Fericiți – și nărăviți în letargie – sunt cei docili cu duhul; care cred fără să caute, fără să cerceteze, fără să se îndoiască…; care lucrează doar cu certitudini; care nu-și pun întrebări ori care consideră că au aflat, iute și ireversibil, toate răspunsurile; care n-au pendulat, niciodată, între „a fi și a nu fi” cel ce este încă din întâia poveste.
Stăruitori sunt însă semenii ce-l caută, fără contenire, în fiecare mugur, în fiecare chip de floare, în fiecare palmă întinsă, în fiecare privire de pui: de om, de pom, de păsăruică… Și nu strigă-n pustiu, și nu caută în zadar, cum poate pare, ci doar încearcă să-l întâlnească, să-i vorbească…
După urme, de culme.
Nici măcar pe căpețelul de scoarță terestră pe care-l frecventăm (de fapt, un rotOCOL cu raza de lungimea lanțului legat la țăruș), habar n-avem ce urme de pași intersectăm. Numai pătura de omăt depune mărturie că au trecut, în lung și-n lat, sălbăticiuni o mie: și un parcurs de urs, și un surâs de râs, și o cromatică de pisică sălbatică…, căci trecerea prin frunze nu lasă, niciodată, urme. Dar dacă, iarna, vom pune un pumn de semințe pe pervazul ferestrei ori câteva coji de cartofi sau felii de pâine uscată la poalele pădurii (o mare pomană dacă o facem!) a doua zi locul va fi împânzit de urme, căci pe mulți viețuitori nu-i vedem și totuși există.
Nu o dată se-ntâmplă să ne trezim, mai ales dimineața devreme, cu sufletul deosebit de curat și cu mintea ordonată până în cel mai mic amănunt, semn clar că a fost și-a rânduit, și-a primenit…, dar ce folos că iar uităm și iar ne risipim.
Urma unei umbre și umbra unei urme.
Umbra (și urma) unui vis de iarnă.
Și tot „în umbra aripilor tale” – cum zice psalmistul – a nădăjduit și Tudor Arghezi care, fără a fi, prin excelență, un mistic, e de pus pe același plan cu Regele David.
„Nu-ți cer un lucru prea cu neputință / În recea mea-ncruntată suferință. / Dacă-ncepui de-aproape să-ți dau ghes, / Vreau să vorbești cu robul tău mai des.
De când s-a întocmit Sfânta Scriptură / Tu n-ai mai pus picioru-n bătătură / Și anii mor și veacurile pier / Aci sub tine, dedesubt, sub cer.
Când magii au purces după o stea, / Tu le vorbeai – și se putea (…) / Doar mie, Domnul, veșnicul și bunul, / Nu mi-a trimis, de când mă rog, niciunul.” – Psalm, „Cuvinte potrivite”, Tudor Arghezi,
„Pentru că n-a putut să te-nțeleagă / Deșertăciunea lor de vis și lut / Sfinții-au lăsat cuvânt că te-au văzut / Și că purtai toiag și barbă-ntreagă. (…)
Doamne, izvorul meu și cântecele mele! / Nădejdea mea și truda mea! / Din ale cărui miezuri vii de stele / Cerc să-mi înghețe o boabă de mărgea.
Tu ești și-ai fost mai mult decât în fire / Era să fii, să stai, să viețuiești, / Ești ca un gând și ești și nici nu ești, / Între putință și-ntre amintire.” – Psalm, „Cuvinte potrivite”, Tudor Arghezi
