărtează și de … Citește mai departe
Dintotdeauna, cel mare și puternic a dorit, cu tot dinadinsul, să-l domine pe cel mic și slab. Da, să-l cucerească și să-l stăpânească, fără milă.
O luptă nesfârșită, înverșunată se dă, înlăuntrul ființei noastre, și între componentele eredității. În fiecare om există o genă preponderentă, care-i statornicește caracterul și temperamentul. Problema este că, în unele circumstanțe speciale, și celelalte gene -„minoritățile”-, închise în subteranul spiritual, reușesc să iasă la lumina lumii, fie făcându-ne de rușine, fie punându-ne într-o lumină favorabilă.
Incontestabil, contează și de unde bea omul apă (anturajul, modelele de urmat…), și câtă carte culege în cuget (valorile ce … Citește mai departe
De curând, l-am văzut pe Papa Francisc rugându-se, împreună cu credincioșii, pentru pace. Încrezător, am așteptat ca bunul-exemplu al sfinției sale să fie urmat astfel încât, la ora înserării (însângerării), întreaga suflare a fiecărui sat și a fiecărui oraș să fie adunată la un loc pentru a se ruga și pentru a înălța, spre cer și spre „cezari”, năzuința de pace. Subliniez: întreaga suflare, nu doar cei tineri și temerari. E regretabil că tocmai noi, cei care am aflat, de la părinții și bunicii noștri, ce înseamnă ororile războiului trăit pe viu, stăm spășiți acasă, din comoditate, de spaimă… În … Citește mai departe
„Cartea Munților”, publicată în anul 1920 și reeditată în alte două rânduri: 1924 și 1970, are vădite valențe de vademecum al montaniarzilor, de Biblie a drumețiilor pe poteci de munte, însușiri datorate îmbinării armonioase a notelor de călătorie cu îndrumările pentru pregătirea și efectuarea unei excursii „situată la înălțime”.

Titlul cărții ne duce cu gândul la un manual de instrucțiuni, la o culegere cu prescripții și îndreptări de natură pur tehnică, și când colo, surprinzător, scrierea este cu totul altceva, nemaiîntâlnit până la ea, iar ceea ce frapează încă din debutul cărții este respectul și prețuirea închinată țăranului român.

