Munții Maramureșului

Munţii Maramureşului sau Carpații Păduroși, cum erau denumiți în vechile diplome transilvănene, sunt punct de convergenţă a mai multor regiuni istorice: Maramureşul Românesc, Bucovina, Zakarpatia şi Galiţia, fiind singurul trup de munte aflat doar jumătate pe teritoriul românesc.

Masivul montan de aproape 100 km lungime atinge înălţimile maxime în vârful Hovârla (2061 m altitudine – aflat pe teritoriul Ucrainei) şi vârful Farcău (1957 m altitudine – situat pe teritoriul României), este împărţit de Vaser şi Ruscova în trei părţi principale şi are în portofoliu două frumoase lacuri glaciare : Vindirelu și Băița, zeci de izvoare de ape minerale (reprezentative fiind borcuturile Cvaşniţa şi Zakira) și trei localităţi de interior cu un şarm rustic aparte : Ruscova, Petrova şi Poienile de sub Munte.

Munţii Maramureşului deţin comori floristice şi faunistice de o inestimabilă valoare ştiinţifică şi oferă itinerarii turistice de neuitat de-a lungul frontiere de stat ce trece prin vârfurile Ignăteasa, Comanu, Budescu Mare, Stogu, Holovaciu, Poloninca şi Muncelu, acest lucru impunând însă celor care se încumetă o pregătire prealabilă temeinică cu privire la linia de hotar a ţării noastre.

Au constituit aria preferată de acţiune a haiducului Pintea Viteazul în perioada sa de glorie (1694-1700). Această legendă, mereu vie, a maramureşenilor, s-a născut la data de 25.02.1670, în satul lăpuşean Mogoaja, în documentele vremii apărând sub numele de Gregor Pintye de Hollomezo. În primăvara anului 1703 apare ca şi căpitan al lui Francisc Rakoczi în luptele contra austriecilor, fiind ucis cu un glonţ de argint, conform poveştilor şi horilor ce mai dăinuie şi astăzi, la data de 14.08.1703, în asediul cetăţii Baia-Mare. Toponimele din Maramureş amintesc adesea de trecerea cetelor haiducului : Izvorul Pintii, Casa lui Pintea, Fântâna lui Pintea, Şatra Pintii, Vârful Pintii sau Peştera lui Pintea cel Sfânt.

Acest ţinut fabulos, compus dintr-o mare de munţi superbi şi strălucitori, închid ocrotitor la nord Depresiunea Maramureşului în care s-a păstrat cu străşnicie sacră tradiţii străbune, folclor autentic şi artă populară veritabilă, cu valoare de unicat.

Sunt munți de dificultate medie, ce presupun însă parcurgerea unor distanțe relativ lungi. Pentru a-i străbate la picior, am campat în amonte de comuna Repedea, în vecinătatea Cantonului Silvic, de unde într-o zi am luat-o în stânga spre Vf. Pop Ivan, prin Tomnatec, iar a doua zi în dreapta spre Vf. Farcău, prin Pietriceaua.

O imagine cu liniștea începutului de drum și întinderile nesfârșite de verde.
Ne îndreptăm spre Vf. Pop Ivan. Pe versantul din spate, golul alpin e dominat de Vf. Farcău (stânga) și Vf. Mihailecu (dreapta). Undeva, în șaua dintre cele două vârfuri românești se află Lacul Vindirelu.
Un ochi de apă limpede, cuibărit pe culme.
Muntele Pop Ivan, sau Pip Ivan cum i se spune în Ucraina. Porțiunea de vârf e situată la vecinii noștri.
Un petec de zăpadă bătrână, mărturie a iernii trecute.
Abisuri…
Stoguri de stâncă, învelite cu un voal de vegetație.
Creste ucrainene, ce urcă în trepte spre Pop Ivan, și în fundal, un vârf piramidal.
Impresionantul contrast dintre alb și albastru, peste marea de verde.
Cărăruia șerpuiește pe fâșia de frontieră.
În stânga România, în dreapta Ucraina.
Orice bornă de hotar rostește răspicat: „pământul meu”, uitând parcă de Dumnezeu.
Vf. Pop Ivan – 1936 m altitudine. Și totuși, parcă te-ai fi cățărat pe acoperișul lumii.
Feerie în sălbăticie.
Inedite rotocoale de jnepeni.
Locul în care cerul își spală de spume fața, după bărbierit.
Apa cea pură …și de-a pururi binecuvântată, ce curge dintr-un „șioroi”, cum spun someșenii.
Șipot de izvoare adunate într-o fântâniță de cleștar.
Și un colț de rai… în care să tot stai.
Dimineața devreme, între cele două drumeții.
Plecăm spre Farcău. Într-o poiană aflăm sălașul unei stâne părăsite.
Cuburi de zahăr, presărate pretutindeni.
Împărăția celor trei frați: Piatra, Lemnul și Firul de Iarbă.
Prilej potrivit de contemplare.
Priveliști ce te leagănă între veghe și vis.
Acalmie și armonie. În depărtări se zărește Muntele Pop Ivan.
Muntele Farcău. La poalele lui stă culcat lacul cu nume de vultur.
Lacul glaciar Vindirelu. Dincolo de el, Vf. Mihailecu – 1918 m altitudine. Prăpăstiile din stânga poartă denumirile de Groapa Julii și Groapa Lupilor .
Lacul Vindirelu e situat la altitudinea de 1746 m. Are o formă ovală și suprafața de aproape un hectar. Covata de piatră în care sălășluiesc apele e situată la doar doi metri de creastă.
Când calci creștetul unui munte simți că ai fost încoronat pentru câteva clipe stăpânul absolut al lumii.
Între cer și pământ, cu privirea spre zări și ridicări.
Traiul pastoral, la el acasă. Bucate curate și cânt molcom de clopot și fluier.
Caii maramureșenilor, în vacanța de vară.
Lângă o asemenea imagine cuvintele sunt de prisos.
Mi-e dor să dorm în fânețele copilăriei mele.
Un pic de mov…
Grație și eleganță.
Un dram de desăvârșire

Sunt flori delicate și parfumate răsărite la marginea drumului și munți minunați ce stau discret de veghe la capătul țării. Merită cu prisosință toată atenția noastră.