Floarea regală, sau floarea de colț, cum au denumit-o comuniștii, pentru a rupe orice legătură cu monarhia, este simbolul suprem al iubitorilor de munte, și nu numai, căci este pictată pe avioanele aflate în exploatarea companiei Swiss Airlines și inscripționată pe bancnota de 50 de lei românești, fiind totodată semnul distinctiv al trupelor de vânători de munte germani și austrieci, iar în armata elvețiană insignele pentru cele mai înalte grade au tot forma florilor de colț.
De-a lungul timpului a purtat și alte denumiri: albumiță, flocoșică, steluță, siminic, tudeliță, floarea dragostei, floarea doamnei, floarea zânelor sau edelvais (edel însemnând nobil, aristocratic, iar weiss având înțelesul de alb). Chiar și denumirea științifică, ce i-a fost atribuită în limba latină, este elocventă în exprimarea eleganței diamantului alpestru: Leontopodium Alpinum, ce poate fi tălmăcită în românește ca „picior de leu”.
Floarea regală prezintă o inflorescență catifelată, compusă dintr-o mănunchi de flori mici, galbene, înconjurate de mai multe petale alb-argintii, având o dispunere stelară, ce lasă impresia unei singure flori (deși în fapt e un veritabil buchet) și care pare nemuritoare, dat fiind caracterul peren și persistența petalelor protectoare până la fructificare.
Legenda românească a florii de colț este asociată cu nașterea Mântuitorului, în sensul că steaua care i-a călăuzit pe magi, considerând misiunea încheiată, a coborât pe pământ, desfăcându-se într-o suită de steluțe care au dat naștere acestor adevărate comori regale.
Așa cum această floare neobișnuită crește pe solul sărac, calcaros, al stâncilor, și deși ocrotită încă din anul 1931, este și în prezent pângărită și prăduită, tot așa a răsărit și Nicolae Iorga (05.06.1871-27.11.1940), în mijlocul unui popor răstignit în răscrucile istoriei, fiindu-i hărăzită o soartă similară, crudă, nedreaptă.
A fost cel mai luminat român din toate timpurile, incomparabil sub aspectul anvergurii intelectuale; un spirit strălucit și un cărturar de excepție, cu studii la Iași, Paris, Berlin, Leipzig, obținând doctoratul la doar 23 de ani; un poliglot și un polimat (polivalent) cum rar se nasc sub soare: politician, geopolitolog, lingvist, poet, scriitor, dramaturg, istoric, filolog, filozof, critic literar, jurnalist, biograf, traducător.
Nicolae Iorga a înfăptuit într-o viață de om, stinsă în mod oribil și mult prea devreme, cât am fi făcut noi, oamenii obișnuiți, într-o sută de vieți, dacă le-am fi avut. A deținut calitatea de rector al Universității din București și de președinte al Consiliului de Miniștri, al Senatului și al Adunării Deputaților; a avut o activitate științifică extrem de prolifică: peste 1000 de volume, printre care și Istoria României în 10 volume, peste 12000 de articole și aproape 5000 de recenzii; a predat la București, Paris și alte instituții de învățământ de prestigiu din străinătate, fiindu-i decernat în mod repetat titlul de Doctor Honoris Causa, inclusiv de către Universitățile din Oxford și Sorbona, și declarat membru de onoare al mai multor instituții de cercetare de pe toate continentele. Nici nu e de mirare că George Călinescu l-a asemănat pe Nicolae Iorga cu Voltaire pentru rolul jucat în cultura română.
Nicolae Iorga s-a opus grupării fasciste Garda de Fier, fiind asasinat de un comandou legionar în vecinătatea satului Strejnic, după ce a fost ridicat de acasă în miez de noapte. La aflarea veștii odiosului omor, 47 de universități și academii din întreaga lume au arborat drapelul în bernă.
A rupe o floare de colț și a-ți reteza cel mai genial vlăstar echivalează cu nimicirea, dintr-un stupid capriciu, a unei nestemate rar întâlnită și de toată lumea râvnită.