Dacă noi, creștinii, avem o singură șansă și un singur traseu, la finele căruia predăm raportul de tură, și dacă tot ni s-a dat libertatea de a face mici modificări pe partitură, nu trebuie să ezităm a ne lua „inima-n dinți și soarta-n propriile mâini” în clipele de cotitură, când simțim gustul coclit de afundătură. Nu știm cât de aproape e capătul drumului, ce abia se întrevede, și nici nu avem garanția că duce neapărat spre culme; ne este și greu să renunțăm la confortul plăcut și plat, în care stăm cufundați, și nici nu prea avem poftă să riscăm … Citește mai departe