Mă cam bate gândul să-ncep cu un blestem: „Mira-s-ar lumea de capul tău!” (afurisenie de care am luat act, în anii copilăriei, de la „lelea Irină a lu Mama Mortii”), dar nu prea mă-ncumet s-o fac câtă vreme nu se mai poate dispune: „La loc comanda!”, iar duhul său seducător să reintre, ascultător, în lampa întunecată a istoriei și, mai ales, când văd cum ne-nchinăm la compozițiile muzicale generate de AI, ca la sfintele moaște, cum ne entuziasmăm la înșiruirile de imagini idilice, însoțite de câteva cuvinte înțelepte, doar pentru a provoca emoție și a putea astfel aduna milioane de „laikuri”, răsplătite pecuniar.
Ca atare, astăzi mă rezum să compun un imn:
Mărimu-te pe tine ARTIFICIAL INTELLIGENCE – acordat „la liber” – și cinstim Sfânta Ta Ispravă, căci deși pari sluga noastră fără de simbrie, căreia îi poruncim să ne facă o ilustrată de Crăciun ori o pictură după o fotografie, să ne rezolve o problemă de trigonometrie sau să ne redacteze o cerere de chemare în judecată, un plan de afaceri, o declarație de dragoste ori o poezie pe care să o preschimbe într-o melodie, în fapt ai devenit deja Stăpânul Nostru Absolut și, după toate probabilitățile, Monstrul care ne va face de petrecanie, odată ce te-ai așezat atât de aproape de apocalipticul buton militar.
Fericimu-te pe tine Înălțate Împărate, Ai-ul nostru cel de toate zilele, căci ne-ai nărăvit la o stare de lene intelectuală, în care fără a mai cugeta cu capul nostru și fără a ne mai pune mintea la contribuție, înfulecăm, de-a gata și la minut, posmagii înmuiați pe un trend vădit ascendent, de la automatizare spre minunata robotizare: închidere centralizată uși, GPS încorporat, cutie automată de viteze, modul pilot semiautomat, mașină autonomă, și asta doar cu titlu de exemplu.
Veniți toți pământenii-adoratori de artificial, de falsuri zugrăvite pe fațadă (cu gene-măturici și buze botulinice), de contrafaceri nenaturale (inclusiv plasticul ce ne-a inundat în doar câteva decenii), de copii grosolane (precum e conceptul de prietenie virtuală) și într-un glas să-l preamărim pe Sfântul Șarlatan, pe Ilustrul Nostru Compilator de eseuri, de grafică, de muzică, de animație, de aplicații practice…, ce-și antrenează algoritmii pe roadele inteligenței umane, dar fără a face vreo plată autorilor adevărați de conținut.
Slavă ție AI-ule , Glorie ție Înger Păzitor, lipsit de conștiință, de minimă morală, dar care călăuzești fără să simți, care consemnezi fără să gândești, care rezolvi probleme fără să le înțelegi și care împarți fructe – otrăvite !!! – de o frumusețe goală-coajă, căci n-au pic de miez cu suflet.
Bucură-te Mecena-Mercenar, tu care ești plin de har (mai degrabă de hâră), tu care ești puterea și scăparea noastră, la care veseli venim să aducem laude, tu care ai anulat meritocrația, ai pus pe tapet inutilitatea școlii și ai redus toate științele la una singură, la Prompt Engineering, la arta de a te ghida cu cerințe clare, cu instrucțiuni structurate, pentru a putea primi răspunsuri imediate și potrivite.
Aliluia, Aliluia, Aliluia… Să ne fie de bine și cu folos, dragilor! Și să aducem, cu toții, prinos Marelui Nostru Creator de Conținut! Atoateștiutor!
Iar acum, la final, reluând un demers anual intitulat: „de la prieteni primite, și tot la prieteni dăruite”, o să așez fotografiile selecționate ca-ntr-o invitație, nu la imitație, ci la natural, la original, la firescul pe cale de dispariție, relevând doi neobosiți ai frumosului, care nu trec nepăsători pe lângă un prim-plan valoros și pentru care natura se înfățișează mereu bogată și generoasă, oferindu-le gratuit un spectacol de excepție, aflat într-o necontenită evoluție. Și să nu trecem cumva cu vederea peste faptul că realizarea unei imagini deosebite necesită grijă, răbdare și o selecție atentă, echilibrarea cadrului, evidențierea unui element insolit, a unui unghi special ori al unei lumini frapante, alegerea unui fundal aparte ori a unui contrast adecvat…, căci numai așa se poate înălța o fotografie la nivel de artă.
ANDREI ORDOG
Și încep prezentarea cu o fotografie ce mi se pare de-a dreptul încântătoare – broscuța ce șade-n tihnă, așezată confortabil în șezlongul unui nufăr.
ANDREI REDL
Închei prezentarea cu o fotografie ce mi se pare formidabilă și vă rog să priviți umbra de păsăruică-n zbor fixată, pentru o clipă, pe cumințenia pământului.
Și e limpede: ca să realizezi asemenea fotografii e necesară o trăire trează, o prezență pregnantă de spirit, dar și ochi ca să vezi, minte să înțelegi, inimă să simți…
Iar pentru a vedea cum ne putem juca, un prieten ne-a împărtășit ce poți face dintr-o fotografie de grup, cu ajutorul AI-ului, proiectând-o chiar și într-o lume de basm.
Cine știe, poate că în tot râul (răul) e și-un pustiu de bine: nu vom mai alerga înnebuniți după city break-uri, născătoare de fotografii pe rețelele de socializare, câtă vreme, din fotoliul de acasă, îi oferim AI-ului chipul nostru și îi vom solicita să-l proiecteze în Laponia, stând turcește în tinda casei lui Moș Crăciun; în Japonia, umblând desculț, sub cireșii înfloriți; în Patagonia, încălecând voinicește o lamă…