Și nu e nicidecum un lucru desuet – în pofida tendinței actuale de a considera astfel tot ce aparține tărâmului sentimental -, prezentul titlu fiindu-mi inspirat de un cântec deosebit: „Doamne cât îmi e de dor, / De glasul bunicilor, / Să-i mai strâng în brațe un pic, / Cum făceam când eram mic. / Oare nimeni n-ar putea / Timpul înapoi să-l dea, / Oamenii se nasc și mor / Dar câteodată… / Îmi crapă inima de dor. / (…) O, Doamne, cred că doar tu știi / Cât mi-e de dor. / Însă Dumnezeu n-a spus / Când … Citește mai departe