Clipa plecării la munte

În Biblie există un text ce subliniază relația specială stabilită, pe baza unor sentimente de stimă și de simpatie reciprocă, între semeni cu aceleași preferințe și năzuințe : „ … tu, pe care te socotesc una cu mine; tu, frate de cruce și prieten cu mine; noi, care trăim împreună într-o plăcută prietenie și ne ducem împreună… ” – Psalmii (55:13), în timp ce un alt pasaj mi se pare potrivit pentru minunatul moment al plecării la munte: „ Aceasta este ziua, pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm și să ne veselim în ea! Doamne, ajută! Doamne, dă Citește mai departe

Atanasie Todoran (Tănase Tudoran)

Pentru a realiza că răul revărsat peste noi nici nu se compară cu agonia altora, trebuie să ne uităm primprejur (e suficient înspre Afganistan, unde și acum se moare pentru simplul motiv că cineva este creștin) ori în istoria înaintașilor noștri. Orice evaluare necesită elemente de comparație. Nu am să povestesc de exterminarea evreilor (deși ar fi benefic să revedem filme precum „Viața e frumoasă” ori „Copiii Parisului”) și nici de prigoana comunistă, când intelectualitatea a fost decimată și bisericile demolate, ci de cele aproape cinci secole de năvăliri tătare pe Valea Someșului, începând cu marea invazie din 1241, când … Citește mai departe

Promisiuni

Nu poţi eticheta exclusiv după debut, parcursul unui om, aşa cum finalul unei traiectorii, personale sau profesionale, nu este definitoriu, de fiecare dată, pentru formularea unor aprecieri de ansamblu. Unii promit în punctul de plecare şi  par sortiţi definitiv izbânzii, dar sfârşesc în anonimat, mediocritate, sau chiar mai rău. Alţii au începuturi modeste, nesemnificative valoric, dar prin perseverenţă ori mâna providenţei, dobândesc faimă, funcţii, averi, fără a avea însă siguranţa că vor rămâne pe culme ori vor intra iarăşi în dizgraţia destinului.

În munţii mei dragi, am întâlnit adesea fire firave de pâraie, ce nu evocau mare lucru şi nu … Citește mai departe