Deși, după cum bine se vede, unui anonim i-a venit o idee trăsnită, reamintind că nu se poate întoarce roata timpului v-aș servi, desigur, un vechi truism și totuși mă-ncumet să rostesc un îndemn cu riscul de a fi calificat la fel: nimeni – și nimic – nu ne poate împiedica să folosim fiecare dimineață de primăvară pe post de „alt început” menit să ne retrezească și să ne călăuzească spre o viață nu neapărat nouă, ci mai trează și mai brează.
În vâltoarea amețitoare a existenței, pe alocuri cu certe veleități de centrifugă, auzim adesea, ca pe-un refren tânguitor: „N-avem timp să trăim ! N-avem timp să fim și să stăm, la câte facem și desfacem, la cât alergăm și adunăm !”, dar ne dereticăm oare, cum se cuvine, mintea și sufletul, le cultivăm cu ce este necesar pentru a putea pune, periodic, măcar pe „pauza mică” timpul despre care obișnuim să zicem că a pornit-o la galop, încercând astfel senzația că am căzut în fund în mijlocul drumului și tot trec, în mare viteză, copacii pe lângă noi ?!
În sensul celor spuse, am redescoperit, de curând, un îndreptar de învățătură din care am extras câteva fragmente: „În trecerea grăbită prin lume către veci, / Fă-ți timp, măcar o clipă, să vezi pe unde treci, (…) / Fă-ți timp pentru adevăruri și adâncimi de vis, / Fă-ți timp pentru prieteni, cu sufletul deschis ! / Fă-ți timp să vezi pădurea, s-asculți lângă izvor, / Fă-ți timp s-asculți ce spune o floare, un cocor ! / Fă-ți timp, pe-un munte seara, stând singur seara să te rogi, / Fă-ți timp, frumoase amintiri, de unul să invoci ! / Fă-ți timp să stai cu mama, cu tatăl tău bătrân… / Fă-ți timp de-o vorbă bună, de-o coajă pentru câini… ”
Și dacă aceste versuri sunt disputate, întrucâtva, ca și punct de plecare: unii afirmând că aparțin poetului Traian Dorz (și înclin să le dau crezare), iar alții atribuindu-le lui Joseph Rudyard Kipling (raportat la stil, la profunzimea și concentrația mesajului), ele inspirând și două melodii de muzică ușoară interpretate de Nicu Wagner și respectiv TVA – Trupa cu Valoare Adăugată, îmi îngădui să întrebuințez aceeași cărăruie și să spun:
Dăruiți-vă timp să degustați, pe îndelete, din tihna de acasă !
Dăruiți-vă timp să vă îndestulați cu verde crud, de viu și de viață !
Dăruiți-vă timp să visați : că zburați, că vă cățărați…
Dăruiți-vă timp să admirați „trei frați pătați”!
Dăruiți-vă timp să ascultați, cu ochii închiși, o pasăre măiastră !
Dăruiți-vă timp să citiți !
Dăruiți-vă timp să pășiți, desculți, prin rouă !
Dăruiți-vă timp să spuneți : „Prezent !” la clipa de aur a zorilor zilei !
Dăruiți-vă timp să numărați o sută de stele căzătoare !
Dăruiți-vă timp să vă jucați cu copiii, racordând-vă la bucuria lor de a trăi !
Dăruiți-vă timp să iubiți, „să-nfloriți ca un măr, ca un păr, ca un fir de trandafir…”, păstrând pur și proaspăt spiritul primăverii !
