În toamna anului trecut am vizitat câteva din bisericile vechi, clădite din lemn și piatră de strămoșii someșeni. Una dintre „bătrânele” m-a bucurat și încântat, căci își avea lăcașul restaurat, curat ca un pahar, aflat la adăpost de uitare și delăsare, lângă casa nouă a tinerilor ce o au în grijă, dar o altă „băbuță” m-a întristat, căci își avea sălașul însingurat, părăsit la o margine de sat, cu ochiurile de sticlă sparte, de parcă ar fi rămas a nimănui.
Țin să vă destăinui că același sentiment îl încerc de fiecare dată când mi-e dat să ajung în Pădurea din Șesul Văii Budacului.
Dincolo de Dealul Jelnei se deschide o depresiune vastă, o întindere plană de pământ ce se desfășoară între Valea Budacului și Valea Șieului. Nici nu e de mirare că în timpul celui de al doilea război mondial a existat aici un aerodrom militar (mai erau două lângă Reghin, la Lucriu și Mociar), folosite efectiv după data de 23 august 1944, când germanii au fost nevoiți să-și retragă aparatele de zbor aflate până atunci pe aeroporturile din sudul țării.
În acest șes, neted ca-n palmă, pe partea dreaptă a drumului ce leagă localitățile Orheiul Bistriței de Ragla, se află un codru secular de stejari. Nu se știe exact când au răsărit stejarii și nici cine i-a aliniat regulamentar în șiruri prelungi, dar cel mai probabil sașii, harnici și destoinici cum s-au dovedit a fi de-a lungul timpului, sunt părinții acestei păduri pe care, din păcate, nu o protejăm cum s-ar cuveni sau cum ar face-o alții, dacă ar fi proprietarii ei. Cu minim de interes, inclusiv prin accesarea de fonduri europene, s-ar putea realiza împrejmuirea pădurii, precum și plantarea de puieți în locul arborilor tăiați, doborâți de vânt ori decedați de bătrânețe. Nici acordarea statutului de parc dendrologic nu ar fi o măsură exagerată, raportat la valoare, farmec și culoare.
Da, și culoare, pentru că înlăuntrul acestui codru, în fiecare an, pe la mijlocul lunii aprilie, înflorește o plăntuță delicată și catifelată : Laleaua Pestriță. Denumirea științifică este Fritillaria Meleagris, ce înseamnă în latină tablă de șah, botez de nume explicabil, dat fiind pătrățelele ordonate ce sunt trasate pe petale. Are forma unui clopoțel, de culoare purpuriu-vișiniu spre mov, cu picățele albe, motiv pentru care i se mai spune și Laleaua Bibilică. E o floare rară, ocrotită prin lege și care crește în solurile umede și umbroase.
Anul acesta, când parcă am încheiat un armistițiu cu toate celelalte rele și boli, și luptăm doar cu una ce ne-a închis în casă și ea umblă răzleț pe afară, florile de lalea pătată vor înflori pentru întâia dată în solitudine și sigur se vor întreba una pe alta de ce nu mai vine nimeni să le vadă.
Din fotografiile realizate în anii anteriori vă ofer câteva imagini care să ne îndemne pe viitor, când va fi iarăși cum a fost, să nu mai ratăm nici o răsfirare de fire cu floare în straie mândre, de sărbătoare.
Chiar și pe o farfurie de perete pare pictată o familie de lalea pestriță.
Pădurea din Șesul Văii Budacului (Șesul Orheiului) e frumoasă și generoasă în priveliști, indiferent de anotimp, și cum se află la aproape 10 km de Bistrița, poate fi vizitată într-o ieșire de câteva ore, pe care oricine le poate afla, dacă știe și vrea.
