Pe timpuri străvechi, activitatea de judecată era înfăptuită de voievod. Cu căciula în mâini, împricinații se înfățișau înaintea tronului, glăsuiau pe rând cu privire la pricină și prezentau hrisoavele pe care își întemeiau pretențiile. Domnitorul, îi asculta cu atenție pe vrăjmași, cerceta înscrisurile, compara argumentele, cântărea probele și dădea pe loc dreptate celui care reușea să fie mai convingător. Procedând astfel, își asuma rolul de arbitru absolut, care caută să aducă în același drept talgerele balanței, fără a se implica în lupta părților litigante și fără a coborî în arenă pentru a-i călăuzi, considerând procesul o afacere exclusiv privată a … Citește mai departe