Când cugetul o ia în zbor spre Cetatea Câlnic, o face călare pe un gând ciudat : dacă s-ar decerna premiul cel mare – VEȘNICIA, trăită la tinerețe – tuturor pământenilor care au atins cotele devenirii (cățărându-se pe piscurile erudiției ori sfințeniei, de pildă), sau dacă „Individa” (adică Livida) ar avea obiceiul de a spune : „ Cred că o să-l mai păsuiesc o vreme, căci are treburi neterminate și planuri încă neîmplinite… ” nu știu dacă s-ar mai plânge cineva de plictiseală, ori dacă careva ar mai sta cu privirea lipită de paharul de tărie și palmele adunate-n poală … Citește mai departe