Întrebare: Oare care sunt înălțimile de (a)tins într-o viață de om?
Și o încercare de răspuns: Nu știm precis, în absența unei foi de parcurs!
Plecând de la această premisă, orișicare cugetare mi se pare permisă primprejurul acestei chestiuni existențiale (esențiale!!!), cu reale perspective morale, intelectuale, spirituale, emoționale, sociale…, și consider că printre optmiarii de urcat ai omului s-ar număra Muntele Iubirii, pe post de Întâistătător, căci piscul inimii curate și al dragostei necondiționată, neporționată și asupra tuturor semenilor revărsată, se înalță până la cer și este aproape imposibil de cucerit, mulți dintre noi rătăcind, la nesfârșit, pe la poalele munților, făcând doi pași înainte și trei pași înapoi, pe cărările iertării, altruismului, generozității, empatiei, facerilor de bine…, iar alături cred se înalță, la fel de maiestuos, Muntele Mântuirii, o înălțime elitistă, tăiată-n în trepte purtând nume precum credința, căința, pocăința ori trezvia, starea compusă din multe vârfuri adunate la un loc: limpezimea, agerimea, vioiciunea, acuratețea, cumpătarea…, dar și din culmea inimii smerite, precum și creasta principală a marilor binecuvântări, a fericirilor lui Matei. Și poate mai avem în caietul de sarcini și Muntele Devenirii – un munte înalt, de interior, ce trebuie urcat, încet și de unul singur, în mintea noastră mărginită și-n sufletul părăginit – și care este la fel de dificil de abordat, cu nenumărați pași de urmat: darea de sens, cunoașterea și stăpânirea de sine, însușirea de valori și principii de netăgăduit, depășirea limitelor, neputințelor și slăbiciunilor, simplificarea vieții ori dobândirea acalmiei și armoniei lăuntrice – singura potecă ce duce spre vârful traiului tihnit. Și lângă acest munte poreclit „de buzunar”, dar încărcat de har, mi se pare că se-nalță și Muntele Împlinirilor, pe a căror vârfuri statornicesc nu doar marile victorii intelectuale: erudiția, excelența, elevația…, ci și prețioasele biruințe cotidiene: pereche potrivită, familie fericită, casă ridicată, copac sădit, copil bine educat…, și de ce nu: altitudinea de a fi bun în ceva (și nu neapărat cineva!), dar mai ales de a lăsa un nume bun în urma ta.
Și poate în mulți alți munți mai avem de urcat – de pildă, în Muntele Vredniciilor Vieții (adevăr, bine, frumos, dreptate, libertate…) – pentru ne da măsura, chiar dacă ne este dat să pierdem ori să ne poticnim, ideea centrală că nu doar inteligența ne face Înalți (și nici măcar înțelepciunea), ci și dorința de a cerceta, și uimirea exprimată în fața minunatei creații, și abilitatea de a vedea dincolo de convențional, și curajul de a încerca, de a rata, de a relua…, căci înălțimea nu este numai despre cât de sus putem ajunge pe munte ori în societate, ci la ce cotă ne putem ridica în (și prin) noi înșine, cât de împăcați reușim să fim cu noi și cu toți ceilalți, când ne uităm peste umăr, înălțimea măsurându-se nu doar cu metrul, ci și în calitatea conștiinței și implicit a caracterului ce ne dă în vileag; în profunzimea sufletului și a gândirii pe care o lăsăm, nu o dată, băltită; în măreția faptelor și sunt absolut convins că această ultimă înălțime stă chiar și în firescul în care se cade, în care se scade, în care omul îndură, cu demnitate și fără speranță, suferința, ori în care se bucură de fiecare zi dăruită.
Și lăsând deoparte propriile păreri, trec iute mai departe și pun pe tapet Piatra Mică a Craiului Nostru (și nu e atât de pitică precum vrea denumirea să pară!!!), cucerită într-o zi senină de iarnă, și deși urcasem la Cabana Curmătura cu gândul de a face un segment de creastă principală (idee la care am renunțat din cauza riscului ridicat de avalanșe), satisfacția încercată cu această ocazie s-a înălțat dincolo de așteptări, poate și pentru că am avut timp suficient să poposim , să zăbovim, să povestim pe îndelete, să contemplăm fiecare cadru apropiat, să ne rotim privirile, încărcate de priveliști, în fiecare punct de panoramă…
Cu David Neacșu și prietenii mei de munte, la plecarea pe traseu de la Cabana Curmătura.
Șaua Crăpătura.
„Curiozitatea cred că este esențială pentru orice călător sau explorator. Pentru orice om de fapt. Ea te împinge să vrei, să vezi, să cauți, să afli. Prin orice mijloace ai la îndemână. (…) Fac aceste expediții în primul rând ca să cunosc lumea, să o văd cu ochii mei, să o simt și să mi-o adaug mie. Să o adaug vieții mele. Muntele este pretextul principal, dar scopul pentru care umblu este să cunosc lumea. (…) Expedițiile mele, tocmai pentru că au pornit din curiozitate pură, din setea de a vedea cum e acolo, ce e dincolo și, trebuie să recunosc, sunt și un fel de a-mi însuși lumea în care trăiesc.” – David Neacșu, Cartea Înălțimilor – Povestea unui explorator
Un prim plan cu Piatra Mică.
„Să explorezi un munte înseamnă să explorezi o lume. (…) Să trăiești frica, singurătatea. Să-ți testezi limitele. Pe munte nu mergi doar cu picioarele, ci și cu sufletul. (…) Și te trezești, cu fiecare nouă experiență, un pic alt om. Principalul motiv pentru care cutreier munții și lumea este să pot cunoaște nemijlocit realitatea. Cu ochii mei, cu palmele mele, cu tălpile și cu nările mele vreau să ating aerul, pământul, apele și pădurile lumii. Ce-mi pot dori mai mult de atât?” – David Neacșu, Cartea Înălțimilor – Povestea unui explorator
„În lumea acestui sport, experiența este obligatorie. Aici nu te joci cu jumătăți de măsură. Nu te joci deloc. Când e vorba de viață, nu există loc pentru amatorism” – David Neacșu, Cartea Înălțimilor – Povestea unui explorator
„Drumul până acolo cere efort și timp de gândire, te obligă la meditație, la singurătate. Degeaba ajungi în vârf dacă nu ești pregătit să înțelegi ce vezi. Și cine ești.” – David Neacșu, Cartea Înălțimilor – Povestea unui explorator
„Muntele înseamnă singurătate. Chiar și atunci când ești însoțit, tot singur ești. Pentru că ești răspunzător de viața ta, tu decizi unde pui piciorul. De ochii, de mâinile și de mușchii tăi depinzi. Tu îți faci strategia de ascensiune. Fiecare alpinist are viziunea lui. Își croiește drumul într-o viziune personală, în care ține cont de forțele și de abilitățile sale. Sigur că există trasee prestabilite, dar sunt și alternative, poți alege ce ți se pare mai bun pentru tine.” – David Neacșu, Cartea Înălțimilor – Povestea unui explorator
„Să nu credeți că nu te apucă disperarea și că poți controla pe deplin tot ce simți, dar trebuie să reușești să te aduni și să depășești momentele acelea, altfel n-ai nici o șansă să supraviețuiești. Și acele mici reușite, victoriile în lupta cu tine însuți, îți dau încredere. Îți zici: dacă am putut până aici, pot și mai departe; dacă am trecut peste stânca asta, trec și peste ce-o să mai vină…” – David Neacșu, Cartea Înălțimilor – Povestea unui explorator
„Cotopaxi e un munte pentru ascensiunea căruia un alpinist trebuie să aibă experiență, mai degrabă decât palmares. Aici înveți ce e viața, nu neapărat ce e muntele. Pustiul și pericolul permanent te fac mai umil, mai smerit. Nu urci pe un vulcan ca să te împăunezi cu succesul tău, ci ca să vezi cât de mărunt muritor ești.” – David Neacșu, Cartea Înălțimilor – Povestea unui explorator
„Victorie! Mottoul nostru în această expediție a fost „Un pas mai sus, un pas înainte!” Noi am făcut pasul mai sus, Țara l-a făcut înainte. (…) Vrei tot mai mult și tot mai departe. Cel puțin mie așa mi se întâmplă.” – David Neacșu, Cartea Înălțimilor – Povestea unui explorator
„Ajung pe vârf la nouă dimineața. (…) Pun aparatul de fotografiat pe automat și fug spre obiectiv. După ce fac poza de vârf, mă așez și fumez un trabuc. E momentul meu de singurătate și liniște deplină. Privesc în zare și încerc să-mi întipăresc în minte fiecare secundă petrecută doar cu mine și cu el, cu muntele.” – David Neacșu, Cartea Înălțimilor – Povestea unui explorator
„Alpinismul este singurul sport fără spectatori. E un sport al singurătății. Nu zăbovim mult pe vârf. De regulă, faci o fotografie, tu cu steagul și pornești repede „devale”. Trebuie să ajungi jos pe lumină. Și-n primul rând, trebuie să ajungi jos. Pe munte timpul înseamnă viață.” – David Neacșu, Cartea Înălțimilor – Povestea unui explorator
Pe Vârful Piatra Mică.
„Momentul acela, când am ajuns în vârf, în liniștea și lumina aproape divină de acolo, m-am simțit fericit. (…) Când ajungi în vârf ești obosit, ușurat că nu mai ai de urcat, că e gata, ai ajuns. Dar nu e ca în filme, nu stai și petreci. Aici abia respiri, e frig și dacă apuci să bei un ceai e mare lucru. De obicei, pornești cât poți de repede în jos.” – David Neacșu, Cartea Înălțimilor – Povestea unui explorator
„Poate vă surprinde, dar în alpinism cele mai greu lucru nu este să urci, ci să cobori. Pentru că atunci ești deja obosit și, cu puțina energie rămasă, trebuie să te întorci teafăr. De aceea, este important ca la urcare să-ți dozezi resursele. Dacă n-o faci, nu-ți mai rămâne energie pentru a parcurge drumul înapoi.” – David Neacșu, Cartea Înălțimilor – Povestea unui explorator
„Nu poți să clipești de atâta frumusețe! Nu te mai simți om, ești pasăre în zbor. (…) Pun piciorul pe gheața ca sticla – prima și unica mea șansă să ajung acolo. Îmi e rușine să sărut „pământul”, dar aș vrea să o fac. E un spectacol uimitor, pe care e bine să-l trăiești doar o dată în viață. Să rămână unic, irepetabil. ” – David Neacșu, Cartea Înălțimilor – Povestea unui explorator
„Jos, în jurul muntelui, parcă am face încă o „expediție”. (…) Descoperim că suntem doar oameni. Poate că imensitatea muntelui ne face să ne vedem cu toții la fel de mici, niște simple vietăți…” – David Neacșu, Cartea Înălțimilor – Povestea unui explorator
La Crucea din Carpați.
„Seara târziu, mă retrag pe platoul din fața cabanei și-l privesc. El e același, muntele pe care-l știu a rămas în mintea mea, pe tălpile și-n plămânii mei. Aș putea spune că între noi, oamenii, și munții pe care urcăm se creează o legătură personală.” – David Neacșu, Cartea Înălțimilor – Povestea unui explorator
„Muntele este scopul vieții mele, asta voi face toată viața – voi escalada munți, fiindcă asta este sensul meu de a exista.” – David Neacșu, Cartea Înălțimilor – Povestea unei vieți de explorator
În Poiana Zănoaga.
Și închei cu un fragment din postfață: „E o carte despre devenire. Despre ce faci tu cu ce a făcut viața din tine. David a evoluat cu fiecare zi, cu fiecare experiență, cu fiecare întâlnire. David a urcat.” – David Neacșu, Cartea Înălțimilor – Povestea unei vieți de explorator, Editura Humanitas, București, 2023
Un lucru e cert: în drumețiile vieții nu este de ajuns urcușul pe un singur munte și nu este vorba numai de cât de sus ne-am înălțat, ci și de cât ne-am străduit, de cum am simțit.