„ La fel ca și a te naște întâia oară, nu este nimic surprinzător să renaști, totul în natură este înviere. ” – Voltaire
Și omul renaște primăvara și se îmbracă în straie de speranțe noi, de înălțare și de curățare sufletească. Și n-ai cum să nu o faci când, din fiecare mugur, țâșnește și se răsfiră-n lume Dumnezeu. Da, chiar Dumnezeu, căci el nu sălășluiește doar în mâna întinsă la răscruce, în lacrima din colțul ochiului, în surâsul dulce de copil…, ci și în fiecare fir de iarbă, mlădiță și boboc de floare ce poartă-n sine un mister, la fel de nepătruns, ca și acela al neprihănitei zămisliri.
Pe traseul vieții, încercăm să-l întâlnim pe Dumnezeu în biserică, lângă racla cu moaște de mucenic, între coperțile cărții sfinte, sub candela icoanei pusă în odaia din față, la capătul postului și al mătăniilor însoțite de rugi murmurate…, fără a realiza, la fiecare pas, că el stă umil și într-un ungher al inimii noastre.
Cel mai adesea însă, îl căutăm prin cuvinte, prin cuvinte folosite pentru a-i cere să ne dea ori să ne facă ceva, prin cuvinte înșirate în slujbe religioase standardizate și în rugăciuni rostite de pe modulul „pilot automat”, uitând că tot ce este tipizat, tot ce este memorat pe de rost și reprodus în mod mecanic este monoton, este lipsit de plinătate, de profunzime, de însuflețire și este puțin probabil să atragă atenția cuiva, fie el și Dumnezeu.
În partea de început a Evangheliei după Matei este înserată o recomandare atribuită lui Iisus Hristos: „Când vă rugați, să nu bolborosiți aceleași vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulțime de vorbe, vor fi ascultați. Să nu vă asemănați cu ei, căci Tatăl vostru știe de ce aveți trebuință, mai înainte ca să-i cereți voi ” (Matei 6:7,8).
Poate n-ar fi lipsit de sens să reflectăm la sfatul ce ne-a fost acordat și să încercăm, periodic, să medităm (așteptându-l în liniște pe Dumnezeu), să contemplăm creația divină, așa cum se cuvine: în tăcere, îndelung, cu atenție, cu admirație…, înduplecându-l astfel pe Dumnezeu la un ceas de binecuvântat (și binemeritat) popas.
Primăvara, „ stau mut, nu deschid gura, căci tu lucrezi” Doamne! (Psalmii 39:9)
Să reînviem prin iubire și pace, să înflorim în albul cel curat și să primim primăvara cu bucuria copilului ce am fost cândva!