Dumnezeu este iubire !!! Iar această afirmație reprezintă adevărul primordial, câtă vreme în cuprinsul învățăturilor lui Iisus iubirea nu este doar un sentiment, ci temelia pusă vieții și un mod minunat de a trăi.
Și dacă a iubi constituie cea mai însemnată poruncă creștină, pe care se sprijină toate celelalte, măcar de Crăciun ar trebui ca tot ce întreprindem să pornească din iubire, din iubirea ce sălășluiește dincolo de zidurile lui Eu și al Meu.
În acest sens, într-o carte încărcată de magie, și înțesată de înțelesuri, am dat peste câteva repere, de folos pentru oricine are ochi (ai minții!) ca să vadă, și mai ales inimă ca să înțeleagă, și pe care, în această sfântă zi de sărbătoare, țin să vi le împărtășesc.
„Era o scrisoare de la mama mea, care a trecut la Domnul, scrisă cu 27 de ani în urmă. Ce fericire că îmi amintisem de ea! Nu poate fi povestită, trebuie redată în întregime. „Scumpul meu copil! Tu te plângi de singurătatea ta, și numai dacă ai ști cât de mult mă întristează și mă dor cuvintele tale. Cu câtă bucurie aș veni la tine și te-aș convinge că nu ești singur și nu poți să fii singur. Însă tu știi că nu pot să-l părăsesc pe tatăl tău, el suferă foarte mult, și are nevoie de prezența mea în fiecare minut. Iar tu trebuie să te pregătești pentru examen și să termini universitatea. Dar, aș vrea măcar să-ți povestesc de ce eu nu mă simt niciodată că sunt singură. Să știi, că omul este singur atunci când nu iubește pe nimeni. Fiindcă iubirea este ca un fir ce ne leagă de omul iubit. Într-un fel asemănător noi adunăm și florile într-un buchet. Oamenii sunt florile, iar florile nu pot fi singure într-un buchet. (…) Așa se întâmplă și cu noi oamenii. Cel ce iubește, are inima înflorită și răspândește bunămireasmă; el își dăruiește dragostea sa la fel cum floarea își dăruiește mireasma. Și atunci el nu mai este singur, pentru că inima sa este la cel pe care îl iubește: se gândește la el, are grijă de el, se bucură de bucuria lui și suferă pentru suferințele lui. Nici nu mai are timp să fie singur, ori să cugete dacă e singur sau nu. În dragoste, omul uită pe sine; el trăiește pentru alții, trăiește în alții. Aceasta și este fericirea. Deja văd ochii tăi albaștri întrebători și aud obiecția ta calmă, precum că aceasta e doar jumătate de fericire, că fericirea deplină este nu doar atunci când iubești, ci și când ești iubit. Dar aici este o mică taină, pe care ți-o voi spune la urechiușă: cine iubește cu adevărat, acela nu are pretenții exagerate și nu se zgârcește. Nu trebuie mereu să calculezi și să descoși. (…) Toate acestea sunt greșite și nefolositoare: înseamnă că iubirea încă nu a sosit, nu s-a născut sau deja nu mai este, a murit. Această măsurare prudentă și cântărire întrerupe șuvoiul viu al dragostei, ce curge din inimă și îl ține pe loc. Omul care măsoară și cântărește, nu iubește. Atunci, în jurul lui se formează o pustietate, nepătrunsă și neîncălzită de razele inimii sale, iar ceilalți oameni simt asta îndată. (…) Nu, dragul meu, iubirea trebuie să curgă liberă din inimă și nu trebuie să-ți faci griji dacă este reciprocă. Trebuie să-i trezești pe oameni cu dragostea ta, trebuie să-i iubești și cu aceasta trebuie să-i chemi spre iubire. A iubi nu înseamnă jumătate de fericire, ci fericirea întreagă. Doar recunoaște aceasta și în jurul tău vor începe să se întâmple minuni. Dăruiește-te șuvoiului inimii tale, dă-i libertate dragostei tale, lasă razele ei să strălucească și să încălzească în jurul tău. Atunci vei simți degrabă că spre tine, drept răspuns, curg din toate părțile valuri de iubire. De ce? Pentru că bunătatea ta sinceră și voită, dragostea ta neîncetată și dezinteresată va trezi pe neobservate în oameni bunătate și dragoste. Atunci vei simți acest val ce a venit drept răspuns, nu ca pe o fericire deplină pe care ai cerut-o și ai izbutit să o primești, ci ca pe un har nepământesc nemeritat, în care inima ta va înflori și se va bucura. Băiatul meu, gândește-te la aceasta și amintește-ți cuvintele mele, îndată ce te vei simți din nou singur. Mai ales atunci când eu nu voi mai fi pe pământ. Și fii liniștit și nu te îndoi, pentru că Dumnezeu este grădinarul nostru, iar inimile noastre – flori în grădina Sa. Te îmbrățișăm amândoi cu duioșie, tata și eu. Mama ta!” Îți mulțumesc, mamă! Îți mulțumesc pentru dragoste și mângâiere. Știi, întotdeauna am lacrimi în ochi când ajung la sfârșitul scrisorii tale.” – Scrisoare de Crăciun, Ivan Ilin, Povestiri rusești de Crăciun, Editura Contra-Mundum, București 2022
Scena adorării de către cei trei regi magi înfățișată de pictorul flamand Joos van Cleve
Noi n-avem aur, smirnă și tămâie, dar urmând steaua călăuzitoare, putem depune, ca ofrandă, în fața tronului ceresc un pumn de strălucitoare iubire. Și păstrându-ne în fascinanta lume slavă, o să așez alăturat o rugă, o rugă de buturugă, în vremurile de demult, în noaptea de Crăciun, țăranul român obișnuind să pună pe foc un butuc bombat, care să țină focul viu, în vatră, până a doua zi dimineața.
„Mă rog / Ca Hristos, Domnul Crăciunului, să-ți cearnă / Binecuvântare ție, / Și călăuză spre sfințenie în fiecare zi să-ți fie, / La greu Mângâietor, și Prieten la bucurie. /// Mă rog / Ca fiecare nor către lumină să te-ndrume, / Iar El spre ceruri tot mai înalte să te poarte, / Însuși Luceafăr fiind, în neagra noastră noapte. /// Mă rog / Ca Hristos, la-l cărui Leagăn genunchii ți-ai plecat, / Cu har bogat să-ți umple sufletu-nsetat, / Ca tu tot mai deplin să urmezi Calea Sa, neîncetat. ” – Rugăciune de Crăciun, Sf. Împărăteasă Alexandra a Rusiei, Povestiri rusești de Crăciun, Editura Contra-Mundum, București 2022
Adorația magilor – o miniatură de excepție dintr-un manuscris medieval realizat de frații Herman și Jean Pol.
Și pornind de la rugăciunea emoționantă expusă mai sus, căutările m-au condus spre un alt poem sublim atribuit aceleiași împărătese, ce spunea cândva că „a iubi înseamnă a dărui fără a cere răsplată” și pe care înțeleg să-l reproduc în cele ce urmează.
Tot cei trei regi magi închinându-se în fața Mântuitorului – miniatura artistului renascentist Jean Poyer.
Și dacă Melchior, Baltazar și Gaspar au îndrăznit și au fost bine primiți, hai să îndrăznim și noi cu bobul nostru de iubire, închegat din iertare, răbdare, bunătate, milostivire…
„Doamne, fă din inima mea un mic Betleem, / Un loc curat și sfânt, unde tu să poți veni și să te odihnești. /// Pune în mine / Acea dragoste smerită care a făcut-o pe Maica Ta să fie vrednică de tine. /// Dă-mi credința păstorilor, / Care au lăsat toate ca să te caute. /// Dă-mi înțelepciunea magilor, / Care au adus daruri din tot ce aveau mai de preț. /// Nu mă lăsa să trec prin acest Crăciun / Doar cu bucurii pământești, / Ci fă-mă să simt prezența ta în sufletul meu. / Ajută-mă să aduc lumină acolo unde este întuneric, / Pace acolo unde este tulburare / Și iubire acolo unde este ură. / Primește-mă la ieslea ta Doamne, / Și nu te depărta de la mine în toate zilele vieții mele. Amin!” – Rugăciune de Crăciun, Sf. Împărăteasă Alexandra a Rusiei (1872-1918).
Și închei cu o versiune scurtă, de rezumat: „Doamne Iisuse, / Care te-ai născut pentru noi, / Te rog să te naști și-n inima mea. /// Adu pace în sufletul meu, / Lumină lină în gândurile mele și iubire fără de sfârșit în viața mea. /// Binecuvântează această zi sfântă / Și pe toți cei pe care îi iubesc. Amin!”