Author: Justeţe.ro

Dăruiți-vă timp

Deși, după cum bine se vede, unui anonim i-a venit o idee trăsnită, reamintind că nu se poate întoarce roata timpului v-aș servi, desigur, un vechi truism și totuși mă-ncumet să rostesc un îndemn cu riscul de a fi calificat la fel: nimeni – și nimic – nu ne poate împiedica să folosim fiecare dimineață de primăvară pe post de „alt început” menit să ne retrezească și să ne călăuzească spre o viață nu neapărat nouă, ci mai trează și mai brează.

În vâltoarea amețitoare a existenței, pe alocuri cu certe veleități de centrifugă, auzim adesea, ca pe-un refren tânguitor: … Citește mai departe

La poienile de sub munte

La vremuri de vorbărie, electorală, se pretează, ca antidot, și o tură de fotografie, la ceas de primăvară timpurie, pe traseul Piatra Fântânele – Poiana Zimbrului – Valea Corca – Poiana Ciungii – Valea lui Toader – Izvorul lung – „Mița de la Colibița”, un itinerariu montan cu grad mediu de dificultate, adică „de toate zilele” (accesibil în orice anotimp) și pentru toate mărimile de bocanci și „bocăncei” dedați cu mersul pe jos, în lungime de paisprezece kilometri, inscripționat cu marcaj cruce roșie și având o durată medie de patru ore. Poteca curge preponderent prin pădure (fiind răcoroasă și în … Citește mai departe

Ticăloșii

În vâlva acestui an electoral, am ales și eu: să diseminez câteva „postate” dintr-o carte aparte, cu înțelepte învățături despre viață și considerată, pe bună dreptate, „adevăratul manual de etică al românilor” (Gabriel Liiceanu), căci separă, fără putință de tăgadă, apele binelui și frumosului de cele rele (sau rebele) și urât mirositoare; presară repere reale pe drumul către casa comună, la MAMA MORALITATE și arată, în clar, cu degetul, spre derapaje.

„În orice comunitate umană și în orice moment al istoriei sale există un anumit procent de oameni ticăloși. Uneori sunt mai mulți, alteori mai puțini, au o influență … Citește mai departe

Femeile cu cruce-n frunte

Doamne, câte s-au mai perindat pe acest pământ și ce iute au fost îngropate în uitarea istoriei, de nu se mai cunoaște aproape nimic din toate cele câte au fost.

Acum, când am intrat în Postul Mare, mi-am amintit de un obicei inedit: tatuarea unei cruci în miezul frunții, ca semn al credinței (contrară semilunei) și al apartenenței la creștinătate, acest fapt devenind treptat simbol al rezistenței și al curajului femeilor aromânce. Simple sau împodobite, având forme și dimensiuni diverse, pentru a face posibilă recunoașterea imediată a purtătoarei de sfânt stindard ca făcând parte dintr-un anume neam, crucea era tatuată … Citește mai departe

„Noo, nu șii BOU !”

Dacă la BeCLEAN (Bistrița-Năsăud) se recomandă „a fi curat”, iar la HereCLEAN (Sălaj) se constată că „aici este curat”, tot prin Ardeal, am dat peste îndemnul „N00, nu și BOU”. Și mi s-a părut parcă nedrept, la cât era de bun, și de blând, și de tăcut, și de răbdător, și de puternic…, să fie folosit pe post peiorativ, împingându-l pe această cale spre depreciere, spre disprețuire, căci spre dispariție l-am îmbrâncit deja, în anii copilăriei mele întâlnind adesea pe drumeagurile de munte câte o pereche de boi dalbi sau bălțați, trăgând agale câte-un car, iar pe … Citește mai departe