Când petreci cu oameni faini, patru zile se preschimbă-n patru ani. Cu această impresie m-am întors din tura efectuată cu familiile în Trascăul Apusenilor, unde cheile croite în calcare pun în scenă un adevărat spectacol de creste, turnuri, prăpăstii, peșteri și grohotișuri.
Un prim popas l-am făcut la Mănăstirea Râmeț, situată la 18 km depărtare de Teiuș (Alba).
Intrarea în complexul monahal.
În fundal se zăresc Cheile Mănăstirii.
Biserica nouă și stăreția mănăstirii.
Biserica veche și muzeul mănăstirii.
Și o imagine de ansamblu.
De la mănăstire și până la Cheile Râmețului mai sunt de parcurs doar patru kilometri, pe un drum pietruit, relativ bine întreținut. La capătul drumului, în poiana folosită ca loc de parcare auto, am aflat un colț corespunzător pentru campare, cu vatră pentru foc, copaci împrejur și un pârâu spumant de munte.
Leagănul liniștitor, al clipocitului de ape și al foșnetului de frunze.
Povești și bucate alese pregătite la ceaun.
Numai bun pentru tălpile obosite de drum.
A doua zi am urmat pe firul apei, fascinantele chei ale Râmețului, pe o distanță de aproape 2 km.
Încă de la început, imaginile sunt uimitoare.
Versanți abrupți, blocuri de pietre și larmă necontenită de ape. Cărărușa înaintează încet, când pe un mal, când pe celălalt, traversările prin vadul apei fiind repetate.
Atât de aproape…
Portalul cu lumină.
Arcada unei grote.
În locurile în care apa este mai adâncă și defileul mai îngust, traseul este prevăzut cu scoabe, lanțuri de susținere și cabluri suspendate.
Zona centrală a Cheilor Râmețului, denumită La Cuptor.
Parcurgerea cheilor e o provocare și un prilej de mândrie pentru oricine se încumetă să facă acest lucru.
Pentru a treia zi am ales un traseu de recuperare, aflat la umbra deasă a pădurii și care duce în Poiana Tecșești.
Cei zece, așezați în șir indian…
…prin poienițe cu troițe.
Minunatul munte.
Poiana Tecșești, unde primăvara răsar narcisele, iar vara e plin de fluturi și flori.
Ne îndreptăm spre o casă țărănească cu acoperiș înalt, de paie.
O bijuterie arhitectonică. Cât de ingenios și de priceput a fost țăranul român.
La toate câte sunt pe pământ li se pune cândva cruce.
Deocamdată doar așteptarea…
La întoarcerea spre casă am urmat o rută alternativă: Aiud (oraș aflat pe malul Mureșului) -Buru (comună situată pe Valea Arieșului), în lungime de 33 de km.
Cheile Aiudului (Vălișoarei).
Piatra Secuiului, un masiv calcaros, golaș și alungit. Crestele albe, proiectate pe verdele vegetației și albastrul cerului, conferă un farmec deosebit.
Cetatea Trascăului, din satul Colțești, a fost ridicată după invazia mongolă din anul 1241 de către vice-voievodul transilvănean Thorotzkay (cel mai probabil în jurul anului 1296), fiind devastată de țăranii conduși de Gheorghe Doja (în anul 1514) și distrusă de trupele generalului austriac Tiege, în anul 1703, în timpul revoltei curuților.
Ruinele aflate pe colina de calcar. Cam așa arăta până nu demult și Cetatea Rupea și totuși…
Un loc liniștit, uitat de lume, în nuanțe cenușii.
