Prin Domnia Sa avem în cer o inimă de mamă – mama fiind singura ființă de pe pământ capabilă să simtă bucuria cea mai înaltă și durerea cea mai adâncă, pentru pruncul purtat în pântecele ei.
În limba natală (aramaica) au chemat-o Mariam, în ebraică s-a făcut cunoscută ca Miryam, în latină a devenit Mater Dei (Maica lui Dumnezeu), grecii i-au zis Theotokos (Născătoare de Dumnezeu), iar catolicii îi spun și astăzi Notre-Dame : des Victoires (a Victoriei), des Graces (a Harurilor), de la Paix (a Păcii)…, sau Santa Maria: Maggiore (cea Mare), del Fiore (a florilor)…, ori Madonna : dell Neve (a Zăpezii), dei Miracoli (a Minunilor)… Și tot Doamna Noastră îi zic și englezii (Our Lady), și spaniolii (Nuestra Senora), și germanii (Mutter Gottes)…, doar în limba slavonă este pur și simplu Bogorodița, adică „Cea care l-a născut pe Dumnezeu” : Bog însemnând Dumnezeu, iar rodița naștere, de aici provenind poate și expresia întâlnită prin cărțile lui Ion Agârbiceanu: de viță porodiță, folosită atunci când ținea să sublinieze neamul bun din care se trăgea personajul. Și tot în ortodoxie, dar de această dată românească, dăm peste o expresie inedită, pe vremuri frecvent folosită: Maica Precistă, o prescurtare pornită din Preacurata și Preacinstita Maică a Domnului, la fel de frumoasă și de sugestivă precum sunt și celelalte titluri ce i-au fost conferite: Crăiasa Cerului, Maica Milostivirii, Stăpâna Noastră, Mama Mântuitorului, Doamna Sfântă, Fecioara Maria…, dar cel mai mult și mai mult îmi place una regăsită la țăranul român și care denotă o doză de intimitate, o apropiere de doar doi-trei pași distanță de sufletul său: Măicuța Sfântă.
Dat fiind viciul nostru ascuns, constând în neputința lui Toma : de a nu crede până nu vede ori chiar de a cere să pună mâna, de a vrea astfel ceva palpabil, și dacă nu este datat cu metode moderne pentru simplul motiv că autenticitatea nu are nevoie de validare științifică, într-o mănăstire athonită este așezat, la loc de cinste, Brâul Maicii Domnului – singura relicvă fizică care s-a păstrat din viața pământească a Preasfintei, legenda spunând că în momentul Adormirii, Sfânta Fecioară i-ar fi aruncat brâul din văzduh tocmai Sf. Apostol Toma, ca dovadă a înălțării ei cu trupul la cer, iar peste secole distanță au rezultat mărturii (la Lourdes-Franța și Fatima-Portugalia) despre aparițiile ei surpriză, iar unele icoane vechi ce o întruchipau, la ceas de cumpănă ori pentru a săvârși minuni, au început să lăcrimeze. Românii însă, drept dovadă de respect și de prețuire, au botezat și sate cu denumirea de Sântămărie (Hunedoara), și ape: Valea Mariei (Satu-Mare), și căi de comunicație: Drumul Măriuții (în Munții Gutâi), și formațiuni stâncoase: Panaghia (din Munții Ceahlău), în greaca veche termenul de Panagia fiind unul dintre titlurile date Mariei-Maica Domnului.
În România există și o fortificație medievală închinată Maicii Nădejdei, Maicii Luminii, Maicii Bucuriei… Ea se înalță pe un colț de stâncă durat pe malul Oltului, la Feldioara : Cetatea Marienburg sau Cetatea Mariei, ridicată în perioada 1211-1225, de către cavalerii teutoni și care a constituit reședința lor regională, în răstimpul petrecut în Transilvania.
E aici și un tărâm de legendă (cu presupuse tuneluri secrete, comori ascunse, apariții stranii…), dar și un loc încărcat de istorie: în anul 1529, Cetatea Marienburg s-a aflat în centrul Bătăliei de la Feldioara, câștigată de către oștirea domnitorului moldovean Petru Rareș, ce a trecut munții pentru a se implica în lupta pentru tron dintre Ioan Zapolya și Ferdinand de Hamburg. Și tot aici s-a dat, în anul 1612, lupta dintre armata voievodului transilvănean Gabriel Bathory și trupele Cetății Brașov, conduse de judele Michel Weiss.
Și dacă tot a fost Marienburgul Feldioarei creația și locuința călugărilor războinici, mi se pare potrivită rostirea în limba latină (cum o făceau și ei !!!) a rugăciunii adresate sfintei lor ocrotitoare: „Ave, Maria, gratia plena, Dominus tecum. Benedicta tu in mulieribus, et benedictus fructus ventris tui, Iesus. Sancta Maria, Mater Dei, oro pro nobis peccatoribus, nunc et in hora mortis nostrae. Amen!” – Bucură-te, Marie, cea plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecului tău, Iisus. Sfântă Marie, Maica lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi, păcătoșii, acum și-n ceasul morții noastre. Amin!