Aho, Aho, de Anul Nou…

…Să stăm puțin și să nu mânăm aiurea, ca nebunii; să stăm puțin și să nu mai numărăm, măsurăm, cântărim, socotim, comparăm…; să stăm puțin și doar să fim (să existăm), fără să mai facem nimic, trăgându-ne răsufletul și liniștindu-ne sufletul, căci fâșia îngustă, de graniță, dintre anul care apune și anul care răsare e prielnică pentru potolire (până la punctul de încremenire), pentru primenire, pentru preschimbare.

Aho, aho de Anul Nou…, să stăm puțin, pe culme, și dacă simțim că nu suntem în stare să atingem o atare stare, de detașare, eu zic să aruncăm pe foc – unul … Citește mai departe

Am ridicat cândva o cruce

Uneori, nu sunt capabil să exprim într-o formă adecvată, acceptabilă ceea ce simt și, mai ales, ceea ce mă frământă, și mă trezesc stând pe marginea standului cu sărmanele mele cuvinte, fără a putea decide care sunt cele mai potrivite și mai edificatoare pentru a reda fidel starea de fapt, pentru a fi înțeles întrucâtva. Așa s-a întâmplat și deunăzi când, din apelul unui prieten – preluat în presa locală -, am aflat despre nevoia urgentă de ajutorare a unei doamne inginer de la Direcția Silvică Bistrița ce întruchipează lumina caldă, sensibilă, distinsă, delicată… (chiar dacă profesează în silvicultură, într-o … Citește mai departe

Omul care a creat Crăciunul

Plec la drum redând dintr-o rugă rostită, în fugă, de o fostă colegă de birou, cu titlu prealabil și doar atunci când urma să facă un lucru care nu era tocmai „cușer”: „Nu mă bate Măicuță Sfântă, că și eu sunt a ta și nici nu-s copilă așa de rea...” și voi continua zicând că-ntr-adevăr Fecioara Maria l-a adus pe lume pe Iisus, dar azi mă rezum să spun doar câteva cuvinte despre omul care a creat Crăciunul și despre toți ceilalți care, de-a lungul timpului, au înfrumusețat și au îmbogățit sfintele sărbători de iarnă.

Fiecare dintre noi
… Citește mai departe

Am fost acolo…

… în Insula Skopelos („magia verde” a Greciei), unde s-a filmat o parte din comedia romantică muzicală Mamma Mia.

Plaja Kastani
Biserica Agios Ioannis (în traducere Sf. Ioan de pe Castel), situată pe o stâncă ce răsare din mare, cărăruia ce urcă spre creștetul ei având o sute zece trepte săpate-n piatră.
Dacă în bisericile din Roma există obiceiul de a lăsa un bilețel cu dorințe de îndeplinit în pliurile statuilor ce reprezintă sfinți considerați făcători de minuni, în măslinul cel bătrân de lângă biserică (folosit și pe post de clopotniță) am aflat agățate felurite lucruri personale de-ale vizitatorilor: brățări,
… Citește mai departe

Francisc Păcurariu

Din câte îmi amintesc, am mai făcut succint referire la acest incident, dar revin asupra lui – cu un rost anume – și arăt că, la un moment dat, am fost întrebat de către un apropiat dacă m-am apucat de scris din monotonie și dacă câștig ceva din această activitate. I-am destăinuit că nu din plictiseală am pornit pe acest drum, în condițiile în care am atâtea de recuperat și, oricum, o parte dintre lucrurile de făcut vor fi reportate pe tura viitoare, iar referitor la eventualul folos material i-am explicat că pe internet venitul este indisolubil legat de anunțuri … Citește mai departe