Încă din antichitate dăinuie credința că „Omul are, cu adevărat, ce a dăruit!” (Seneca). Păstrând esența, Sf. Francisc de Assisi a adăugat: „Prin dăruire, primim!”, în timp ce Maica Tereza a pus accentul pe o altă fațetă a generozității: „Nu contează cât dăruiești, ci câtă dragoste pui în ceea ce dăruiești!”, echivalentul proverbului românesc: „Darul nu după mărime, ci după dragoste se prețuiește”, țăranul român fiind convins de rostul divin al mărinimiei: „Dar din dar se face rai”. Și multe altele s-au mai spus de-a lungul vremii despre generozitate: că omul trebuie să semene semințe fără să le numere (fără să țină socoteala faptelor bune); că felul dăruirii prețuiește mai mult decât darul (căci nu contează ce și câtă pomană dai, ci cum o faci); că darul dat la vremea potrivită (de pildă, în ceas de necaz) este un dar îndoit (dublu ca valoare); că darul neanunțat (neașteptat) place cel mai mult și că a iubi înseamnă, în primul rând, a te dărui…, precepte morale ce sunt presărate și între coperțile unei cărți de suflet, recent recitită, la care am mai făcut deunăzi referire:
Revenind cu picioarele pe pământul realității (cu mențiunea că fotografiile au fost realizate pe parcursul ultimei incursiuni în Munții Piatra-Craiului), mă-ncumet să o spun p-aia dreaptă: pentru pântecul nostru și pentru pruncul nostru nimic nu e prea scump, iar dorința de a aduna lucruri (unele net netrebuincioase) e dificil de stăpânit. Dar mai e și altceva și asta nu pentru că suntem tentați să ținem pumnii încleștați (deși un sâmbure de adevăr tot este), ci pentru că nu prea știm cum și prin cine să dăruim, nu știm când și cât s-ar cuveni. Iar pentru a proba că se poate… și că nimeni nu e atât de sărac ca să nu poată dărui ceva (măcar o carte sau o haină nu tocmai veche), o să reconstitui, din firimiturile memoriei, ce mi-a destăinuit, cu ani în urmă, un om obișnuit (sau nu chiar, la cât realizez astăzi că era de evoluat spiritual), ce nu a fost sectant și nici nu a făcut parte din tagma celor care predică, în termeni imperativi, întoarcerea buzunarelor pe dos, în timp ce ei fac taman pe invers: „DAR se cheamă și banul strecurat mâinii întinse la colț de stradă, și suma virată în contul unei organizații de caritate, și ce oferim colindătorilor… E primit si de prețuit orice act de bunătate, dar pentru ca darul să fie bine țintit, de la un profesor, de la un preot, de la un președinte de asociație de proprietari, de la o vânzătoare angajată la un chioșc alimentar, de la un funcționar public ce se ocupă cu problemele sociale ale comunității…, putem lesne afla de o nevoie ce are un nume și o adresă concretă. Iar dacă întâmplător, într-un magazin, zărim la casa de marcat un vârstnic ce renunță la produsele puse în coș pentru că nu-i ajung banii, odată ce ne aflăm în stradă, îi putem trage o minciună ce se iartă: „că e ziua în care a murit mama (sau tata, după caz) și că seamănă cu dumneaei (dumnealui) motiv pentru care îl rugăm să primească de sufletul răposatului o sumă de bani.” Și în piața de vechituri putem săvârși un bine cumpărând de la bunicuțe ciorapi împletiți ori chiar lucruri vândute de prin casă, ca să poată supraviețui. Și pe marginea drumului putem proceda la fel, achiziționând, fără a ne târgui, coșuri și mături de nuiele, ghiocei, vâsc, urzici, leurdă…, și chiar dacă n-avem nevoie de nici unele, cu siguranță le putem găsi câte un destinatar. Să nu ezităm să oferim bani cu împrumut, evident fără de dobândă, celor aflați într-o năpastă, iar în concediul de vară, să nu trecem nepăsători pe lângă chitaristul, violonistul…. ce are șapca pusă la picioare. Dar mărinimia nu e destinată exclusiv străinilor, așa că tot la acest capitol se încadrează buchetul de flori (chiar și de câmp) dăruit mamei sau porția de macaroane cu brânză (că nu-i mare filozofie) cu care ne putem întâmpina soția când se întoarce mai târziu de la serviciu. Iar când ni se pare că n-avem nimic de „împrăștiat”, putem curăța cartofi la cantina săracilor, putem da o mână de ajutor unui vecin imobilizat la pat (de boală) ori în casă (de o dificultate de deplasare), să discutăm preț de câteva clipe cu cineva rămas singur pe lume, să ne purtăm frumos și răbdător la locul de muncă, să dăruim o speranță, un compliment, o vorbă de încurajare sau de apreciere, un zâmbet, o îmbrățișare…”
Și în religia budistă, oferirea este esențială, Siddharta Gautama (Buddha) arătând că ori de câte ori dăm altora, trebuie să o facem fără a aștepta recompense, fără a ne atașa cadoului ori destinatarului, singurul scop al dăruirii fiind acela de a ne elibera de lăcomie și de atașamente (auto-agățare). Această perfecțiune, pliată pe motivația pură menționată („dana paramita”, în limba sanscrită) este înscrisă în capul listei forțelor și virtuților care conduc la iluminare (Sutra 4:236 din Anguttara Nikaya), iar din cele cinci valori fundamentale necesare pentru atingerea păcii interioare, trei au legătură cu miluirea și slujirea aproapelui: bunătatea, compasiunea și generozitatea, celelalte două fiind înțelepciunea și răbdarea.
Pentru a întregi priveliștea de panoramă asupra vredniciei de lipit în fruntea sufletului: MĂRINIMIA, o să dau cuvântul și Coranului: „Fiecare se îndreaptă către o zare. Întreceți-vă în a face binele. (…) Cel care face un frumos împrumut lui Dumnezeu va primi îndoit. Dumnezeu își strânge mâna ori și-o desface. Voi la el vă veți întoarce. (…) Dați milostenie din bunătățile pe care le-ați agonisit și din roadele pe care, pentru voi, le-am făcut să iasă din pământ! Nu alegeți ceea ce-i rău ca să-l dați milostenie. Dacă dați milostenie pe față este bine, însă dacă o dați sărmanilor pe ascuns, este și mai bine pentru voi. Ea vă șterge din relele voastre. Dumnezeu este cunoscător a ceea ce făptuiți. (Sura 2 : 148, 245, 267, 271) Milosteniile sunt pentru săraci și nevoiași, pentru cei care trudesc pentru ele, pentru cei ale căror inimi sunt zdrobite, pentru răscumpărarea înrobiților, pentru cei înglodați în datorii, pentru calea lui Dumnezeu și pentru drumeți. (Sura 9 : 60) Dacă faceți un bine, vouă înșivă vi-l faceți. (…) Omul cheamă răul precum cheamă și binele. Omul este întotdeauna grăbit. (Sura 17 : 7,11) Ei vor avea ceea ce voiesc la Domnul lor. Aceasta este răsplata făcătorilor de bine (Sura 39 : 34)
Și pentru a dovedi că lucrurile sunt identice și pe tărâm creștin, am ales câteva pasaje biblice: „Nu-i așa? Dacă faci bine, vei fi bine primit.” (Genesa 4 : 7) Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, căci pe cine dă cu bucurie, îl iubește Dumnezeu. Și Dumnezeu poate să vă umple orice har, pentru ca, având întotdeauna din destul, să prisosiți în orice faptă bună, după cum este scris: a împrăștiat, a dat săracilor, neprihănirea lui rămâne în veci”. (Corinteni 9 : 7) Tu, dar, când faci milostenie, nu suna cu trâmbița înaintea ta, cum fac fățarnicii, în sinagogi și în ulițe, pentru ca să fie slăviți de oameni. Ci tu, când faci milostenie, să nu știe stânga ta ce face dreapta, pentru ca milostenia ta să fie făcută în ascuns; și tatăl tău care vede în ascuns, îți va răsplăti.” (Matei 6 : 2) „Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă. ” (Matei 5 : 7)
Iar în final, ca o încercare de corolar, îmi iau inima-n dinți și afirm că fără a conta – prea mult – dacă ne facem cruce (din stânga sau din dreapta) ori deloc, dacă servim azimă sau prescură, dacă avem chipuri pictate pe pereți ori doar statui, dacă-i spunem desăvârșirii mântuire sau iluminare, iar supremului Dumnezeu, Iehova sau Allah, cu toții putem ajunge la EA (și implicit la EL) pe culoarele alăturate de religiile lumii pe calea certă a mărinimiei.