Traiul la țară, dus în urmă cu un secol, într-un sătuc retras, pitit printre coline și unde chiar și vulturul e nevoit să facă ocol, precum Caila Blăjenilor, era fără îndoială fascinant. Viața satului era frenetică și eternă, veșnicia având ca temelie ciclul vegetativ al naturii, și implicit calendarul precis și caracterul repetitiv al lucrărilor pământului. Toți se știau pe de rost, dintotdeauna și pentru totdeauna. Toți aflau de îndată toate câte se petreceau, ziua sau noaptea, în fiecare casă. Toți se căutau unul pe altul, fiind mereu alături, la bucurie și necaz. Nevoia de celălalt era acută și nimeni … Citește mai departe