Muntele este o părticică din paradisul terestru ce poate fi privit şi în pripă, în treacăt, din maşină sau telescaun, dar dacă nu o facem îndelung şi temeinic, complet şi contemplativ, nu ajungem să-l cunoaștem și să-l înțelegem. Când nu i-am călcat cărările cu pasul tremurător de osteneală, având rucsacul în spate şi broboane de sudoare ce ni se rostogolesc de pe faţă pe gât, iar mai apoi pe şira spinării, nu ştim cu adevărat ce este muntele. Îl putem descoperi doar cutreierând potecile şi cotrobăind în măruntaiele lui. Îl putem pricepe numai dacă îl ascultăm cu atenţie, îl adulmecăm cu real interes, îl examinăm detaliat şi începem subit să-l simțim aproape, atât de aproape încât ne confundăm cu el. Numai astfel vom reuși să deslușim pe deplin muntele. Pentru toți câți îi trec pragul, muntele este o gazdă bună şi primitoare, dar nu-şi dezvăluie bijuteriile decât celor care îl preţuiesc, îi sunt credincioşi şi se fac vrednici să primească prinosul de frumuseţe.
Nu trebuie uitat nici faptul că un biet om nu-şi poate măsura puterea cu forţa muntelui și că odată urcați în împărăţia lui este firesc şi absolut necesar să respectăm un set special de reguli, dacă vrem să ne întoarcem la timp şi cu bine acasă. Să nu uităm că acolo sus, pe tărâmul trăiniciei de lemn şi piatră, printre frumuseţile alpestre, nu avem decât statutul de umili şi docili musafiri, așa că trebuie să-i acceptăm firea schimbătoare, capriciile şi toanele de moment, urgiile sau chiar micile răutăţi gratuite cu care uneori ne pune cumpătul la încercare.
Dacă pentru drumeţii neiniţiaţi, muntele e doar un prilej de transpiraţie, pentru pictori şi poeţi, muntele e o sursă inepuizabilă de inspiraţie; pentru fotografi, muntele înseamnă un petic de pământ fascinant, ce merită negreşit imortalizat; pentru alpinişti, constituie un creuzet de curaj, un altar de abnegaţie, iar pentru geologi, biologi şi arheologi, un obiect nesfârşit de studiu; un depozit de resurse materiale reprezintă muntele pentru mineri şi silvicultori, dar şi o simplă păşune, pentru ciobani. Pentru noi, oamenii obișnuiți și veșnic îndrăgostiți, de „Măria sa, Muntele”, el este o imensă şi intensă provocare, o piatră de încercare şi un regenerator de sănătate.
Astăzi voi depăna amintiri păstrate dintr-o tură timpurie, de primăvară, în Munții Rodnei, pe Culmea Curățelului, situată între Cobășel și Izvorul Băilor, ce leagă localitatea Rodna, de Vf. Ineu, poteca de culme intersectând, imediat după Refugiul Salvamont, cărarea ce urcă prin Strâmtoarea Dracului, ajungând apoi în Șaua cu lac, după aproape 8 ore de mers.
Traseul pleacă din centrul comunei Rodna, urcă susținut spre Vf. Lazului (poartă pe creștet o cruce), după care se derulează prelung și molcom, având în dreapta Poiana Merilor, iar apoi Poiana Rotundă, iar pe stânga Culmea Secuiului, urcușul reîncepând abia la stâna situată la temelia Vf. Capul Beneșului, un munte izolat, cu aspect de căciulă înaltă, altitudinea fiind de numai 1587 m, dar distanțarea față de împrejurimile înalte îi conferă o statură de stăpân.
Întrucât am optat pentru un traseu de o zi, drumeția s-a oprit în Capul Beneșului, momentele și priveliștile fiind însă captivante, motiv pentru care vă ofer câteva dintre imaginile surprinse cu acel prilej.
