În absența unui dispozitiv adecvat, nu poți observa microbii ce mișună pe mâini ori virușii ce dau năvală spre nări, iar fără un simț special, „de copoi”, sădit pe un strat gros de experiență judiciară penală, nu ești în măsură să-i reperezi pe cei nărăviți în rele, ce au apucat-o pe cărări strâmbe și care urzesc planuri nelegiuite, în privirea lor neputându-se citi, din prima, toată răutatea, ipocrizia și viclenia ce le cârmuiește sufletul.
Căci „călcătorii de lege” sunt cu ochii-n patru pe fereastra uitată deschisă din neglijență, pe sensibilitatea sau slăbiciunea lăsată la vedere, pe vulnerabilitatea izvorâtă din obișnuință ori bună-credință.
La debut de drum, când ai cugetul curat și când crezi, cu o nemărginită nevinovăție, că toți cei întâlniți pe cale sunt sinceri și cinstiți, ești tentat să acorzi, de-a valma, „cecuri în alb” de încredere deplină și să trăiești cu impresia că nimic rău nu ți se poate întâmpla. Pe această sublimă naivitate mizează prădătorii deghizați în bravi-sentimentali și buni-samariteni.
Neluând aminte la aceste învățăminte, nu o dată se înfățișează înaintea judecătorului, ca victimă a unei agresiuni, cel cu gura spurcată și neînfrânată, ce primul a insultat ori calomniat. Într-un astfel de situație, dacă se probează că autorul infracțiunii a acționat sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinate de provocarea persoanei vătămate – produsă printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau printr-o altă acțiune ilicită gravă – în favoarea făptuitorului se va reține circumstanța atenuantă a scuzei provocării, cu consecința reducerii cuantumului pedepsei. Și tot conduita culpabilă a victimei este de natură să înlăture caracterul penal al faptei, dacă se dovedește că făptuitorul, aflat în legitimă apărare, a înlăturat un atac material, direct și injust care i-a pus viața în pericol (sub condiția ca apărarea să fie proporțională cu gravitatea atacului), fiind prezumat în stare de legitimă apărare cel care a comis fapta pentru a respinge pătrunderea, cuiva, prin violență, efracție ori pe timp de noapte, în locuința sa.
Când te preumbli „în calea năcazului” (cum spuneau bătrânii satelor), nu-i de mirare să sfârșești strivit de strania talpă a sorții. Din aceleași considerente e de evitat să numeri tacticos banii în sala de așteptare a gării; să accepți deplasarea cu o mașină de ocazie; să traversezi parcul, de una singură și pe timp de noapte… Acest gen de nesăbuințe sunt ca o invitație la infracțiune și îmi revine în minte pățania unei tinere care, aflată la o aniversare, a acceptat să întrețină raporturi intime într-o încăpere alăturată, împrejurare ce i-a ațâțat poftele și i-a aprins imaginația unui alt vecin prezent la petrecere și care, la plecare, a urmărit-o și a siluit-o în plină stradă. Desigur, nu a existat un raport de cauzalitate între atitudinea adoptată de victimă și declanșarea acțiunii de constrângere sexuală exercitată de către inculpat, dar nici nu poate fi contestată o anume potențare infracțională.
Se prea poate… Și totuși, e mai înțelept să nu „umbli la el”. Mai bine rămâi deoparte (departe), fără a face pe grozavul în fața lui, căci nu știi niciodată cum ripostează un „uriaș” ce se simte deranjat.
„Un trecător care se amestecă într-o ceartă care nu-l privește, este ca unul care apucă un câine de urechi” zice Regele Solomon (în pildele sale), în timp ce Mitropolitul Bartolomeu Anania, pe marginea aceleiași cugetări, a consemnat următoarele: „ca unul care se ține de coada câinelui, e cel ce se bagă în pricina altuia”. Chiar dacă s-ar părea că îndemnul biblic contrastează cu spiritul civic ce ne-a fost sădit încă de pe băncile școlii, orice implicare într-o dispută (izvorâtă din ură) trebuie să fie prudentă și limitată, altminteri există riscul de a se repeta pățania finală a unui dascăl ce a căutat să împace doi consăteni implicați într-un conflict violent și care s-a ales cu o lovitură fatală, lăsând în urma sa o văduvă și doi orfani.
Și lăcomia de frumusețe (mai ales dacă ai fost atins de aripa bătrâneții) ori de câștig (rapid, facil și nemeritat) produce prejudicii celui care se dedă la ea. Tocmai de aceea, din start trebuie „stopată la sursă” (din prima clipă a ispitei) orice încercare de ademenire cu „Marele Premiu” ce ți-a fost decernat peste noapte, „pe ochi frumoși” și „de florile mărului”, fiind îndeobște cunoscut că în cazurile clasice de înșelăciune răufăcătorii pun, ca momeală, în capcanele întinse semenilor săi, fie năzuința omului de a se căpătui cu o slujbă bine plătită în străinătate ori de a căpăta, fără muncă, o căciulă plină cu bani, fie dorința de se vindeca iute cu un singur medicament, miraculos.
Pentru toate aceste motive: nu provocați și nu vă lăsați amăgiți!