E capăt de toamnă și după ce s-au deschis într-un enorm evantai – sugerând că tot ce impresionează e lăsat la final – culorile s-au stins, treptat, alunecând în nuanțe de „cărămâi”, cum mai zic copiii la cărămiziu, adică de cafea caldă, ciocolată și castane coapte, și într-o suită de șoapte cu rezonanțe de „Mai rămâi, te rog, rămâi…”
Și ce soare bun și blând luminează calea acum!
În grădină, se face dintr-o dată lumină: frunzele cad și le adunăm, plătind umbra ce ne-au dat-o-n vară.
Ultimii fiori, ultimele flori.
În care ne mai scăldăm o dată sufletul, pe-afară, în … Citește mai departe