După cum bine se știe, flacăra făcliei dăruiește gliei un rotocol generos de lumină, dar păstrează în penumbră pe cel care o ține dreaptă în mijlocul poporului său. Un asemenea purtător de stindard strălucitor a fost Iacob Mureșianu, ce și-a închinat întreaga viață idealului de emancipare a românilor transilvăneni, slujind discret și cu devotament neamul din rândul căruia s-a ridicat pentru a făuri din miezul țării (Brașov) o vatră românească luminoasă și un focar intens de cultură, în pofida vremurilor vitrege și a pragurilor puse în calea gazetelor pe care magistral le-a păstrat și le-a protejat, chiar dacă apariția lor … Citește mai departe
Author: Justeţe.ro
Izvorul Tăușoarelor
„Speologia, la nivel explorativ, e o coborâre în sine, un montanism întors pe dos, o urcare prin coborâre, o iluminare prin întuneric, o polifonie simfonică prin tăcere. O altă cale, de fapt, care duce la același dumnezeu ce ne bântuie: setea de cunoaștere” – Crin Triandafil Theodorescu.
După ce trecem de culmea sugestiv numită „Culminație”, obișnuim să facem un prim bilanț. În mod conștient sau nu, tragem o linie de demarcație între activul și pasivul înfăptuirilor, socotelile subliniind că nu vom avea timp suficient să le împlinim pe toate: să citim toate cărțile din bibliotecă; să călcăm cu bocancii … Citește mai departe
Încotro
Conștientizăm puținul ce ne este îndestulător, doar când îl așezăm în rucsacul de drumeție. Poate așa ar trebui să procedăm și când va fi să plecăm în ultima călătorie, fără a lăsa însă pregătirea bagajului doar pe seama mincinosului mâine.
Când eram începători în ale drumețiilor montane puteam fi recunoscuți de departe: aveam înfățișarea unor triști turiști turtiți de mari poveri. Rucsacul excesiv de voluminos, în care înghesuisem de-a valma lucrușoare lumești de prisos, ne imprima un mers împleticit, împiedicându-ne să ne delectăm cu desăvârșitele decoruri. Obișnuiam să urcăm cu capul plecat în pământ, căci pe vremea aceea traseul nu … Citește mai departe
Invitație la taifas.
Pe un peron de gară l-am miluit cândva pe un copil, cu un pic mai mult decât îmi ceruse („doi lei de-o îngețată”) și am avut surpriza să constat că în câteva clipe m-a înconjurat cu frații și verișorii lui, cerându-mi insistent să le dau și lor, că doar a văzut el că am bani.
Altădată, am asistat la o discuție purtată în sediul unei bănci, între funcționara de la ghișeu și un băietan, ce avea alături o fetișcană cu un prunc în brațe și care era disperat că vin sărbătorile și nu poate ridica alocația în absența actelor necesare. … Citește mai departe
Veșnicia pastorală.
Păstoritul e o filă importantă din viața țăranului român, o profesiune de credință, vie și pe vecie, exercitată cu pasiune și care denotă neclintire și continuitate în miezul munților. Când povestești despre păstorit, povestești despre statornicie și nu o poți face în doar câteva cuvinte, fără să intri în amănunte și fără să prezinți trăinicia și bogăția vocabularului pastoral, calendarul invariabil a vieții pastorale, rânduiala neclintită a stânelor și caracterul curat și temerar al ciobanilor ce petrec întreaga vară în văzduhul tămâiat de rășină și frământat de furtuni. Tocmai de aceea, încă de la început îmi cer sincer scuze dacă … Citește mai departe