Așez alăturat câteva fragmente dintr-un roman excepțional: „Ai toată viața înainte”, scris de către Romain Gary, dar semnat de Emile Ajar, farsa fiind descoperită numai după moartea autorului, la șase ani de la publicarea lucrării, răstimp în care cartea se vânduse deja în peste un milion de exemplare și primise Premiul Goncourt.
Concepută într-un amestec de tragic și de comic, cartea pe care astăzi o recomand conține o serie de mari adevăruri rostite de un copil, crescut la periferia Parisului de o evreică vârstnică ce luase în plasament familial mai mulți orfani, și care relatează într-o notă deosebit de hazlie impresiile copilăriei sale:
„Am ieșit din ignoranță la vârsta de trei sau patru ani și uneori îi simt lipsa. (…) Numai madam Roza era obligată să urce pe jos șase etaje. Zicea că într-o zi o să-și dea duhul pe scări și toți mucoșii se puneau pe plâns, fiindcă așa-i obiceiul dacă moare cineva. (…) Nenea Hamil are niște ochi frumoși, care te fac să te simți bine. Era foarte bătrân când l-am cunoscut și de-atunci n-a făcut decât să îmbătrânească. (…) La fel făcuse și nenea Hamil, care l-a citit pe Victor Hugo și care a trăit mai mult ca oricare om de vârsta lui, când mi-a explicat zâmbind că nimic nu-i alb sau negru și că albul este adesea negrul care se ascunde, iar uneori negrul e albul care te duce de nas. (…) La început nu știam că n-am mamă și nici măcar nu știam că trebuie să ai. Madam Roza ocolea subiectul ăsta, ca să nu-mi dea de gândit. Nu știu de ce m-am născut și ce s-a-ntâmplat de fapt. Amicul meu Mahoute, care e cu mult mai mare ca mine, mi-a spus că totul se întâmplă din cauza condițiilor de igienă… Tot Mahoute mi-a zis că femeile au acum o pilulă pentru igienă, dar el se născuse prea repede. (…) Pe trotuarul de dincolo era un puști cu o minge și-mi spusese că mama lui vine totdeauna când îl doare burta. M-a durut burta, dar degeaba, și după aia am avut convulsii, dar tot fără rezultat. Ba chiar am făcut caca peste tot prin casă, să se vadă mai bine. Degeaba. Mama tot n-a venit, iar Madam Roza m-a făcut pentru prima dată arab împuțit. (…) Copiii-s cu toții foarte contagioși. Cum ai vreunul, imediat mai apar câțiva după el. (…) Un singur lucru știu să fac bine: să fug. Fără asta nu te descurci în viață. (…) Am păstrat despre el o foarte frumoasă amintire, era singurul loc unde auzeam vorbindu-se despre mine și unde eram examinat de parcă aș fi fost ceva important. Mă gândeam adesea privindu-l că dacă aș avea un tată, l-aș alege pe doctorul Katz. (…) Mă așezam în sala de așteptare a doctorului Katz, pentru că madam Roza repeta că e un om care-ți face mult bine, dar eu nu am simțit nimic. Poate că nu stăteam destul. Știu că există mulți oameni care fac binele în lume, dar nu se ocupă cu asta tot timpul și trebuie să fii pe fază. Nu există minuni. (…) Găseai cu siguranță la el multe boli venerice, din cauza muncitorilor imigranți… Bolile venerice nu sunt contagioase în public, iar doctorul Katz le accepta, dar n-aveai dreptul să aduci difteria, scarlatina, pojarul și alte porcării de genul ăsta, care trebuie ținute acasă. Doar că părinții nu știau totdeauna despre ce este vorba și m-am pricopsit o dată sau de două ori cu gripă și cu tuse măgărească, deși nu-mi erau destinate. Totuși mă întorceam acolo. Îmi plăcea foarte mult să stau într-o sală de așteptare și să aștept ceva. Iar când se deschidea ușa cabinetului și intra doctorul Katz, îmbrăcat în alb din cap până-n picioare și venea să mă mângâie pe păr, mă simțeam mai bine și de asta-i făcută medicina. (…) Adevărații credincioși sunt persoanele care cred în Dumnezeu, ca și nenea Hamil, care-mi vorbea de Dumnezeu tot timpul și ținea să-mi explice că astea sunt niște lucruri pe care trebuie să le-nveți de mic, când poți să-nveți orice. (…) N-am fost niciodată într-o biserică… dar știu că creștinii au plătit scump de tot să aibă un Hristos al lor, iar la noi e interzis să reprezinți figura umană ca să nu-l jignești pe Dumnezeu, ceea ce-i ușor de înțeles căci n-ai de ce să te lauzi. (…) Dar trebuie s-o înțelegeți fiindcă n-avea altceva de pierdut, în afara vieții. Oamenii țin la viață mai mult ca la orice și e chiar amuzant, când te gândești câte minunății există pe lume. (…) Madam Roza spune că viața e frumoasă, dar că lumea n-a găsit-o cu adevărat și, până una alta, trebuie să trăiești. (…) N-ai nevoie de motive ca să-ți fie frică… Treaba asta n-am uitat-o niciodată, fiindcă e lucrul cel mai adevărat pe care l-am auzit vreodată. (…) Se trezea urlând, fiindcă ceea ce la mine era un vis, la ea devenea coșmar și zicea tot timpul că visele care îmbătrânesc devin totdeauna coșmaruri. (…) La o persoană, părțile cele mai importante sunt inima și capul, și pentru ele plătești cel mai scump. Dacă ți se oprește inima, nu poți continua ca-nainte, iar dacă-ți pierzi capul și nu mai judeci normal, îți pierzi atribuțiile și nu te mai bucuri de viață., Cred că pentru a trăi trebuie s-o pornești de foarte tânăr, fiindcă mai târziu nu faci două parale și nimeni n-o să-ți dăruiască viața înapoi. (…) Dar nu țin neapărat să fiu fericit, prefer mai degrabă să trăiesc. Fericirea e o porcărie imensă și cineva ar trebui s-o ajute să coboare cu picioarele pe pământ. (…) Speranța e o șmecherie care are totdeauna un efect puternic, chiar și la cei bătrâni ca madam Roza sau nenea Hamil. Ce prostie! (…)
