Gânduri printre rânduri … și flori din grădina mea

Niciodată n-am înțeles de ce nu sărbătorim anul ce a trecut, într-o petrecere de bilanț, dar întâmpinăm cu fast și bucurie sosirea noului an, despre care nu știm nimic.

Ciclic, pe traiectoria umanității, sunt puse puncte de resetare, dincolo de care multe lucruri nu vor mai fi cum au fost. Să sperăm că vom putea păstra sărutul, surâsul, strănutul …

Se spune că n-ar fi fost războaie, dacă omenirea ar fi fost condusă de mame. Poate și panica provocată de pandemie n-ar fi luat proporții, dacă lumea ar fi fost condusă de tineri. Când ai curaj și entuziasm nu încui totul, nu stingi lumina și nu lași pustietatea să se propășească, căci mai ai de trăit mult și dincolo de hotarul contagiunii.

Cele două luni de răgaz (de la izbucnirea molimei și până la aducerea ei în țară) le-am irosit în sterile lupte electorale, fără a ne preocupa de aprovizionare și stabilire proceduri de lucru, după cum cei doi ani de neutralitate din debutul primului război mondial nu i-am folosit pentru dotarea și pregătirea corespunzătoare a corpului de armată.

Abia când granițele se închid ai revelația că parteneriatele strategice și tratatele diplomatice sunt vorbe-n vânt și hârtii de haram. Când te bazezi preponderent pe importuri, inclusiv la produsele farmaceutice și de instrumentar medical, ești la cheremul bunăvoinței străinilor, ești nevoit să stai cu mâna întinsă și să aștepți milă din partea lor.

E primăvară. A înflorit iarăși pomul special al speculei, căci seva lăcomiei de câștig crește exponențial pe măsură ce marfa poate fi ținută sub tejghea și dată pe sub mână, la suprapreț, ca odinioară.

Florile sunt rodul iubirii dintre cer și pământ, sunt poezie și fantezie, sunt duioșie și gingășie, sunt speranță și cutezanță, dar mai ales speranța ce ne alină durerea și disperarea, ne dă puterea de a merge mai departe și ne luminează cu iubire calea.

Cu drag vă doresc tuturor: „Să aveți parte de speranță și credință!”, căci așa cum enunță Eclesiastul în 1 : 15 : „Ce este a mai fost, și ce va fi, a mai fost; și Dumnezeu aduce iarăși înapoi ce a fost”