În toamna anului trecut am vizitat câteva din bisericile vechi, clădite din lemn și piatră de strămoșii someșeni. Una dintre „bătrânele” m-a bucurat și încântat, căci își avea lăcașul restaurat, curat ca un pahar, aflat la adăpost de uitare și delăsare, lângă casa nouă a tinerilor ce o au în grijă, dar o altă „băbuță” m-a întristat, căci își avea sălașul însingurat, părăsit la o margine de sat, cu ochiurile de sticlă sparte, de parcă ar fi rămas a nimănui.
Țin să vă destăinui că același sentiment îl încerc de fiecare dată când mi-e dat să ajung în Pădurea din … Citește mai departe