Castelul Teleki din Posmuș

Pe drumeagul lăturalnic dintre Șieu și Teaca, printre pământuri cu pante line și pitorești păduri de tisă, stă pitit Posmușul sau Passbusch (în germană) ori Paszmos (în maghiară), un străvechi sat intrat astăzi în anonimat, dar de al cărui trecut sunt legați voievodul Iancu de Hunedoara și regele Matei Corvin, ce au stăpânit o vreme domeniul cu dealuri domoale, dar mai ales familia Teleki.

În anul 1409 regele Sigismund de Luxemburg a înnobilat familia Teleki de Szek, blazonul încredințat reprezentând un țap de capră neagră ce iese din flăcări în timp ce ține între copite un copac dezrădăcinat. De-a lungul timpului, stema a fost completată cu alte două simboluri heraldice: un leu ridicat în două picioare și o acvilă cu aripile desfășurate.

Ascensiunea acestei familii de aristocrați, ce își aveau reședința principală la castelul din Gornești (Mureș), a fost asigurată de Mihaly Teleki, ce a deținut funcția de cancelar a Transilvaniei în perioada domniei lui Mihai Apafi I (1652-1690), perioadă în care a devenit unul dintre cei mai bogați oameni ai principatului. Drept răsplată pentru activitatea sa, împăratul Leopold i-a conferit titlul de conte, Mihaly Teleki căzând la datorie în lupta purtată cu otomanii la Tohanu Vechi în anul 1690.

Familia Teleki a mai oferit istoriei câțiva reprezentanți de seamă: Samuel Teleki (1739-1822) – cancelar al Transilvaniei; Jozsef Teleki – guvernator al Transilvaniei în perioada premergătoare revoluției pașoptiste; Samuel Teleki – exploratorul ce a condus prima expediție întreprinsă în nordul Kenyei între anii 1886-1889, ocazie cu care a descoperit, printre altele, Lacul Turkana și Vulcanul Lubburua, fiind totodată primul european care a urcat pe Muntele Kenya; Geza Teleki – ministru de interne al Ungariei între anii 1889-1890; Pal Teleki – premier al Ungariei între 1920-1921 și respectiv 1939-1941.

Domeniul din Posmuș, înconjurat de mari întinderi de pădure, a fost dobândit de Mihaly Teleki în anul 1661, dar actualul edificiu de piatră al castelului a fost ridicat de Pal Teleki și Borbala Haller în perioada 1750-1752, aceștia adăugând în anul 1760 bastionul de poartă, în care se afla o capelă și o casă pentru oaspeți. Clădirea a fost afectată de un incendiu în anul 1823, lucrările de reconstrucție fiind realizate de Ferenc Teleki în anul 1830, și a suferit distrugeri în timpul revoluției din anul 1848-1849, Teleki Andor fiind cel care a reușit să-l refacă în anul 1868.

Pavilionul de poartă al conacului, într-o tristă părăsire.
Porticul de la intrare. Câtă istorie zace între pereții cu vechi peceți?!
Ruina clădirii principale a castelului. Câți ochi au privit prin putredele rame, învăluiți în bucurii și drame?!
Incinta conacului este închisă și are formă dreptunghiulară, clădirile laterale având rol de magazii, grajduri și închisoare. Cândva era larmă de cai, de crai, de calești celești…
Micul parc dendrologic aflat în curtea castelului, acum într-o atmosferă amară, apăsătoare, de tainică tăcere turnată peste trecut.
Castelul este compus din cinci corpuri de clădire aflate în stare avansată de degradare. În pofida acestui fapt, parcă răzbat pași și voci care cheamă… cu jale.
Stejarul multisecular situat în imediata vecinătate a castelului. În stânga trunchiului, se zărește vatra unui foc făcut de un ins inconștient. Cu siguranță urmează a fi luate măsuri de conservare și protejare, dar împrejmuirea cu plasă sudată și sârmă ghimpată, cum s-a procedat în cazul „băbuțelor” din Bucegi, e o improvizație de prost gust, ce conferă un aer de artificial, de superficial, furând farmecul de natural.
Arborele are peste 600 de ani, o înălțime de aproape 25 m, un coronament bogat și o circumferință a trunchiului brăzdat de riduri de aproape 7 m. Câte ne-ar povesti, dacă i s-ar dezlega limba și ar putea vorbi.
În anul 1920 a fost lovit de fulger, incendiul fiind stins de Erno Teleki, ultimul proprietar al castelului și al zecelea conte din șirul grofilor de Posmuș, nedrept întrerupt de naționalizarea comunistă.

„Trecutul este o noapte, iar amintirile candele care cu vremea se sting” – Octavian Goga. Din fericire, în prezent, candela-castel Posmuș este supusă unor ample lucrări de consolidare, reabilitare și restaurare, urmând a-i fi redată strălucirea de altădată.