De multă vreme (și fără a conta că s-au schimbat vrerile și vremurile) mi-am propus să ajung la Casa Memorială a Mureșenilor, despre Iacob „Întemeietorul și Deschizătorul de Drumuri”, născut la Rebrișoara și care a reușit, de unul singur, prin propriile puteri să cucerească Cetățuia Brașovului, povestindu-ne înflăcărat, cu aproape patru decenii în urmă, d-nul profesor Tomi Gavril (Dumnezeu să-l așeze în rândurile drepților !), de la Liceul George Coșbuc din Năsăud.
Biserica Ortodoxă Sf. Nicolae din Șchei, situată în mărginimea Cetății Brașovului și în curtea căreia este îngropat cel mai însemnat diplomat român din toate timpurile: Nicolae Titulescu.
Biserica Ortodoxă Cuvioasa Paraschiva din Groaveri, înălțată în același cartier și în al cărei cimitir sunt îngropați MUREȘENII, inclusiv Andrei, vărul lui Iacob Mureșianu, care l-a și adus la Brașov, pentru a-i oferi un rost, și care i-a facilitat publicarea și rostogolirea către eternitate a poemului „Deșteaptă-te române!”
În Piața Sfatului din Brașov și pe latura estică a Bisericii Negre, printre casele înguste, înalte și doar la câțiva pași distanță de fosta casă de locuit a omului politic Alexandru Vaida-Voevod, așteaptă vizitatori Muzeul Casa Mureșenilor.
Despre PATRIARHUL Iacob Mureșianu (n. 28 noiembrie 1812, Rebrișoara – d. 29 septembrie 1887, Brașov), profesor, poet, publicist, om politic român, membru de onoare al Academiei Române…, am mai scris, cândva, câte ceva, arătând că s-a preocupat în permanență de înființarea și organizarea de școli cu predarea în limba română și că, în anul 1850, a preluat de la prietenul său George Barițiu (ce fusese interzis de autorități după revoluția pașoptistă) conducerea „Gazetei de Transilvania” și a suplimentului său „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, schimbând aspectul grafic și înlocuind alfabetul chirilic cu cel latin. A fost un eminent al epocii sale și un dascăl remarcabil (19 ani a activat ca profesor și 20 de ani ca director al Liceului Latino-German din Brașov), un patriot adevărat și un călăuzitor al poporului din rândurile căruia s-a ridicat, sprijinind înființarea Gimnaziului Românesc din Brașov, motiv pentru care Școala Generală nr.6 din Brașov și Școala Generală din Rebrișoara (jud. Bistrița-Năsăud) poartă, spre vrednica-i amintire, numele său.
Și confirmând un vechi proverb românesc („așchia nu sare departe de trunchi”) fiul cel mare, Aurel Mureșianu (1847 – 1909), după ce a urmat, mai întâi, cursurile Gimnaziului din Blaj (avându-l ca profesor pe Timotei Cipariu) și a obținut, în anul 1872, titlul de doctor al Facultății de Drept din Viena ( efectuând tot acolo și stagiatura în avocatură), în anul 1877, când i s-a cerut să preia funcția de redactor-șef al Gazetei de Transilvania, fără a sta pe gânduri și fără a regreta vreodată acest pas, a revenit în țară și s-a înhămat la munca grea de gazetar, ducând jurnalismul la alte cote calitative (în raport cu cerințele delicate ale acelor vremuri și cu standardele presei occidentale) și înființând o tipografie proprie, motive pentru care și astăzi este considerat primul ziarist profesionist al Transilvaniei.
Asemenea tatălui său, Aurel Mureșianu a avut o familie frumoasă și numeroasă, căsătorindu-se cu Elena Popovici, ce a urmat studii universitare de arte plastice la Viena și despre care se spune că a fost prima pictoriță din Transilvania, o parte dintre lucrările realizate fiind expuse în Muzeul Mureșenilor din Brașov.
Membru fondator al Partidului Național din Ungaria și Transilvania, Aurel Mureșianu a făcut din reședința sa un loc de întâlnire și de sfătuire pentru oamenii politici și de cultură români, contribuind decisiv la compunerea Memorandului din anul 1892, numărându-se ulterior printre apărătorii din Procesul Memorandiștilor și militând neîncetat pentru apărarea dreptului fiecărui cetățean de a se putea apăra în limba maternă.
Și pentru o elocventă relevare a personalității lui Aurel Mureșianu, o să redau, în cele ce urmează, câteva scurte fragmente din discursul rostit cu prilejul slujbei de înmormântare de către istoricul (prieten apropiat a lui Nicolae Iorga) și, totodată, doctorul în teologie Augustin Bunea: „Buzele lui, de pe cari curgeau cuvinte de mângâiere în restriște, de îmbărbătare în lupte grele, de îndrumare în situații încurcate, de dragoste și frăție în mijlocul zâzaniei semănate de neprietenii dinlăuntru și dinafară, au amuțit. Glasul lui puternic de tulnic nu ne mai poate înfiora cu mustrări adeseori drepte și întemeiate, căci s-a stins. (…) Gazeta Transilvaniei este marea moștenire națională ce a primit-o d-nul Aurel Mureșianu înainte cu 32 de ani de la marii și nemuritorii săi înaintași. El nu a prădat-o, ci a apărat-o ca un viteaz biruitor, și de lăcomia străinilor și de uneltirile adversarilor, și a sporit-o printr-o muncă stăruitoare fără seamăn. (…) Nu este nici un român adevărat care să nu-i aducă prinosul recunoștinței și să nu-i păstreze pentru totdeauna o pioasă amintire. Cine nu va admira constanța și credința lui neclintită, cu care a apărat totdeauna fără șovăire idealul politic tradițional al românilor din Ardeal și Țara Ungurească ? Cine să nu se plece înaintea acestui caracter integru care mai bucuros suferea orice batjocură decât să se abată de la convingerile sale, înaintea acelui spirit de jertfă și de abnegație, care toată agoniseala părinților săi a pus-o în serviciul cauzei sfinte a poporului românesc. (…) Dreaptă și mare luptă a luptat și moarte de martir a murit !” – BCU Cluj, Gazeta Transilvaniei nr. 126 din 12 iunie, Anul LXXII
Și fiul cel mic, Mureșianu Iacob Jr. (1857-1917), profesor, dirijor și compozitor, căsătorit cu pianista Otilia Brândușianu (imortalizați în latura din stânga a imaginii) s-a dovedit a fi un patriot înflăcărat, valorificând folclorul românesc și impunând principii de originalitate națională în creația muzicală românească. După doi ani petrecuți ca dascăl la Gimnaziul Românesc din Năsăud (unde a debutat și în cariera dirijorală, conducând Reuniunea de cântare și muzică din acest oraș), urmează Conservatorul din Leipzig la absolvirea căruia se întoarce în țară unde, după un scurt răgaz profesional petrecut la Brașov se stabilește definitiv la Blaj, înființând prima revistă muzicală din țara noastră : Musa Română; dirijând Corul Catedralei Mitropolitane și fiind, totodată, profesor de muzică la toate școlile din oraș (inclusiv la Institutul Teologic), răstimp în care l-a avut ca elev și pe viitorul compozitor Tiberiu Brediceanu.
Din dorința de a reliefa anvergura culturală extraordinară, cu riscul de a induce o senzație de sațietate, o să spun că Mureșianu Iacob jr. a creat melodii în stil românesc (printre realizările componistice numărându-se Întoarcerea în țară, Flori de nufăr, Cununa de flori române, Aurora, O noapte pe Tâmpa…); a armonizat în stilul romantic european o serie de cântece populare, aducându-și astfel aportul la promovarea unui puternic curent muzical național în Transilvania; a realizat compoziții vocal-simfonice de inspirație folclorică (Balada Brumărelul, Poemul Năluca, Mănăstirea Argeșului, Uvertura Ștefan cel Mare…); a cules și prelucrat folclor autentic (Floarea-n câmp când vestejește, În grădină, Reîntoarcerea rândunelelor…); a compus diverse operete (Florin și Florica, Cinel-cinel…), piese corale și muzică de teatru, în principal vodeviluri, în colaborare cu Vasile Alecsandri (Scara Mâței, Nuntă țărănească, Rămășagul…); s-a remarcat și pe tărâmul muzicii de cameră cu miniaturi pentru voce și pian, pentru vioară și pian…, abordând și potpuriul, și rapsodia, și tema cu variațiuni, și cântecul fără cuvinte; a compus 25 de lucrări de muzică liturgică; și nu în ultimul rând a realizat coregrafia unui dans nou de societate numit „Romana” (pregătit până nu demult și de d-na profesoară Pleș Livia pentru Sărbătoarea Maialului Elevilor Năsăudeni) – un amestec armonios de cadril, polcă, mazurcă și dans popular românesc. Oare câți contemporani i-au ascultat compozițiile muzicale ?! Și oare nu-i de datoria Ministerului Culturii de a le readuce la lumină și de a le disemina pe canalele de comunicare actuale ?!
Cartea poștală achiziționată de la Muzeul Casa Mureșenilor mi se pare extrem de sugestivă pentru ambianța și unitatea familială ce i-a caracterizat și care a dat rod bogat ce nu trebuie nicidecum uitat.
Și la Bistrița au mai rămas Mureșeni și chiar dacă nu coboară din aceeași seminție (deși asta nu se știe), consider că sunt suficiente date și indicii ce mă îndreptățesc să constat o trăsătură definitorie a purtătorilor acestui nume: de a-și asuma riscuri corect cumpănite și călăuziți de dorința tainică de reală devenire (se spune că trăim deplin doar când devenim !!!) EI, MUREȘENII, au dat neîncetat dovadă și de tăria de a nu lua în seamă tentația generală de neimplicare socială, și de curajul de a lăsa deoparte starea de confort asigurată de o slujbă bine salarizată la stat, pornind, în cazul de față, pe drumul greu și abrupt către înălțimile avocaturii, respectiv pe calea deschiderii unei clinici – și a unei policlinici – medicale private, chiar dacă au avut de înfruntat timpurile tulburi (și cu hotare nestatornice), postrevoluționare. Și mai întrevăd un lucru în comun al Mureșenilor : ținuta impecabilă și atitudinea elegantă, ce sunt de natură să înscrie pe cerul amintirilor, la final de parcurs, alături de un nume bun, de un nume mare, de un nume de neuitat și o concluzie de netăgăduit : „A fost un domn, un domn adevărat !”