Budacu de Jos – JUSTEȚE

Dacă aș începe prin îndemnul: „Vizitați, vă rog, Budacu de Jos! Merită cu prisosință văzut!”, cu siguranță ar pufni în râs snobii care își aleg destinațiile de călătorie pe criteriul impresionării „prietenilor” de pe facebook”. Ar strâmba din nas și pragmaticii care pășesc numai cu folos, adulmecând oportunitățile profitabile, și care nu-și pierd timpul umblând după inedit ori frumos, cei care sunt legați la tărușul tejghelei barului de la colțul blocului, ori cei ce stau cu retina lipită de ecranul telefonului, chiar și când traversează strada. Singurii cărora le-aș putea stârni curiozitatea sunt semenii care vara, în concediu, obișnuiesc să cerceteze ținuturi deosebite situate peste munți și văi, sau peste mări și țări, dar odată întorși acasă, își restrâng nejustificat spațiul de manevră, rezumându-se la ruta casă-școală-loc de muncă și retur, uitând că este timp pentru toate și că există locuri și lucruri minunate, și în imediata vecinătate.

Nu e cu nimic mai prejos, nici Budacu de Jos, situat la câteva minute distanță de Bistrița și la nici 5 km depărtare de Palatul de Justiție, drumul de acces către această localitate fiind unul impecabil. În pofida acestui fapt mai sunt bistrițeni care nu știu că dincolo de Cighir și Codrișor se derulează o depresiune lungă și lată în care această comună își are așezate cele cinci cochete „cuiburi”: Jelna (ce stă aproape spate în spate cu Ghinda), Budacu de Jos și Budușul, ce împart miezul și care sunt despărțite doar de un pod, Simionești (pitit lateral între câteva pâlcuri de pomi) și Monariu (aflat la mică distanță de Sărata), întinderea teritorială a comunei fiind desfășurată aproximativ identic cu a municipiului reședință de județ.

Dacă mi s-ar cere să definesc în câteva cuvinte această localitate, ce te surprinde plăcut cu avântul și armonia urbanistică, aș spune că este comuna cu cele mai multe biserici vechi. Tocmai de aceea o să pun accentul pe prezentarea lor, lăcașurile de cult fiind dintotdeauna esența și permanența oricărei comunități.

Biserica ortodoxă, construită în 1956 și situată în Monariu (Villa Molunark, cum apare în unele documente ale vremii) – un sat străvechi, atestat documentar în anul 1243. În trecut a purtat și numele de Minarken (în limba germană) sau Malomarka (în limba maghiară).

Biserica evanghelică-lutherană (astăzi penticostală) din Monariu a fost construită între anii 1755-1782.

Este singura biserică săsească rotundă din nordul Transilvaniei. Este vizibilă de departe și pusă în valoare de distanța respectabilă la care se află casele de locuit.

*Arhitectura este plăcut și echilibrat combinată, fiind neoclasică, cu origini romanice și elemente gotice.*

În interior te uluiesc *ancadramentele frumoase de piatră și arcadele etajate pe două niveluri.*

Satul Simionești (Villa Simonis), ce este atestat documentar încă din anul 1215 și care, în trecut, a purtat denumirea de Șomotelnic (în germană Simonsdorf sau Seimesdorf, iar în maghiară Simontelke), stă molcom la poalele dealului și retras de la drumul mare. Este cea mai veche așezare a comunei și a doua din județ, după Șieu-Sfântu (acest sat fiind atestat în anul 1172).

Biserica din Simionești a fost finalizată în anul 1904, biserica veche de lemn fiind donată comunității ortodoxe din satul Dipșa.

Nu cred că există în județ o porțiune mai lungă de drum drept, ca între Monariu și Budacu de Jos.

Între Monariu și Jelna mai există un drum paralel cu o singură bandă, ce se pretează la mersul cu bicicleta și care trece prin Simionești și Buduș. Inițiativa dublării legăturilor rutiere dintre satele componente este demnă de laudă. Poate n-ar fi rău să se decidă folosirea acestui drum în zilele de duminică doar ca pistă de bicicletă.

Satul Buduș – imagine surprinsă de pe șoseaua ce leagă Monariu de Budacu de Jos.

Are un farmec aparte, datorat amplasării pe mai multe coline domoale, așa că tot urci și cobori pe străduțe întortocheate, adecvat asfaltate.

Oprim mai întâi în Budacu de Jos, așezat la poalele Budușului și separat de acesta prin podul de peste pârâu. Se află la altitudinea de 358 m, iar prima atestare documentară este din 1228. Satul s-a numit Deutsch-Budak, în germană, și Szaszbudak, Nagybudak sau Kiralybudak, în maghiară.

Biserica ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”, fostă biserică lutherană. Cele mai vechi elemente constructive datează din anul 1453, forma actuală fiind dată cu prilejul renovării efectuată în perioada 1859-1861.

Biserica veche de lemn, adusă în anul 1924 din Mureșenii Bârgăului.

Revenim în satul Buduș, atestat din anul 1345. În trecut i se spunea Budacu Mic, Bodesdorf (în germană) și Alsobudak sau Kysbuduth (în maghiară).

Biserica ortodoxă, cu hramul Sf. Arhangheli Mihail și Gavril, sfințită în anul 1907 .

Pârâul cu meandre, ce separă dealurile Budușului.

Fotografie realizată de pe șoseaua ce va lega în curând Șieul de Buduș.

Linia orizontală de culoare verde închis ce se zărește în depărtare este pădurea de stejar cu celebrele sale lalele pestrițe. În al doilea război mondial, pe aceste locuri a existat un aerodrom militar german. Bistrița-Năsăud nu are aeroport și cred că aici se află singurul loc potrivit.

Biserica veche din Jelna (Jălna) – un sat bogat, atestat documentar în anul 1264. În germană a purtat numele de Sendorf sau Sellendorf, iar în maghiară de Kiszsolna sau Zsolna.

Evocă verticalitatea trainică, nu mlădierea mincinoasă.

Incinta de zid a bisericii a fost finalizată în anul 1494, iar forma finală a turnului în anul 1560.

Poarta de intrare la ruinele bisericii evanghelice, cu treptele tocite de cizme, opinci și tălpi desculțe.

Se spune că în incintă mai sunt fragmente dintr-o replică fidelă a mozaicului Navicella, realizat de către Giotto pentru Basilica San Pietro din Roma.

Noua biserică ortodoxă din Jelna, așezată alăturat celei seculare și unite de un parc spațios și elegant.

Și nu uitați ce v-am rugat: căutați, fără prejudecăți, să cutreierați și să cotrobăiți, căci și o drumeție mică vă poate deschide orizonturi noi, prilejuind o călătorie în timp și echivalând cu o carte citită.