Lenea l-a făcut pe om

Parafrazând debutul basmelor de altădată, mă-ncumet să zic și eu: „a fost odată, ca niciodată, că de n-ar fi fost nu s-ar fi povestit…” un pământean care cerea binevoitorilor posmagi înmuiați (și ce haz de caz s-a făcut!), dar iată că-n zilele noastre, pe nesimțite, EL a mai adăugat o cerință la fel de nesimțită: să fie și bine mestecați. Prin urmare: pe rafturi, în magazine, tronează mămăligă vidată și aluat de clătite la sticlă; la ușa casei, (des)servită de curieri, răsare cina, și chiar micile cumpărături; caii-putere au fost bine (dis)puși pe cutie automată, pe pilot automat ori și mai și: lipsiți de volan și lăsați să ruleze cum vor, în timp ce „comodul de varan” ( a se citi urban) are mâinile libere și stă tolănit pe bancheta din spate; prietenia nu mai cere ani și atenție pentru dobândire, ci doar cerere și acceptare pe rețelele de socializare; creșterea și educarea copilului presupune, preponderent, să-i dăruiești un ecran conectat la internet; războiul nu se mai poartă doar pe câmpul de luptă, ci și de pe canapea, cu o consolă video în poală și direcționând dronele, de la foarte mare depărtare…

Încurcate sunt Căile (P)omului !

Privind însă retrospectiv, mi se pare că lenea l-a zămislit pe om, de când s-a dat jos din pom sau, potrivit celeilalte versiuni antropologice, de când a spus șoptit „Poate tu…”, la auzul blestemului atașat alungării din paradis: „în sudoarea feței tale, să-ți mănânci pâinea”. Și s-a ținut de cuvânt, de-a lungul mileniilor omul căutând necontenit să muncească mai puțin, să-i fie mai ușor și tocmai această dorință ereditară l-a împins să inventeze lucruri noi: focul, uneltele, roata, motorul cu aburi, iluminatul electric, telefonul, avionul, calculatorul electronic, internetul, inteligența artificială, înșiruite pe o scară istorică, simbolică a civilizației umane.

Urcând către visul ancestral: de A FI greier, nu furnică, și de A FACE posibilă minunea căderii, a căderii de pară mălăiață în gura lui nătăfleață.

Și uite așa, omul a evoluat nu doar pentru că a fost harnic, ci și pentru că a vrut să se lepede de muncile grele și să obțină rezultate mai bune cu mai puțin efort fizic prin creativitate: nu a mai cărat apă cu cofa, ci a făcut conducta; nu a mai frecat un ceas două lemnuțe uscate născătoare de foc, ci a creat amnarul, chibritul, bricheta…, purtătoare instant de scânteie. Prin urmare, nu munca, ci lenea – ce pare că are și un anume iz dumnezeiesc: a sta și a stăpâni – poate fi considerată mama tuturor invențiilor, și deopotrivă tatăl majorității viciilor, fiindcă tendința de a trândăvi – definită ca truda de a sta degeaba și de a bea apă din pumnul altuia – lipește și calificativul de „nărăviți în rele”.

Deocamdată, umbre și contururi…, căci viitorul n-a intrat încă pe limpezaș.

E ceva vreme de când lucrurile handmade sunt pe cale de dispariție, dar la cât de rapidă este (r)evoluția, chiar și în viitorul apropiat, cel mai rar și mai prețuit obiect nu va fi bunul ieșit din mâinile pricepute, ci ideea originală născută cu adevărat în mintea omului. Și asta pentru că tot din lene, omul și-a găsit un înlocuitor la comandă în inteligența artificială, cedând acestei mașini t(r)ainice nu doar munca, ca până acum, ci și efortul de a înțelege, de a imagina și de a judeca, ea fiind deja capabilă să scrie cărți, să compună simfonii, să genereze idei, soluții și toate să fie poziționate la un click și câteva clipe distanță.

Ființa nevăzută și atoateștiutoare, ce dă semne „de trezire în conștiință”.

Primejdia care-l paște însă pe omul leneș e că mușchii minții sale vor slăbi, ca efect al nelucrării, el devenind dependent de răspunsurile primite de-a gata și mai puțin dispus să le caute singur (cu atât mai puțin prin biblioteci!), motiv pentru care marea provocare a următoarei ere s-ar putea să fie posibilitatea de pierdere a abilității de a gândi. Și când desemnezi un sistem să gândească în locul minții, pe care sigur o va depăși în volum, se dezvoltă riscul real de a nu-l mai controla, ipoteză în care preluarea puterii ori provocarea apocalipsei devin probabile.

Dar până la consacrarea termenului de mindmade și la aprecierea creației făcute cu propria minte, revin la ce s-a confirmat deja, la stadiul incipient al conceptului de lucrător pus în locul tău, căci și sclavii, și robii au fost forme barbare, brutale de exploatare a omului decăzut din drepturi de către omul care a preferat să fie stăpân și să stea cu mâinile în sân, și invaziile medievale – dar și războaiele contemporane – au fost statornicite pentru a intra pe teritoriul altora și a-i prăda, luându-le tot avutul. Revenind la prima idee exprimată: de a trăi cu „Leneea-Dulcineea” și de a munci altcineva pentru Măria Sa, dorința de veacuri e aproape să se împlinească, fiecare om urmând a primi câte un robot personal, un fel de scutier Sancho Panza digital, care să-i citească și să-i îndeplinească toate vrutele și neștiutele, în timp ce școala va fi substituită de un microcip implant în creier.

Încotro ? Mântuire sau condamnare !

Și despre același impuls lăuntric, al omului lipsit de dorința de a munci, dar de a capitaliza, este vorba și în materia infracțiunilor contra patrimoniului: furt, tâlhărie, înșelăciune, delapidare…, autorul fiind mânat, de fiecare dată, de dorința de a-și însuși, pe nedrept și pe diverse căi, bunul celuilalt. Și tot peste o doză semnificativă de lene dăm și la făptuitorul de viol, care preferă să siluiască, să-și procure plăcere prin constrângere, în loc să aloce timp și atenție pentru a cuceri femeia de lângă el.

Leneș și mișel, de crește iarba sub el !

Și Fast Food-ul a fost creat de Cucoana Lene, iar mâncarea preparată pe repede-nainte a devenit la modă chiar dacă, plină fiind de calorii, revarsă trupul din tipar. Și din același motiv, pentru a nu depune efort, omul are la un buton distanță și spălarea (de rufe, de vase…), și facerea cafelei, și facerea pâinii celei de toate zilele…, iar mersul pe jos e deja considerat perimat.

Și în lumea afacerilor, cel mai bine se câștigă din consultanță !

Noi însă, românii, avem înscrisă în ADN și o reminiscență fanariotă: de a adulmeca și de a alerga după chilipir – în limba turcă kelipir, și simțim o satisfacție aparte când facem o afacere avantajoasă sau repurtăm un câștig neașteptat, când dăm peste o pleașcă, adică un lucru la preț de nimica și ni-l însușim, ori chiar peste un gheșeft și nu ne pasă că-i necinstit, dacă prin el parvenim și ne căpătuim. Și asta nu e totul: trăim mereu cu speranța că dă norocul peste noi și ne cade plocon în brațe potul – sau premiul – cel mare, numai așa explicându-se înmulțirea „păcănelelor”, ca ciupercile după ploaie, într-o țară extrem de săracă, iar pe deasupra căutăm neîncetat să nu pierdem oportunitățile: voucherele, subvențiile ori alte forme de scutiri sau de gratuități, când e ceva de pomană de luat, și nimic de dat, la stat.

Nu e prea limpede ce va aduce ziua de mâine, dar concluzia e clară: treptat, lenea l-a făcut pe om, NEOM !

Și totuși, dacă n-ar fi fost lenea care să împingă istoria înainte, nici eu n-aș fi putut distribui această scriere către atâția prieteni deodată.