N-are rost să tânjim doar după lucruri prețioase ori mărețe, aflate la ani distanță ori mari depărtări. Dacă privim cu atenție primprejur vom afla cu stupoare că sunt meleaguri ce merită îndrăgite, la doar o „aruncătură de băț”, în care putem petrece clipe de neuitat cu familia.
Pasul Șetref, situat dincolo de Dealul Ștefăniței, e unul dintre aceste locuri încântătoare. Separând Țibleșul de Munții Rodnei și urcând în cumpăna de ape ce desparte Maramureșul de Țara Năsăudului, Pasul Șetref oferă oricând priveliști generoase și spectaculoase, prilejuind plimbări plăcute chiar și pe timp de iarnă.
În toamna anului trecut, nu departe de acest loc, am parcurs un traseu montan în circuit, relativ ușor (l-am făcut lejer într-o singură zi cu prietenii mei de munte și băieții noștri de 12-14 ani), nerecomandat însă pe timp de iarnă celor care nu l-au parcurs măcar o dată și vara.
Traseul pleacă din Dealul Moiseiului și urcă pe drumul de țară ce însoțește râul Iza, un drum de piatră, destul de bun (de preferat totuși să aveți mașini cu garda la sol mai înaltă), pe care după aproape 8 Km, trecerea unui sector de chei și traversarea unei poieni presărată cu case-n câmp, ajungem la locul de confluență a Izei, cu pârâul Celaru și pârâul Runcani.
De-a lungul pârâului Runcani, drumul continuă spre Romuli, prin Pasul Pietrii, coboară apoi în Zăvoaiele Borcutului, după care se alătură pârâului Strâmba, ce se varsă în Sălăuța. E un drum folosit din vechime de locuitorii celor două văi (Iza și Sălăuța), dar care nu a fost modernizat, spre o deplină fructificare a oportunităților turistice dintr-o zonă fermecătoare.
În răspântia amintită, nu departe de Cabana Silvică Izvor și de roata mare de lemn purtată de ape, aflăm un foișor încăpător, pentru răgaz și relaxare, Izbucul Izei aflându-se la doar câteva minute distanță. Din păcate, acest Izvor Albastru al Izei, cum i se mai spune, este „pângărit„ de câteva trepte de beton, de un podeț și mai multe balustrade de lemn, amplasate cu ani în urmă, odată cu piedestalul special construit pentru sărbătoarea câmpenească ce se ținea anual aici, alterând naturalul zămislirii apelor și furând din farmecul ivirii Izei.
Râul Iza este rodul exclusiv al Munţilor Rodnei şi una din mândriile lui, fiind o apă de legendă, elegantă şi enigmatică, ce conferă o magie aparte locurilor pe care le binecuvântează, prin trecerea sa. Iza culege apele ce izvorăsc din versantul nord-vestic al Munţilor Rodnei, între Pasul Şetref şi Dealul Moiseiului, mai precis de sub vârful Bătrâna, formează în partea de început verticale stâncării argintii, guri de mici caverne și jgheaburi abrupte, străbate masivul pe o distanţă de 15 km, curge apoi aproape paralel cu Vişeul, iar după ce o îmbrăţişează pe Mara și atinge un traseu total de aproape 80 km, se varsă împăcată în Tisa, lângă Sighetul Marmaţiei.
În amonte de locul zămislirii Izei se află „Ulița de piatră”, o monumentală cale străjuită de pereți de piatră și pavată cu bolovani, ce iese într-un luminiș, din care o luăm spre dreapta, unde aflăm o poiană întinsă în care sălășluiește o stână, reintră apoi în pădurea plină de pâlnii de piatră acoperite cu mușchi ca smaraldul (aduce cu „Lumea pierdută” din Padiș) și dă în final într-un colnic cu colibă (un refugiu silvic)..
Odată ajunși în acest loc, dacă suntem atenți, se aude vuietul făcut de dispariţia inopinată a izvorului în celebrul Ponor al Izei, format din desprinderea unor straturi de roci dintr-o fostă dolină impresionantă, pentru a crea în subteran splendide formaţiuni de peşteră, cu o dezvoltare a galeriilor de peste 4000 m şi o denivelare de peste 180 m. Intrarea apelor în adâncuri e situată la 1300 m altitudine, lungimea cursului subteran până la sorbul principal fiind de peste 2.400 m.
Această peşteră prezintă aspectul unei galerii principale active (străbătută de un curs de apă), care străbate încăperi imense (și de 20-30 m înălţime), este împodobită cu frumoase formaţiuni de calcar şi cristale de ghips, formând o cascadă asurzitoare de peste 20 de metri înălţime, nu departe de intrare, iar mai apoi un lac în formă ovală, cu axa mare de peste 15 m, ieşind la suprafaţă, cum am arătat, printr-un izbuc, apa find verzuie-albăstruie.
E o peșteră de o dificultate deosebită, accesibilă doar speologilor profesioniști, orice încercare de pătrundere în subteran fiind extrem de riscantă.
În sectorul superior al Văii Izei (un rai al rododendronului) ființează și un lăcuşor special, denumit Tăul Muced. Acest tău de turbărie durat într-o depresiune de alunecare, ce seamănă bine cu „Tăul dintre Brazi” al Retezatului, este situat la un kilometru și ceva de Pasul Pietrii, pe versantul nordic al pintenului muntos Celaru, din compunerea masivului Bătrâna (Basaraba).
Tinovul are un ochi de apă întunecat, dar destul de limpede în pofida depunerilor organice de turbărie în care se reflectă fidel şi frumos siluetele arboretului de molid şi a celor câteva pâlcuri de pin montan ce îl înconjoară. E vestit datorită plantei carnivore „roua cerului” (Drosera Rotundifolia) ce sălăşluieşte pe malurile lacului, alături de raţele cârâitoare ce cuibăresc în acest loc mirific.