„Cartea Munților”, publicată în anul 1920 și reeditată în alte două rânduri: 1924 și 1970, are vădite valențe de vademecum al montaniarzilor, de Biblie a drumețiilor pe poteci de munte, însușiri datorate îmbinării armonioase a notelor de călătorie cu îndrumările pentru pregătirea și efectuarea unei excursii „situată la înălțime”.
Titlul cărții ne duce cu gândul la un manual de instrucțiuni, la o culegere cu prescripții și îndreptări de natură pur tehnică, și când colo, surprinzător, scrierea este cu totul altceva, nemaiîntâlnit până la ea, iar ceea ce frapează încă din debutul cărții este respectul și prețuirea închinată țăranului român.
