Dacă la BeCLEAN (Bistrița-Năsăud) se recomandă „a fi curat”, iar la HereCLEAN (Sălaj) se constată că „aici este curat”, tot prin Ardeal, am dat peste îndemnul „N00, nu și BOU”. Și mi s-a părut parcă nedrept, la cât era de bun, și de blând, și de tăcut, și de răbdător, și de puternic…, să fie folosit pe post peiorativ, împingându-l pe această cale spre depreciere, spre disprețuire, căci spre dispariție l-am îmbrâncit deja, în anii copilăriei mele întâlnind adesea pe drumeagurile de munte câte o pereche de boi dalbi sau bălțați, trăgând agale câte-un car, iar pe stăpân zicându-le molcom: „Hai Joian! Hai Florian!”. Le spunea musai cu glas potolit, doar așa ca să fie zis, fiindcă și el, asemenea lor, era cumpătat și bine cumpănit, și mai știa un lucru: că din măsura mică a pasului lor oricum nu i-ar fi putut scoate. Iar astăzi, în zilele vitezei – și a vertijului -, rememorând deplasarea înceată a boilor, mă-ntreb dacă nu cumva, pe atunci, pășind alături de ei, țăranul (aflat și el pe cale de extincție) nu doar că nu pierdea timp, ci chiar câștiga, evadând dincolo de clipă, fiindcă în monotonia drumului făcut, pe îndelete, era doar „el, cu el”, printre rânduri de gânduri.
De prin sălile instanțelor de judecată am păstrat și o cugetare aparținând unui anonim: „Nu o dată, cel ce ține, neapărat, să se judece pentru a dovedi că dreptatea e de partea lui (în loc să ajungă la un acord pe cale amiabilă) pierde un bou și câștigă o pisică” (similar cu „prostul prăpădește un bou pentru un ou”), spezele depășind, în acest caz, câștigul cules. Și pentru a ilustra cât de importanți erau boii în gospodăria țărănească, reamintesc câteva expresii neaoșe: „Lasă-l în plata Domnului, că nu-i sunt toți boii acasă !” (e indispus și n-ai ce-i face, așa că nu umbla la el); „Și-a băgat boii-n jug cu vecinul” (a căutat – și a găsit – o pricină grozavă de gâlceavă), „Lasă-l în boii lui !” (în pace, în apele lui); „L-ai scos din boii lui” (din sărite, de pe fix); „I-au luat boii de dinainte” (adică l-au lăsat gol ca napul, l-au adus în sapă de lemn). Și în natură întâlnim: boi de baltă (o broască, o pasăre și un gândac ce poartă același nume); boul de noapte (bufnița), boul lui Dumnezeu (rădașca); boul popii (buburuza), musca boului (strechea); limba-boului (o plantă erbacee întâlnită la margine de drum); ochiul boului (romanița falsă, neparfumată)… Se pare că în tot locul și la tot pasul dăm de boi, doar în bătătura casei, astăzi pavată, nu mai sunt. Și oricum n-ar mai avea cine îi potcovi, operațiune complicată ce necesita ridicarea lor cu ajutorul scripeților.
Amintirea carului cu boi mi-a fost prilejuită de inedita denumire a orașului din sudul Depresiunii Guruslău, la confluența Someșului cu Agrijul, și care este vegheat de Dealul Dumbrava și, mai ales, de Culmea Prisnelului, în care stă agățat Piscuiul Ronei – sau Țugluiul Turbuțăi (ce imaginație toponimică!!!) – pe versanții căruia s-au descoperit diverse sedimente marine și fosile de dinozaur din epoca Cretacicului.
În realitate, chiar dacă, pentru simpla înveselire, aș putea parafraza versul : „Hai la Blaj, după placaj” (cântecul „Hai și-om mere la Câmpeni” – formația Focul viu), denumirea de Jibou nu provine nicidecum de la bou, deși pare la prima privire, această localitate fiind atestată documentar sub Villa Chybur și purtând ulterior titlul de Sibo, de Zybo, de Zsibou, de Jibău, forma frecvent folosită în limba maghiară fiind aceea de Zsibo, iar în limba germană, de Siben.
Acolo, în JIBOU, pe fostul domeniu nobiliar Wesselenyi, ne așteaptă una dintre cele mai frumoase și mai bine îngrijite grădini de vară – și de iarnă – din România. Fondată, în anul 1968, din inițiativa profesorului Vasile Fati – a cărui nume, cu cinste, o poartă – Grădina Botanică din Jibou e vrednică de vizitare.
În incinta acestei grădini botanice se află și castelul edificat de familia nobiliară maghiară Wesselenyi, al cărui reprezentant marcant: Miklos Wesselenyi a fost membru al Academiei Ungare de Științe și lider al opoziției progresiste din Ungaria și Transilvania, acest domn promovând metode moderne de muncă în agricultură și militând pentru înlăturarea iobăgiei, oferind el însuși un exemplu personal în acest sens, procedând la eliberarea din iobăgie a țăranilor de pe domeniile sale.
Și când „o fi,să fie”, alocați-vă o zi, de petrecut la pas de preumblare, în parcul ingenios compus și deosebit de frumos și de generos.
Si dacă, chiar și copacii au prins ochi de ce să nu-i deschidem și noi, larg, pe ai noștri, spre tihnă și spre trai bun, nu neapărat îmbelșugat, ci în armonie cu natura, cu natura umană primară.
