E de notorietate că adevărul absolut nu poate fi atins. Și peste adevărul istoric rămâne răsfirat un văl de pâclă. Nici adevărul judiciar nu reflectă uneori realitatea: fie că părțile, din diverse motive, au denaturat intenționat starea de fapt, fie că n-au putut-o plenar proba. Nici adevărul medical nu este la adăpost de critici și suspiciuni. În orice încercare de descoperire a jumătăților de adevăr avem însă neapărată nevoie de rațiune și imaginație.
Și în viața de zi cu zi imaginația și închipuirea joacă un rol esențial, chiar și atunci când emitem opinii despre orice și despre oricine, indiferent că avem sau nu elemente suficiente și pertinente. Adesea, judecăm în pripă, pe față ori pe dos, clevetim fără rost ori preluăm câte o vorbă din gura lumii, o brodăm cu impresiile noastre ca să o facem mai credibilă, după care o livrăm mai departe, ca certă. Nu plictisul e de vină și nici nu o facem neapărat din răutate. Suntem convinși că e real (doar nu este fum fără foc, după cum ne place să spunem) și nici nu ne punem problema că simțurile și aparențele ne-ar fi putut întrucâtva înșela.
În lumea viselor imaginația e și mai slobodă. N-are canoane și nici căpăstru. Izbucnește năvalnic din izbucul inconștientului și scoate din străfunduri la lumină stranii sedimente de trăiri (frustrări, frânturi de amintiri, fantezii…), pe care mintea le amestecă, le adaptează și le aranjează după un algoritm imposibil de descifrat, plăsmuind scenarii fantastice.
De asemenea, dintotdeauna, întrebuințând tot imaginația, oamenii au căutat să tălmăcească semnele și să descifreze zările. Elocvent în acest sens e un pasaj din Biblie (Deuteronomul 18 : 10) ce instituia o interdicție : „Să nu fie la tine nimeni care să aibă meșteșugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, de descântător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morți”.
Pe Valea Someșului, în cazul unui furt din gospodărie, se practica cândva „zăritul în ciubărul cu apă limpede” a făptașului și a împrejurărilor în care a fost săvârșită fărădelegea, de către câțiva copii cu sufletul curat, acoperiți cu un țol și așezați în jurul oglinzii de apă a ciubărului. Interesant era faptul că fiecare copil vedea cu totul altceva, iar păgubașul alegea din spusele lor doar aspectele care îi puteau întări bănuielile.
Orice lucru nou și necunoscut, la care nu avem o explicație fundamentată logic și certificată științific, ne pune la încercare imaginația. Când se discută despre molimă, unii spun că avem de a face cu o gravă neglijență sau o conspirație criminală, după cum crede fiecare că a fost scăpată în lume ori făcută cu voia scăpată. Alții zic că e o simplă încercare a istoriei, o pură întâmplare ce periodic răsare, ba la oameni, ba la plante ori animale. Sunt și care văd în apariția ei o revărsare a mâniei lui Dumnezeu, fie pentru că oamenii s-au nărăvit în rele, fie pentru că cele două surori creștine nu s-au împăcat, așa că Domnul le-a scos pe amândouă afară din case.
Când vine vorba de Dumnezeu, fiecare își închipuie câte ceva. Nimeni nu știe cum arată, când va fi sfârșitul lumii, cum se va desfășura judecata de apoi și care este baremul de admitere în paradis. Nu știm dacă există o singură „credință dreaptă” ori sunt mai multe căi care duc înspre Dumnezeu, dacă Domnul se implică mereu în toate câte sunt pe pământ și în toate câte ni se întâmplă fiecăruia dintre noi.
Când am citit întâia dată Biblia, unele născociri, interpretări și inadvertențe imputabile celor care au scris cartea de căpătâi, m-au derutat și tulburat. Eram intrigat și de un paragraf ce statua că orice cârmuire vine doar cu știrea și încuviințarea Domnului și că trebuie să ne plecăm și să o îndurăm. Bunicul mi-a readus liniștea în suflet spunându-mi că Biblia nu a fost scrisă de un singur om, ci de mai mulți, fiecare cu imaginația sa și, mai ales, la ani distanță de evenimentele relatate, dar important este să respectăm cu sfințenie învățăturile.
Totodată, nu puteam pricepe cum a putut permite cel de sus atâta vărsare de sânge nevinovat în marile războaie mondiale, cum a putut îndura să vadă atâtea jafuri și violuri comise în timpul cruciadelor, dar mai ales suferințele copiilor în timpul pogromului evreiesc, și nu numai. Și tot bunicul m-a lămurit că nu trebuie să punem în seama lui Dumnezeu, care este doar dragoste și dreptate, toate grozăviile puse la cale de oameni; că el este creatorul lumii și marele judecător, nu cel care se ocupă de toate nimicurile noastre ori care ne trage de sfori ca pe niște marionete; că nu Domnul împarte răul în lume, ci diavolul, dar sunt momente în care scârbit fiind, ne întoarce spatele, pentru o vreme.
Și în flăcările unui foc distingem felurite și diferite înfățișări. Fiecare însă ne închipuim cu totul altceva. Ca punct de pornire am consemnat în dreptul fiecărei imagini ce am descifrat eu (mai bine spus, ce mi s-a năzărit) din jucăușa vâlvătaie.
Orice pălărie de pălălaie ne poate înflăcăra imaginația, motiv pentru care mai așez alături câteva imagini surprinse succesiv în cadrul unui alt foc de tabără, spre a vă exersa imaginația.
Zile și sănătate să aveți … restul sunt detalii nesemnificative!